Portița legală prin care politicienii cumpără presa. Cum au ajuns ziarele și televiziunile la mâna autorităților
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Autoritățile își fac publicitate în toată lumea. Diferența e că în țările la care democrația din România aspiră aceste contracte sunt transparente și nimeni cu funcție în stat nu se așteaptă să primească, în schimbul publicității, protecție.
Orice instituție publică din România își poate cumpăra reclamă în ziare, la televiziuni sau în mediul online fără să fie nevoită să organizeze o procedură transparentă. Transparența este cuvântul-cheie!
La noi, contractele pot fi atribuite direct, fără niciun fel de licitație, către entitățile de presă favorite sau, dimpotrivă, către cele pe care vrei să le faci mai prietenoase, neexistând nicio limită cu privire la sumă.
Mică recapitulare a legii
Achizițiile publice din România sunt reglementate de Legea 98/2016, care include o serie de prevederi referitoare la felul în care se fac licitațiile și la pragurile anumitor proceduri.
Există, însă, și contracte care sunt exceptate de la obligația de a organiza o procedură competitivă, în baza unor criterii obiective, formal stabilite, cum sunt cele incluse într-un caiet de sarcini. Iar printre aceste excepții se numără, în mod surprinzător, și presa.
Vezi cazul Primăriei sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, despre care am scris vineri în Libertatea.
Asta, pentru că articolul 29 din Legea 98/2016 stipulează că “Prezenta lege nu se aplică pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru de servicii care au ca obiect:
b) cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de materiale pentru programe destinate serviciilor media audiovizuale, atribuite de furnizori de servicii media, ori contractelor pentru spațiu de emisie sau furnizarea de programe care sunt atribuite furnizorilor de servicii media.”
Unele instituții preferă să organizeze licitații pentru aceste contracte, deși nu sunt obligate.
Altele, în schimb, profită de această portiță legală și preferă să țină contractele la secret, introducând până și o clauză de confidențialitate!
Dacă această clauză este discutabilă, faptul că legea le permite politicienilor să cumpere, în schimbul unor sume oricât de consistente, spațiu publicitar în presă, este cât se poate de clar.
Asta înseamnă că avem o zonă gri, de contracte atribuite în baza unor criterii necunoscute sau stabilite arbitrar de către politicieni.
Nu politicienii, ci presa devine vulnerabilă prin aceste contracte
Articolul din Legea 98/2016 care permite aceste proceduri netransparente este, de fapt, o vulnerabilitate, un călcâi al lui Ahile pentru presa din România. În lipsa acestor criterii clare, se pot institui o serie de condiții care nu au nimic de-a face cu tranzacția în sine.
Chiar și dacă nu ar fi cereri exprese ale acestora de a interveni în politica editorială sau presiuni în acest sens, nu este deloc exclus ca patronii instituțiilor media, pentru a fi favorizați la câștigarea contractelor, să prefere să facă sluj în fața oamenilor politici care le alimentează, în cele din urmă, conturile.
Este firesc ca, în fața acestor întrebări, publicul să devină circumspect, iar presa să fie privită nu ca a patra putere în stat, ci ca un soi de anexă a Puterii.
Este și motivul pentru care, când Guvernul condus de Ludovic Orban a anunțat că va acorda bani către presă, mai multe entități media - majoritatea, independente - au anunțat că nu vor recurge la acest ajutor, preferând să se autofinanțeze.
Există, desigur, și cazuri în care presa reușește să țină separat un departament de publicitate și unul editorial, fără a amesteca lucrurile.
Din păcate, însă, câtă vreme contractele sunt atribuite netransparent, asupra întregii bresle va plana, pe bună dreptate, suspiciunea.
