Iese fum alb și înecăcios de la Cotroceni, cu damf de coșărit

 3 comentarii
Arhiva foto

Motivul fumului nu este că se înfierbântă creierele maeștrilor economici care vor să salveze țara (aceiași care au adus-o în actuala situație).

Motivul este că pur și simplu au avut un Evrika moment: Fumăritul Salvării Naționale (FSN). Desigur, există posibilitatea și ca mirosul de creier ars de la Cotroceni să fie generat de idei precum următoarea:

„Guvernul să încaseze comisioane de la clienții băncilor (n.r. - adică de la mine și de la tine), de până la 3 lei pentru fiecare tranzacție”, scrie Profit.ro, care vorbește de așa numita „taxă de tranzacții bancare pe tranzacție sau pe valoare”.

Ai un cont bancar? Plătești fumărit. Ai bani pe care îi folosești din cont pentru a-ți plăti facturile? Plătești fumărit. Contul bancar (în viziunea creierelor) este noul coș de fum al caselor (țărănești), iar politica care se desprinde, exact precum în urmă cu mai bine de 400 de ani, este ca statul să perceapă o „dare” pentru fiecare „coș”. Aveai lemne în urmă cu aproape jumătate de mileniu să faci focul? La fumărit! Ai tranzacții prin conturi? La fumărit.

Eu am mari dubii că o astfel de măsură, discutată, va fi și aplicată, dar simplul fapt că se discută arată mentalitatea de ev mediu a experților care se întâlnesc la Cotroceni. De ce mentalitate de ev mediu?

Pentru că o astfel de măsură, fie ea doar gândită, este pentru a-i penaliza tot pe cei corecți, lăsându-i să circule liber pe cei care nu se apropie de bancă, pentru că fac tranzacții cash.

Este aceeași mentalitate ca și la „e-factura”: să îi împovărezi pe cei corecți, făcându-te că îi cauți de evazioniști, în numele mai bune colectări. A îmbunătățit e-factura colectarea, în condițiile în care încasările din TVA s-a majorat an/an cu doar 1,1%, iar inflația a fost de 5% în aceeași perioadă?

Eu am mai spus-o: nu am credința că aceia care au creat dezechilibrele majore în care ne aflăm, care au mințit de trei ani Comisia Europeană (și mulți ani în continuu populația), în privința revenirii pe o traiectorie bugetară care să poată rezista), pot fi aceiași care să vină acum cu soluții.

Cum să poată ei combate evaziunea fiscală, când tot ei au fost cei care au decis să îi ierte de pușcărie pe cei care fură până la un milion de euro (și dacă sunt prinși, dau banii înapoi)?

Cum să poată ei face o colectare mai bună, altfel decât cum cred ei – prin fumărit, în condițiile în care au ales să albească averi provenite din infracțiuni (impozit de 70% pe averea care nu poate fi justificată)?

Cum să poată face ei disciplină și echitate fiscală, în condițiile în care atunci când erau la guvernare, se întâmplau chestii gen nepoți de premier cu firme de raft primeau ajutoare de zeci de milioane?

Cum să reintroducă ei SRI în ANAF, în condițiile în care chiar și în prezent ANAF are (și a avut în permanență) toate pârghiile necesare, dar pare că a fost permanent forțat, instituțional, să întoarcă privirea la 180 de grade față de evaziune?

Câtă încredere poți să ai în unii lucrători SRI (nu generalizez, că instituția e necesară), atâta timp cât instituția numită Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) s-a preocupat mai degrabă de „evaporarea” definitivă în buzunare private a fructului infracțional de la Astra și Carpatica Asigurări în perioada în care fostul președinte, Mișu Negrițoiu, încheiase protocol secret cu SRI, ca să prevină tocmai asta?

Câtă încredere poți să ai în unii ofițeri SRI, în condițiile în care chiar fostul director adjunct din SRI (pe mandatele Coldea și Hellvig), George Voinescu, proaspăt pensionat, a aterizat imediat în funcția de șef de cabinet a lui Nicu Marcu?

Faptele arată că, având fost director adjunct SRI adus șef de cabinet, Nicu Marcu a stat de șase la fraudele de la City Insurance și Euroins, mult mai costisitoare decât Astra și Carpatica la un loc. Am scris despre fraudele astea care se cloceau și se amplificau, la scutul lui Nicu Marcu, mult înainte de falimentele City Insurance (cu care se făcea că se ceartă) și mai ales de Euroins.

Spre exemplu aici, în iunie 2021, când arătam că e necesară intervenția Parchetului: cum și de ce. E drept că încă aflați sub metehnele protocoalelor cu SRI, cu un fost adjunct SRI la butoanele cancelariei ASF, procurorii (de la mic la mare) și-au continuat somnul.

Iar când un procuror, în decembrie 2024, așa cum scrie Recorder, i-a spus procurorului ierarhic superior și a transmis procurorului șef de parchet că Nicu Marcu va fi pus sub acuzare, i-au luat dosarul și au clasat cazul.

„În calitate de președinte al ASF, și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea legii pentru că a întârziat în mod intenționat retragerea autorizației de funcționare, fapt care a condus la prejudicierea creditorilor societății cu peste 885 de milioane de lei”, scria procurorul în ordonanța din 30 ianuarie 2025, ultima zi dinainte de i se retrage cazul. 855 de milioane? A fost drăguț cu Nicu Marcu procurorul de caz, pentru că nu a adunat și sumele achitate de Fondul de Garantare a Asiguraților, din RCA-uri majorate.

Tot atunci scriam: „Marcu a lăsat companiile să funcționeze cu știința fraudei și delapidării la City și cu știința găurii provocată de sifonarea banilor asiguraților la Euroins. Simplu spus, a favorizat permanent acționarii privați ai celor două societăți, sifonarea banilor asiguraților și majorarea dimensiunii fraudării asiguraților și în cele din urmă a bugetului de stat”.

Acel Marcu, căruia probabil suflul în ceafă al fostului adjunct al lui Coldea îi inspira încredere și devotament.

Iar imediat după clasarea în condițiile descrise de Recorder (prin luarea dosarului de la procurorul de caz și dispunerea unei soluții contrare, de clasare), SRI l-a considerat probabil pe Nicu Marcu un adevărat cadru de încredere, în condițiile în care, în 30 martie 2025, Nicu Marcu a fost numit șef al ORNISS – instituția care dă acces demnitarilor la informațiile secrete (și care poate îndepărta demnitarii incomozi, prin retragerea avizului ORNISS).

Pare că fix clasarea asta o urmărea SRI ca să îi dea avizul pentru ORNISS (nu îmi închipui că a fost posibilă numirea lui Marcu la ORNISS doar la propunerea fostului doctorand SRI, Marcel Ciolacu, în atribuțiile SRI trebuind să se regăsească obligatoriu răspunsul la întrebarea: Cine este Nicu Marcu?

Or, eu arătam încă din 17 mai 2021 indiciile că președintele ASF, Nicu Marcu, a făcut tranziția de la hoț de cuvinte la hoț de TVA și la escrocarea unei instituții a statului (Poșta Română) prin achiziție trucată, în timp ce era șef la Agenția Națională de Integritate.

Păi tocmai SRI, care își dă avizul pentru numirea unui demnitar la ORNISS, despre care trebuia să aibă știință în privința indiciilor de furt de TVA, să vină acum să se ocupe de combaterea evaziunii fiscale din TVA?

Ca să răspund așa, retoric, oare nu dă ceva cu virgulă?

E sau nu mentalitate de ev mediu să crezi că aceia care au creat sau contribuit prin acțiuni și inacțiuni la problemele găurilor bugetare pot fi tot ei cei care să ofere soluțiile? Dându-ne aceeași coaliție și aceleași instrumente - îndreptate în scopul pedepsirii populației corecte, și în cele din urmă, un nou premier?

Apropos de noi decidenți, pentru echilibru, îndrăznesc să cred că nu toate măsurile discutate la Cotroceni sunt de ev mediu (fumăritul), și aș vrea să cred totuși că unele măsuri propuse sunt chiar exact în sens opus celor din epocă.

Spre exemplu, atunci exista ca dare - „datul boilor” – obligația de a da câte un bou la nașterea unui nou principe sau a unui moștenitor al acestuia.

Acum, suntem în proximitatea nașterii unui nou guvern, cu noi idei, cu oameni tineri și vom vedea dacă cu minți deja bătrâne, cum pare să sugereze taxa asta „misterioasă”. În funcție de răspuns, vom vedea și cine va da boul medieval, și cui.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    tomitan 08.06.2025, 20:09

    Iliteratii cu studii economice facute la fabricile de diplome mioritice care au venit cu aceasta idee tâmpă de taxare a tranzactiilor bancare au auzit de United Bulgaria Bank ,DSK Bank sau Unicredit Bulbank? Nu cred.Sunt banci cu capital strain din Bulgaria vecina care o sa treaca si la euro.Iti muti banii intr-un cont de acolo si ai terminat povestea.Faci cumparaturi online ,iti platesti concediile ( booking etc) cu carduri emise de respectivele banci. De ce sa-ti cumperi o Dacie Duster de la o un dealer din Romania? Ca sa te fure statul român? Cumperi aceeasi Dacie Duster din Ungaria sau Bulgaria de la un dealer Renault.Evaziunea fiscala o sa creasca si mai mult ptr ca oamenii nu vor mai plati cu cardul ci cu banii cash.De ce să-si mai tină românii banii in bancile mioritice?O sa-i tina la saltea in euro si dolari sau in banci straine. PS.Bulgaria& Ungaria au si ele probleme demografice deci obtinerea cetateniei ca sa platesti in alta parte impozitele este o optiune viabilă.

  • Avatar comentarii

    Mihai111 09.06.2025, 10:29

    Excelent editorial Domnule Soviani, ca de obicei. O placere sa citesc ceea ce publicati. Mai ales ca nu comentati doar un eveniment izolat, ci il puneti in evolutie. Felicitari.

  • Avatar comentarii

    CharlieHarperIII 10.06.2025, 14:36

    Sigur ca un serv. de informatii e o institutie necesara. O capusa supraponderala, care infuleca mai departe tot ce apuca din bugetul patriei adanc indatorate si extrem stramtorate, nu e deloc necesara, d-le Soviani. 2 MILIARDE EUR / AN, sute de generali, cel mai numeros serviciu din EU, singurul ramas militar, toate fara nicio justificare, intrucat tara, saraca, nu dezvolta tehnologii avansate, nici civile, nici militare, nu are comunitati musulmane radicalizate, pe scurt, nu are nicio circumstanta din cele care ar justifica un asemenea bolovan bugetofag atarnat de gat. Asa cum e acum (si de cand a scapat de PCR, care il controla), serv. e o cumetrie de interese, o schema de "dolce vita", nicio legatura cu nicio patrie sau interesele acesteia. Supravietuieste si prospera ca garant al intereselor altora. PS: Sunt sute de "Marcu", luati toate agentiile si marile companii de stat, se aplica modelul S'traiti, Dire Straits: "Money for nothing". Despre "chicks" nu cunosc.

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
Ioana Năstase îi răspunde lui Brigitte Pastramă
09:22
Ioana Năstase, replică pentru Brigitte Pastramă. Fosta soție a lui Ilie Năstase face noi dezvăluiri: „Nu știe nimeni mai bine decât mine ce s-a întâmplat”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Exclusiv
10:00
Camarila politică din Educație. Cine sunt oamenii din noua garnitură de inspectori școlari numiți din pix și cum funcționează sinecurile din sistem
09:57
I-au incinerat trupul crezând că este fiul lor, dar un apel neașteptat a dezvăluit greșeala, în India
09:57
Fosta parteneră a lui Elon Musk susține că acesta voia „o legiune de copii înainte de războiul civil”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!