Rechizitoriul Caracal, prea multă literatură porno
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În orice proces, atunci când începe judecata pe fond a cauzei, grefierul citeşte cu glas tare rechizitoriul, şi o sală întreagă ascultă ce acuzaţii i se aduc inculpatului şi ce argumente au procurorii. În cazul Caracal, rechizitoriul nu va putea fi citit, nici măcar dacă procesul ar fi cu uşile închise.
Agresiunile sexuale la care au fost supuse cele două victime sunt descrise în detaliu, minuţios şi fără a menaja cititorul. În cele 416 pagini ale actului de acuzare, apare de 61 de ori cuvântul „p...” şi de 14 ori - „pi...ă”.
Verbul „f...” e folosit de 50 de ori, în toate formele de conjugare ale sale.
La sexul oral se face trimitere, în termeni de argou, de 57 de ori (48 - „su...” şi 7 - „mu...”)
Toate aceste cuvinte triviale abundă în prima parte a actului de acuzare, unde sunt prezentate mărturisirile făcute de Dincă. Unele, anchetatorilor, altele – unui „colaborator” ce-i fusese „plantat” în celulă, pentru a-l trage de limbă.
Ultima plăcere a lui Dincă
Atunci când povesteşte despre agresiunile sexuale la care a supus cele două victime, Dincă devine, dintr-odată, logoreic. Oferă detalii, multe neverosimile, semn că el a rămas încă prizonierul fantasmelor sale.
Rememorarea acelor secvenţe, frame cu frame, îi dă ocazia lui Dincă să retrăiască fiorul. Iar satisfacţia pe care o simte acum e amplificată. Pentru că nu-şi domină doar victimele, are putere şi asupra celor care-l ascultă şi-s nevoiţi să-l creadă. Vizualizează violurile, repetat, şi adaugă, cu de la sine putere, secvenţe ce nu s-au întâmplat aievea. Fantasme noi.
Dincă e proprietar, cu drepturi de autor depline, asupra descrierii acelor momente. Poate să spună „p...”, „pi...ă”, „f...” şi „mu..” de câte ori vrea. Pentru el, e o formă de agresiune fost-factum, iar asta-i provoacă plăcere.
Procurorilor n-ar fi trebuit să le facă plăcere să-i ofere această ocazie. Căci în sala de judecată, atunci când grefierul va citi cu glas tare prea multa literatură porno din rechizitoriu, se vor afla şi familiile celor două victime.
Ecuaţii nerezolvate
Într-un caz de crimă fără cadavru, actul de acuzare trebuie să fie precis şi minuţios, precum o reţetă de farmacie. Căci în lipsa cadavrului şi a unui raport medico-legal despre cauza morţii, fiecare detaliu şi fiecare miligram de sânge pot întregi puzzle-ul certitudinilor, înlăturând orice îndoială ce-i profită inculpatului.
Am citit rechizitorii din dosare de crime fără cadavru unde exista recunoaşterea faptei. Detaliile din declaraţiile inculpatului sunt coroborate cu probe. Am citit şi rechizitoriile celor condamnaţi fără să fi mărturisit crimele. Probele adunate de anchetatori îi acuzau, fără putinţă de tăgadă.
Rechizitoriile sunt exacte, precum rezolvarea unei probleme de matematică. Nu se merge pe impresie artistică.
În dosarul „Caracal” însă, multe dintre ecuaţiile nerezolvate de anchetatori apar chiar în actul de acuzare. O să vă dau un singur exemplu.
Sângele Alexandrei
De fiecare dată atunci când povesteşte cum a ucis-o pe Alexandra, Dincă menţionează că fata „s-a lovit cu capul de ciment, şi i-a curs sânge şi din ureche şi din nas” (pag. 119, 120, 121, 142, 151, 209, 265 din rechizitoriu).
DINCĂ Gheorghe: Și pă piept, și capu’ lovit dă… ciment.
Coleg celulă: Și n-a curs sânge, mânca-ți-aș?
DINCĂ Gheorghe: Ba da, i-a curs și din ureche, și din nas.
(Sursa: Rechizitoriu DIICOT)
În descrierea faptelor din actul de acuzare, chiar procurorii susţin că a existat „cel puţin o lovitură cu pumnul în zona capului care a doborât-o la podea” pe victimă.
Dar în dormitorul lui Dincă, unde s-a întâmplat acest episod, a fost găsită o singură urmă de sânge, pe capacul sertarului noptierei, iar în urma expertizei s-a stabilit că există un amestec de profile genetice ce aparţin lui Gheorghe Dincă şi Luizei Melencu.
Unde este sângele Alexandrei despre care vorbeşte Dincă?
Procurorii spun, deşi Dincă nu menţionează asta în amplele sale declaraţii, că în timp ce ardea cadavrul, acesta a aruncat în butoi şi „bucăţi de mochetă ce se aflau în dormitor, pe jos, pe de o parte şi de alta a patului”.
Dar Dincă vorbeşte despre „podea” şi „ciment”. Iar actul de acuzare nu face referire la nicio altă probă (poze, declaraţii de martori, etc.) care să susţină ipoteza că în acel dormitor ar fi existat o mochetă.
Poate că mocheta chiar a existat, poate că urmele de sânge au rămas pe ea şi au fost distruse prin incendiere. Dar procurorii erau obligaţi să demonstreze asta!
Presa l-a numit pe Dincă „monstrul din Caracal”. Iar cei de la DIICOT s-au conformat şi-au transformat actul de acuzare în descrierea unui monstru. Însă instanţele nu judecă biografii, judecă fapte, bazate pe probe.
