“Arafat a fost informat din vreme că acest control al Curții de Conturi nu e doar la DSP și la IGSU, ci la toate entitățile care au făcut achiziții pentru COVID-19. Știe și, cu toate acestea, a ales să mintă. Controlul achizițiilor din pandemie nu e decizia Curții de Conturi, ci a fost una dintre condițiile Parlamentului în momentul în care a aprobat starea de urgență”, povestește un martor ocular al întâlnirii care a avut loc, când li s-a comunicat lui Arafat și celorlalți responsabili, la Ministerul de Interne.

Drepturi mai puține la cetățeni, putere mai mare la Guvern, așa că au votat să fie controlați

Pe 19 martie 2020, în unanimitate, Parlamentul a fost de acord să se restrângă drepturile cetățenilor și să crească puterea Executivului și a unor autorități special construite, majoritatea conduse de Raed Arafat.

Arafat a cumulat, în pandemia COVID, 7 funcții de conducere.

Prin decizia lor, parlamentarii au acceptat propunerea Guvernului Orban și a președintelui Iohannis ca în România să nu se mai facă, dacă nu e timp, licitații pentru achiziții de sute de milioane de euro.

Dar, în schimb, cei 445 de oameni de la toate partidele, care au votat, au cerut ca echipe ale Curții de Conturi să facă un audit al tuturor achizițiilor publice rezultate din starea urgență, în termen de cel mult 60 de zile de la încheierea stării de urgență.

“Ședința în care șeful DSU și ceilalți responsabili din MAI au fost anunțați a avut loc mai apoi sub conducerea secretarului de stat Bogdan Despescu”, a spus unul dintre cei prezenți.

Decizia cetățenilor de a ști ce s-a făcut cu banii, prin votul aleșilor lor, este motivul controlului de care azi se plânge Arafat, ca și cum ar fi personal vizat. 

Pentru “comandantul acțiunii”, cine respectă legea e un “caporal”

Și, atunci, deși cunoaște foarte bine adevărul, de ce face Raed Arafat un proces de intenție nu doar Curții de Conturi, dar oricui îl critică? 

Supărat pe Victor Ciutacu, unul dintre cei care constant l-au apărat, dar pe care acum Arafat îl consideră un adversar de moarte doar pentru că realizatorul TV e în dezacord cu el, șeful DSU s-a dus joi la Antena 3. 

Câteva dintre replicile lui au fost memorabile. 

Dacă nu vreți oameni care să gândească strategic, luați doi caporali care să facă doar ce scrie la lege!

Raed Arafat, pledând împotriva Controlului Curții de Conturi, în emisiunea lui Mihai Gâdea:

Pentru Raed Arafat, oamenii care gândesc diferit sau au alte meserii sunt “caporali”, “contabili” și “birocrați”, termeni rostiți, peiorativ, în studioul său preferat. Să respecți legea și să accepți ordinea cifrelor par, pentru Arafat, forme ale mărginirii intelectuale. Alții să o facă, nu el!

“Cum își permite cineva să vină să acuze?!”, s-a adresat el către tăcerea lui Mihai Gâdea. Ca la mai toate emisiunile cu Arafat, vedeta Antenei 3 a jucat un rol de decor admirativ.

Gata cu democrația, urmează virusocrația

“Interviurile” lui Raed Arafat la A3 sunt, de fapt, monologuri de dimensiuni și furie castristă. În ultima vreme, ceva însă s-a întâmplat. Au rămas întinse, dar și-au pierdut din vigoare și au devenit autovictimizări lacrimogene și predici în van pentru o altă formă de organizare socială: militarizarea sanitară. Virusocrația.

De regulă, când Arafat vine la Gâdea, decorul e format din mașini de pompieri lustruite și din sigle SMURD bine profilate.

Acum, la repezeală în fața dezvăluirilor Libertatea și nervos pe Ciutacu, Arafat n-a mai avut timp să-și construiască și scenografia. Fundalul a fost Mihai Gâdea.

Singurul care muncește în stres?

“Eu vă cumpăr glonțul, faceți ce vreți cu mine!”, a spus, eroic, Arafat, în fața unui imaginar pluton de execuție.

“Oameni buni, lucrăm pentru țara asta și facem pentru țara asta ce este la limita stresului maxim”, a mai zis el.

Replica legată de muncă este una dintre cele mai jignitoare. E ca și cum Raed Arafat are sentimentul că el, Grupul de Comunicare Strategică, Comisia-tehnică-de preluat-puterea și alte câteva foruri sunt singurii care muncesc intens.

În țara asta milioane de oameni au continuat să muncească, să facă eforturi responsabile, în timp ce viața le-a fost dată peste cap. Șoferii, inginerii, ei, da, contabilii, sute și sute de profesii și-au făcut treaba.

Mulți dintre cei care au lucrat de acasă au muncit mai mult ca înainte, sensibil mai mult. Dar Raed Arafat nu știe asta și pare că nu dă doi bani.

Prețul vieții demne nu poate fi pierderea libertății și a perspectivei

Este evident că Arafat este supus unui stres imens. Rezistența lui este admirabilă. Dar șeful DSU nu e, nici pe departe, singurul!

Iar principiul pus aici în discuție nu e dacă virusul există. Sigur că există, sigur e periculos, sigur că măsurile contează.

Numai că germenele ne va învinge abia dacă ne schimbăm societatea după chipul și asemănarea acestuia. Virusocrația nu poate fi viitorul democrației.

Pierdem dacă nu ne mai interesează Parlamentul, dacă ne resemnăm că instituțiile democratice sunt inutile și dacă privim efortul tăcut și modest a milioane de oameni drept nevolnicia unor “contabili”.

Până la urmă, e valabil pentru Raed Arafat și pentru oricare dintre responsabilii pandemiei: nu ne interesează să fim salvați dacă asta înseamnă că viața de după, decenii întregi, va însemna robie și lipsă de speranță pentru că voi ați cheltuit banii a trei generații, în avans!

Citeşte şi:

Curtea de Conturi îl întreabă pe Raed Afarat de ce a plătit 1,5 milioane de euro firmei coreene UPC LTD ca transport, deși o parte din combinezoane au fost aduse cu avioane MApN și NATO!

Ministrul sănătății a anunțat pregătirea unui proiect de lege privind carantina și izolarea. Nelu Tătaru: “Pacienții care nu respectă izolarea sunt pericol pentru ceilalți”

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
PARTENERI - GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Prinsă în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia
Mama criminală riscă 20 de ani de închisoare. Surse Observator: Expertiza psihiatrică arată că femeia ştia ce face
Observatornews.ro
Mama criminală riscă 20 de ani de închisoare. Surse Observator: Expertiza psihiatrică arată că femeia ştia ce face
Horoscop 12 mai 2021. Leii au acces la alt fel de informații, poate chiar unele cu totul noi pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 12 mai 2021. Leii au acces la alt fel de informații, poate chiar unele cu totul noi pentru ei
Un elev de 12 ani a murit după ce a fost bătut de colegii plătiți să îl atace. Suma incredibilă pe care au primit-o
Știrileprotv.ro
Un elev de 12 ani a murit după ce a fost bătut de colegii plătiți să îl atace. Suma incredibilă pe care au primit-o
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Telekomsport
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)
PUBLICITATE
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)