Vremea apusă a bărbaților din jurul meu

Unul își numără zilele până la pensie. Ca un soldat în termen care își ținea AMR-ul, în anii de demult. Când se îmbată îți vorbește despre zilele rămase și ce-o să facă după ce va ieși la pensie. Ce-o să facă? Habar n-are. Nimic.  

Altul își caută un serviciu, de trei ani își caută, a fost concediat înainte de pandemie și de atunci tot caută. Nimeni n-are chef de-un boșorog ca el, deși mai are opt ani până la pensie. Trage mâța de coadă pe banii nevestei. 

Celălalt aleargă prin oraș cu mașina, ducând mâncare la clienții serviciului de curierat. Abia mai vorbește de obosit ce este. Vorbește cu pauze lungi, foarte lungi, te-ai obișnuit să-i asculți pauzele, odată l-ai auzit cum sforăie, monoton, ritmat, ai închis telefonul cu grijă. 

Ultimul este cam chior, pensionat cu handicap de vedere, locuiește singur, nevastă-sa a băgat divorțul și l-a dat afară din casă. Se descurcă singur. Se descurcă pe lumină, dar seara se retrage în casă, la televizor, nu se descurcă pe întuneric. 

Povești cotidiene, la telefon

Toți sunt de vârste apropiate cu tine. Nu se cunosc unul cu altul. Tu ești prietenul lor. Ei sunt prietenii tăi. A venit vremea să renunți la unul, doi sau chiar la toți. Pentru că nu există zi în care să nu te sune vreunul sau să nu-l suni pe câte unul. Stați la povești. O oră, chiar și două. Povești cotidiene: ce mai zice presa, ce se mai întâmplă în țară și în lume, „amintiri din epoca de aur”, din tinerețe, din tranziție, faceți și desfaceți trecutul și prezentul. Nu vorbiți despre starea vremii, plouă, ninge, bate vântul, ei știu că subiectul ăsta te enervează: fără vreme! E vremea voastră. Când discuția lâncezește, te grăbești să închei cu promisiunea: „Ne auzim!”. Promisiune respectată. Vorbești cu câte unul în fiecare zi. Chiar și cu toți patru, pe rând, într-o zi ploioasă. Rareori vorbiți despre femei. Ce valoare mai au femeile în viețile voastre din prezent? Cel care se pregătește să se pensioneze își mai amintește de-o partidă cu una „bună” din tinerețe, dar ți se pare un libidinos mincinos. Pensionarul cu handicap mai încearcă să intre într-o relație, printr-un site de dating, este discret, nu-ți povestește, dar tu știi că își caută un suflet bun, iubitor, care să aibă grijă de el la bătrânețea care va sosi în curând, neiertătoare și brutală. El își caută sufletul pereche. 

De la o vreme însă, bărbații ăștia nu-ți mai spus nimic. Te-au plictisit, ai obosit. Poate că ar trebui să-ți schimbi garnitura de prieteni. Ce câștigi cu ăștia? Niște loseri, pierzi vremea cu ei. Să-ți înlocuiești „echipa”. Una vie și performantă. Să-ți faci niște prieteni cu care să câștigi bani, de ce nu? Renume. Faimă. Să capeți o funcție, un avantaj, să te bagi într-o combinație, într-o rețea, într-un ghem de interese, într-un anturaj rafinat, să progresezi, să simți că te îmbogățești spiritual, intelectual, emoțional, să acumulezi, să trăiești, prietene, win-win! Ce mișto ar fi să ai prieteni acolo sus! Cât de sus? Foarte sus! Să fii și tu tocmai acolo: sus-pus! 

Aceleași banalități

Dar tu ai rămas cu ăștia, vai de capul lor! Nici măcar un butic de cartier nu poți să deschizi cu ei, n-au bani, n-au expertiză, n-au nimic, sunt la final de… carieră. E prea mult spus, carieră, dar nu mai au un zvâc, o idee, o scânteie! Aceleași banalități, aceleași teme: insomnii, dureri, medicamente, frustrări, nicio speranță! Tu ai nevoie de un ghiont, trezește-te! Gata, s-a terminat cu izolarea din pandemie, cu panica și sperietura, cu solidaritatea și empatia! De atunci vi se trage clămpăneala asta zilnică. Bine că mai ești lucid și îți dai seama cu cine vorbești. Dar va veni o vreme, în mod sigur, când ai să începi să-l confuzi pe cel care și-a dorit pensionarea cu cel care își caută de muncă, ai să te faci de râs și or să te recunoască toți că ești bolnav la cap, Alzheimer. De aceea, e bine să-i nu-i mai suni, să nu le mai răspunzi la apeluri, o vreme, pentru că o pauză este binevenită oricând, trebui să renunți la unul, doi sau chiar la toți, concediază-i!  

Parcurgi cu privirea contactele din telefon. Nu cauți un nume, n-ai să găsești ceva, pentru că nu vrei să cauți. Ar mai fi și posibilitatea să refaci prieteniile cu cei care au fost cândva prietenii tăi. În tinerețe, parcă erați ca frații de cruce. Dar viața asta v-a îndepărtat. Incredibil! Nu este cazul acum să analizezi cauzele rupturilor. Dar merită să reîncălzești ciorba? De ce s-o pui pe foc? Parcă nu te trage inima. Orgoliu? Comoditate? Oboseală? Las-o așa, ce-a murit, mort rămâne!

Până când o să te mai împarți la patru? Gândește în perspectivă, pe termen mediu și lung – cum se spune în strategiile politicienilor (sanchi!) Dacă o ții tot așa, cu clămpănitul în fiecare zi, s-ar putea ca, la un moment dat, unul dintre ei să nu-ți mai răspundă la telefon. Fie l-ai plictisit și te-a concediat, fie… Înțelegi? Și atunci ce-ai să faci? Sigur ai să te duci la înmormântare și la parastas. Ai să-l plângi. Trebuie să fii pregătit și pentru această vreme. Vremea morților. Să nu luăm în calcul vremea în care ei te vor suna și tu nu vei putea să răspunzi. Abia atunci ei se vor cunoaște și vor vorbi despre tine (la parastas). De bine, firește. Iată un motiv să rămâi cu ei până când ei vor scăpa de tine! 

Te uiți la „convorbirile recente”. Ai de ales: unu, doi sau chiar toți. Ca un făcut, telefonul țârâie, tocmai acum, când ai de ales! Este viitorul pensionar, este ora lui de sunat, iar s-a îmbătat, iar o să-și numere zilele până la pensie, ce plictiseală! Răspunzi? Sigur vrei să răspunzi?… Ești norocos. Sunt oameni pe lumea asta care n-au cu cine să schimbe un cuvânt. Vei putea să reziști așa, singur și uitat?… Răspunde! 

foto: 123rf.com

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE