HOT: Rafael Nadal

Indiferent că-ți place sau nu tenisul pe care spaniolul îl perfecționează de ani întregi, nu poți să nu recunoști că e admirabil pentru longevitate, pentru insistență, pentru revenirile de după accidentările numeroase.

French Open tennis tournament at Roland Garros. Foto: EPA
Foto: EPA

Pentru cele 12 titluri câștigate pe zgura de la Roland Garros, din 18 turnee de Grand Slam cucerite în toată cariera.

Pentru cei 33 de ani – ziua de naștere, de la începutul lunii iunie, și-o sărbătorește mereu la competiția pariziană. Și încă nu e pregătit să facă loc altor jucători, mai tineri.

Pentru faptul că a avut puterea să admită că uneori și-a pierdut încrederea în propriile forțe, ceea ce înseamnă că și uriașilor le tremură mâinile și picioarele. Că a atins în treacăt marginile depresiei, dar a reușit să nu-i cedeze.

Pentru că, într-o eră a recordurilor, el spune că nu aleargă să depășească borna celor 20 de turnee de Mare Șlem cucerite de elvețianul Roger Federer, dar partea cea mai frumoasă este că acest lucru chiar se poate transforma în realitate. În ciuda trecerii anilor.

NOT: Carmen Dan

Și tot ce reprezintă ministrul de Interne în acest moment din prezentul lui 2019.

WHO'S HOT, WHO'S NOT / Performanța imbatabilului Nadal vs indiferența ministrului Dan față de propriii oameni
Foto: Vlad Chirea

Responsabila iresponsabilă. Care nu are grijă de oamenii din subordine și care, nu singură, ci ca parte unui sistem care merge greșit și în sus, și în jos, a făcut din povestea tragică a polițistului ucis la Recaș și a infractorului care l-a omorât și apoi s-a sinucis o saga revoltătoare, care putea fi evitată sau cel puțin simplificată la nivel de efecte.

Dotările sărăcăcioase, pregătirea insuficientă, angajații puțini și nemulțumiți, armamentul antic, toate acestea sunt amănunte de care Carmen Dan știa, în urma unei drame petrecute în urmă cu doi ani, în care un alt polițist a fost omorât. A preferat probabil să se roage ca în timpul mandatului său să nu se întâmple prea multe nenorociri. Dar ele s-au întâmplat.

Lumea o să țină minte că, pe vremea lui Carmen Dan, era greu să-ți faci datoria, darămite să mai devii erou. Erou în viață.

Citește și:

WHO’S HOT, WHO’S NOT/ Imaginea fabuloasă a antrenorului de la Liverpool vs băiatul rău Morrissey

„Respir ușurată când îmi pleacă bălăriile” » Până aici a fost! Anamaria Prodan, declarații devastatoare: „NU stau să mă milogesc”
PARTENERI - GSP.RO
„Respir ușurată când îmi pleacă bălăriile” » Până aici a fost! Anamaria Prodan, declarații devastatoare: „NU stau să mă milogesc”
Sarah a EXPLODAT după escapada lui Reghe din Grecia. Fiica Prodancăi, RĂBUFNIRE ireală: Merită să fie...
Playtech.ro
Sarah a EXPLODAT după escapada lui Reghe din Grecia. Fiica Prodancăi, RĂBUFNIRE ireală: Merită să fie...
Alexandru, un român de 23 de ani din Spania, a fost bătut până la comă de gruparea "Fraţii Koala". Părinții speră la un miracol
Observatornews.ro
Alexandru, un român de 23 de ani din Spania, a fost bătut până la comă de gruparea "Fraţii Koala". Părinții speră la un miracol
Horoscop 2 august 2021. Racii au nevoie de căldură sufletească, de sugestii și de cuvinte frumoase
HOROSCOP
Horoscop 2 august 2021. Racii au nevoie de căldură sufletească, de sugestii și de cuvinte frumoase
Fenomenul care ar putea duce la moartea a 83 de milioane de oameni în următorii 80 de ani
Știrileprotv.ro
Fenomenul care ar putea duce la moartea a 83 de milioane de oameni în următorii 80 de ani
Cum a ajuns o tânără speranţă a ţării în sport vedetă în filme pentru adulţi. "Când i-am spus mamei, a fost şocată"
Telekomsport
Cum a ajuns o tânără speranţă a ţării în sport vedetă în filme pentru adulţi. "Când i-am spus mamei, a fost şocată"
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%