Ce se întâmplă într-o relație?

Atunci când ne uităm în ochii persoanei de care ne-am îndrăgostit, vedem un întreg univers. Ni se pare că timpul se oprește și nimic nu mai contează. Simțim celebrii “fluturi în stomac”. Este o senzație frumoasă, copleșitoare. Apoi începem să cunoaștem omul de care ne-am legat destinul. A-l accepta pe cel de lângă noi, înseamnă a iubi chiar și defectele. Poate că partenerul nostru este dezordonat. Însă, din iubire, putem trece peste asta. Sau poate că are un râs mai zgomotos. Când iubești, nu e un aspect care să te deranjeze. Apoi, în viața noastră apar copiii. Sunt cupluri care devin mai sudate în acele momente. Însă, uneori, se formează o prăpastie. Funcționăm diferit, iar această este o realitate pe care trebuie să o acceptăm.

Nu spunem că trebuie să acceptăm totul, fără să comentăm sau să încercăm să îndreptăm. Nu este valabilă ideea că dacă îl sau o iubești nu încerca să schimbi. De fapt, schimbarea trebuie să vină de la noi înșine. Să conștientizăm că unele lucruri poate deranjează sau nu sunt acceptabile. De fapt, nu partenerul trebuie să ne schimbe, ci noi înșine să facem schimbarea. O relație înseamnă suișuri și coborâșuri. Chiar și când ne căsătorim, preotul ne spune să fim alături de partener “la bine și la rău”. Totuși, nu toți suntem dispuși să facem asta.

Când devine iminentă o ruptură

Cum trăim vremuri foarte agitate, este atât de simplu să renunțăm. Ne putem simți stresați, presați de cei din jur, incapabili să mai acceptăm. Jobul ne ocupă mult timp, copiii ne acaparează atenția. Ne trezim că nu mai avem timp pentru cel de lângă noi. De aceea, observăm, iar asta este o statistică demonstrată, că tot mai multe cupluri ajung la despărțire. Suntem șocați să aflăm că acei oameni care aveau 20 de ani de căsnicie au divorțat.  Cum spuneam, nu este un capăt de lume. Dar merită, în unele situații să salvăm ceva. Merită să luptăm pentru a fi din nou “noi”. De aceea, terapeuții oferă servicii pentru cupluri. Terapia de cuplu, precum cea de la Centrul Psihoplan București, poate fi un pansament binevenit.

Situații când terapia de cuplu nu funcționează

Vom pune în discuție acest aspect mai întâi. Nu sunt acceptabile, sub nicio formă, cazurile de violență domestică. Nu trebuie să stăm lângă un partener abuziv. Violența poate fi fizică sau psihică. Ambele sunt la fel de grave. În asemenea situații, terapia de cuplu nu și-ar avea rostul. De obicei, un partener violent, nu se va schimba, iar aici cel mai  bine este să plecăm din relație. Trebuie încurajate acele persoane care doresc să renunțe, iar specialiștii ar trebui să ofere sprijin. Chiar terapia individuală poate funcționa de minune. O persoană care a fost abuzată în cuplu, poate apela la consiliere psihologică, inclusiv la Centrul Psihoplan. Sufletul acesteia trebuie vindecat, astfel încât să trăiască o viață normală.

Când terapia de cuplu este binevenită

Sunt multe situații când acest lucru poate fi folosit cu succes. Putem apela, cu încredere, la terapie de cuplu în multe scenarii. De exemplu, tindem să ne neglijăm partenerul din cauza programului încărcat. O relație care a funcționat perfect din alte puncte de vedere, merită salvată. Prin terapia de cuplu, putem învăța cum să creăm un echilibru între viața profesională și cea de cuplu. Trebuie să găsim acea portiță pentru a avea mai mult timp pentru celălalt. În loc să ne consumăm timpul în dispute distructive, acele clipe le putem petrecem plimbându-ne împreună în natură. Sau putem, cu calm, să avem o discuție civilizată. Trebuie să ne reamintim să spunem “te iubesc”. Trebuie să acceptăm să spunem “mulțumesc” sau “îmi pare rău”. Foarte mulți nu spun că le pare rău. A ajuns ca această expresie să fie blamată, asociată cu umilința. A recunoaște că ai greșit, nu este umilitor. De fapt, este o mare dovadă de maturitate.

O altă situație când terapia de cuplu poate fi necesară este adusă de neînțelegerile legate de copii. Educația acestora ne poate pune adesea în antagonism cu partenerul. Mama vede lucrurile într-un fel, tatăl în alt fel. Iar dacă intervin și terți, cum ar fi socrii, lucrurile pot degenera. Mergând la terapie de cuplu, părinții pot învăța cum să ajungă la un numitor comun. Asta înseamnă decizii bune pentru copil, precum și armonie în cuplu. 

Un subiect sensibil ar fi și infidelitatea. Multe persoane nu pot trece peste acest lucru și nu sunt de condamnat. Sunt însă unele care doresc să-și salveze relația, fiind dispuse să ierte. Iertarea este un mecanism de vindecare.  Cu ajutorul terapiei de cuplu, putem face acest lucru, dacă dorim cu adevărat. Partenerul poate învăța că prin înșelat a rănit, iar celălalt poate găsi drumul spre vindecare. Desigur, în această situație, nu trebuie forțat nimic doar de dragul copiilor sau de gura lumii. Este o decizie care trebuie luată conștient, fără nicio presiune.

Apelează, cu încredere, la Psihoplan!

Când te regăsești într-o asemenea situație, iar dorința de a salva relația este mare, terapeutul te poate ajuta. Cabinetul Psihoplan, prin psihoterapeutul SImona Constantin, îți poate oferi soluții. Ședințele efectuate sunt un sprijin real.  Terapeutul nu îți oferă un panaceu minune. Ceea ce îți oferă este oportunitatea de a înțelege, de a descoperi, de a comunica eficient. Vei afla, alături de partener, care este problema de baza, căutând împreună soluții care îți pot salva relația.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.