Cu vocea și zâmbetul pe scenă: Iarina Maria Popescu

Comentează

La 12 ani, Iarina Maria Popescu a adunat deja aplauze, premii și roluri memorabile pe cea mai importantă scenă pentru copii din România. Pentru părinții care își doresc să inspire pasiunea pentru arte în copiii lor, povestea Iarinei este dovada că talentul înflorește când e hrănit cu muncă, curaj și bucurie.

Cum a fost să fii Matilda, într-un musical atât de important, musical premiat de UNITER?

Când am aflat că voi fi Matilda, m-am bucurat tare mult, dar m-am și speriat un pic pentru că știam că este un rol greu. Am repetat luni întregi la Opera Comică pentru Copii, împreună cu o echipă fantastică, regizorul Emil Pantelimon încurajându-ne permanent să fim curajoși și să dăm tot ce avem mai bun. Ziua premierei a fost practic un cadou de ziua mea pentru că s-a nimerit să fie exact în ziua în care am împlinit 11 ani. Emoțiile au fost uriașe, dar imediat ce am pășit pe scenă, m-am simțit... acasă. Au urmat 41 de spectacole, nominalizarea la UNITER, iar pe 26 mai am avut bucuria să fiu prezentă la Gala UNITER și să aud că Matilda a câștigat! Evident că am plâns de bucurie. A fost ca și cum tot efortul și toată dragostea pentru teatru – a mea și a colegilor mei – au fost văzute și apreciate. Pe 26 mai m-am bucurat, dar pe 27, înapoi la repetiții, pentru că urmează School of Rock!

Arhiva foto

Ce emoții ai legate de noul spectacol „School of Rock”?

Sunt super entuziasmată! School of Rock e foarte special pentru mine pentru că a fost primul musical în care am jucat, când aveam doar 8 ani. Atunci am fost pentru prima dată pe o scenă mare și mi-am dat seama că asta vreau să fac. Acum, după patru ani, mă întorc în același spectacol, dar cu mai multă experiență și într-un rol diferit – o voi interpreta pe Summer Hathaway, „managerul trupei”. E o provocare, pentru că Summer e foarte organizată și fermă, dar și foarte pasionată de muzică. Îmi place mult energia ei! Repetițiile sunt intense, dar și distractive, iar colegii mei sunt minunați. Abia aștept să simt din nou emoția primei reprezentații!

Arhiva foto

Ai jucat și în rolul lui Annie. Ce ți-a plăcut cel mai mult la acest personaj?

Annie e o fetiță orfană, dar atât de optimistă și curajoasă! M-am îndrăgostit de acest rol, imediat. Mi-a plăcut mult cum, deși are o viață grea, Annie găsește mereu motive să cânte și să spere. Antoaneta Cojocaru, regizoarea spectacolului, ne-a ajutat să înțelegem cât de importante sunt emoțiile în fiecare scenă. Mi-a spus: „Nu juca doar cu vocea, joacă și cu inima.” Și asta am încercat să fac. A fost o provocare, dar și o mare bucurie. Publicul a reacționat extraordinar și, după spectacol, mai mulți copii mi-au spus că le-ar plăcea și lor să urce pe scenă.

Arhiva foto

Știu că la Opera Comică pentru Copii se desfășoară un program de pregătire pentru copii care își doresc să fie actori de musical. Ce înseamnă pentru tine să faci parte din School of Musical?

School of Musical de la Opera Comică pentru Copii e ca o a doua familie pentru mine. Acolo învățăm nu doar să cântăm, să dansăm, să jucăm, ci și să fim responsabili, să lucrăm în echipă și să avem încredere în noi. În fiecare săptămână avem cursuri intense, cu profesori super dedicați – Teodora Jaworski (Canto), Ioana Rufu (Actorie), Ana Badea (Coregrafie). Ne antrenăm vocea, ne perfecționăm mișcările și învățăm să transmitem emoție prin fiecare rol. Sunt în anul al treilea și simt că am crescut mult, nu doar ca artistă, ci și ca om. Am legat prietenii frumoase și, chiar dacă uneori e greu și obositor, n-aș schimba nimic.

Cu atâtea repetiții și spectacole, cum faci cu școala?

Părinții și profesorii mei îmi spun că nu poți să ajungi un actor bun dacă nu ai cultură generală, așa că școala clasică este la fel de importantă ca școala de musical. Atunci când sunt pe scenă, aprecierea și aplauzele vin imediat, la finalul spectacolului. La școală, aplauzele vor veni după ani de studiu, dar este obligatoriu să fiu și o elevă foarte bună. La școala Pick Me Academy am parte de profesori excelenți și de colegi pasionați. Studiez și pianul la Școala de Artă nr. 2, pentru că studiul unui instrument mă ajută să înțeleg mai bine muzica. Secretul e organizarea. Îmi fac mereu un program clar și încerc să-mi păstrez energia. Am și o melodie în pregătire care se numește „De la 9 la 9”.

Arhiva foto

Ce înseamnă pentru tine teatrul?

Pentru mine, teatrul e locul unde pot fi orice: o fetiță orfană, o rebelă rock sau o prințesă. Pe scenă, uit de tot ce e în jur și mă conectez cu povestea și cu publicul. E magie pură. Teatrul m-a învățat să ascult, să simt și să exprim. M-a ajutat să-mi descopăr curajul și creativitatea. Fiecare spectacol e diferit, pentru că și publicul e diferit. Dar de fiecare dată, când luminile se sting și cortina se ridică, simt o emoție puternică. E ca și cum sufletul meu vibrează. Teatrul, musicalul nu e doar o pasiune, e o parte din mine.

Arhiva foto

Prin muncă, bucurie și încredere în visuri, Iarina ne arată că orice copil poate străluci atunci când e încurajat să fie el însuși.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
MONDEN
Irina Rimes
11:48
Irina Rimes, noi detalii despre viața de familie după anunțul plecării de la „Vocea României”. Decizia luată de părinții ei
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings
11:30
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
12:57
Proiectul de 4 miliarde de euro care ar putea consolida economia României din 2027. S&P: Poate reduce deficitul extern
12:51
S-a aflat cu ce se ocupă în America George Restivan, soțul Adrianei Bahmuțeanu. Motivul pentru care e nevoit să stea la distanță de partenera sa
12:48
Dan Negru, mărturisire neașteptată: „Și eu mi-am furat-o cu un 6-0. Cât oi fi eu de «regele audiențelor», am pierdut”
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale