De ce am nevoie de asigurări?! 3 moduri prin care asigurările îți aduc siguranță în viață

Comentează

Viitorul este imprevizibil și poate aduce multe surprize în viața noastră, şi chiar dacă uneori credem că putem controla lucrurile, din păcate pot apărea multe situații neprevăzute.

Pentru aceste lucruri neprevăzute, din cele mai vechi timpuri au existat aşa numitele asigurări care au protejat financiar lumea de riscurile generate de incendii, calamităţi naturale, accidente, furturi, decese etc.

Asigurările te protejează financiar de riscurile de zi cu zi

Asigurările pot fi definite ca un mijloc de protecție financiară reciprocă, principiul de bază al acestora fiind „principiul mutualității”. Conform acestuia, un numar mare de persoane sau entitati supuse aceluiasi risc, se solidarizeaza din punct de vedere financiar si, prin contributii individuale de valori relativ reduse (prima de asigurare), constituie la nivelul companiilor de asigurari un fond comun din care sunt platiti aceia care sunt efectiv afectati de risc, cu sume mult mai mari comparativ cu contributiile efectuate, dar raportat la pagubele suferite (despagubirile).

Astfel, contra unor sume de bani, clienții, fie ei persoane fizice sau juridice, sunt puşi la adăpost de problemele cauzate de diverse accidente sau incidente, indiferent de natura lor, dacă sunt stipulate printr-un contract de asigurare.

În cele mai multe cazuri, pierderea financiară potențială cauzată de un risc potențial, este substanțial mai mare decât prima de asigurare plătită pe perioada asigurată până la provocarea daunei. Exemplu, pentru un apartament cu o valoare de 50.000 Euro prima de asigurare a unei polițe facultative este de aproximativ 45 Euro pe an, în cazul unei daune totale clientul primeste suma asigurata de 50.000 Euro pentru care a plătit o primă de doar 45 Euro.

Prin varietatea mare de produse de asigurare, îți poți proteja o gamă largă de bunuri și răspunderi

Piaţa asigurărilor este o piaţă complexă care asigură produsele necesare tuturor nevoilor de protecţie şi caută în permanență soluții de protecție pentru clienți.

Cele mai populare tipuri de asigurări includ:

  • Asigurări de viaţă, asigurări de accidente, asigurări de sănătate
  • Asigurări auto (CASCO/RCA)
  • Asigurări de bunuri şi locuinţe
  • Asigurări Storno, medicale pentru călătorii
  • Asigurări de raspunderi civile

Putem spune cu certitudine că asigurarea îţi oferă un grad de securitate în viața personală, protejându-te în același timp de potențiale pierderi financiare.

Beneficiezi de consultanță personalizată nevoilor tale

Specialiştii noştri sunt pregătiţi şi te pot consilia pentru a afla diferențele și avantajele diverselor polițe de asigurare, dar și mai multe detalii despre modul în care ele funcționează și te protejează.

Un prim pas pentru client este că punem la dispoziţie un calculator de asigurări, prin care să poată compara ofertele existente pe piață la asigurarea RCA şi la asigurarea medicală de călătorie.

Pentru gestionarea riscurilor, recomandăm asigurarea ca pe un mijloc de protecție împotriva pierderilor financiare.

Ești asigurat, ești protejat!

De ce Asigoo.ro?

  • Serviciile oferite de asigoo.ro sunt gratuite, fără niciun fel de costuri ascunse;
  • Economisești timp;
  • Poți alege o societate agreată și astfel poți câștiga o sumă importantă de bani;
  • Obții gratuit sfaturi profesioniste în situația unei daune sau în alegerea unui produs de asigurare;
  • Informare permanentă pe site despre noutățile din domeniul asigurărilor;
  • Expirarea unui document nu mai reprezintă un factor de stres, având cont pe asigoo.ro vei fi informat când expiră cartea de identitate, permisul de conducere, verificarea ITP, rovinieta, diferite abonamente etc.;
  • Îți poți emite oricând cu 2 clickuri o poliță RCA sau Travel la asigurătorul agreat din contul tău;
  • Poți vizualiza sau descărca oricând polițele emise din contul tău fără alte eforturi;
  • Varietatea ofertei de asigurări și servicii de consiliere este garantată;
  • Ai tot timpul propriul birou cu asigurări asupra ta.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
20:22
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
20:04
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
17:53
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
17:27
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?” Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
Parlamentul României
ExclusivInterviu
21:40
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Nicușor Dan.
18:33
De ce l-a ales Nicușor Dan pe Siegfried Mureșan și nu pe Sorin Grindeanu. Explicația președintelui
Ultimele știri
23:20
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
23:17
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Reportaj
23:07
De ce a câștigat Kia EV2 Best Electric City Car România 2026? Am testat-o în traficul din București și am înțeles cum a învins rivalii chinezi
23:02
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
TRENDING
09:38
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Horoscop 21 - 27 septembrie 2026. Previziuni pentru toate zodiile
21:17
Horoscop săptămânal 21 – 27 septembrie 2026. Luna Plină aduce decizii și schimbări importante
Un bărbat în costum albastru închis care ține un inel de logodnă în mână
19:33
O cerere în căsătorie la un concert a stârnit furia publicului, în China: „Stați jos!”
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18:30
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
Frate geaman un donator celule stem hematopoietice
17:15
Fratele genetic pe care nu-l cunoști. Tânăra din corporație care a salvat un străin și mama care a primit o nouă șansă la viață
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Ștampila și buletinele de vot pentru un tur de scrutin din România
19:43
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
16:16
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
15:21
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
15:00
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18:15
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
16:17
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”