Refinanțarea creditelor - soluția pentru o plată mai ușoară a ratelor 

Comentează

Administrarea propriului buget poate deveni o provocare, la un moment dat, mai ales pentru aceia dintre noi care s-au angajat la plata unui credit. Mai mic sau mai mare, ipotecar sau de nevoi personale, plata lui presupune o cheltuială lunară în plus care ne poate pune în dificultate, mai ales dacă avem mai multe credite în derulare în același timp.

Pentru a veni în sprijinul nostru în astfel de situații, instituțiile bancare au dezvoltat instrumente financiare, produse și servicii care să ne ajute să ne gestionăm mai ușor bugetul în orice situație. Una dintre soluțiile pe care le avem la dispoziție în cazul în care întâmpinăm dificultăți cu plata creditului sau creditelor pe care le avem deja, precum și în cazul în care avem nevoie de o sumă suplimentară de bani pentru a putea acoperi cheltuielile neprevăzute este refinanțarea. Ce înseamnă refinanțarea unui credit, care sunt avantajele și când este bine să apelăm la o astfel de soluție financiară sunt doar câteva dintre întrebările la care vom oferi răspunsuri cu sprijinul specialiștilor ING Bank România.

Refinanțarea presupune obținerea unui nou credit, prin intermediul căruia achiți creditul/creditele deja în derulare. În plus, tot prin intermediul refinanțării, putem obține și o sumă suplimentară de bani sau să micșorăm valoarea ratei lunare, dacă optăm pentru asta.

Consolidarea creditelor existente și ratele fără dobândă, printre avantajele refinanțării

Refinanțarea este un produs bancar la care poți apela în cazul în care:

  • Ai nevoie de o sumă adițională de bani și nu o poți accesa printr-un credit nou;
  • întâmpini dificultăți cu plata ratelor și te-ar ajuta reducerea sumei lunare de plată, lucru care se întâmpla prin reeșalonarea împrumutului existent pe o durată mai mare de timp;
  • vrei să profiți de o ofertă avantajoasă de dobândă prin care poți închide unul sau mai multe credite mai vechi sau mai scumpe; 
  • vrei să consolidezi creditele pe care le ai la un moment dat, adică să le aduci pe toate la aceeași bancă și să ai, astfel, o singură scadență 
  • ai nevoie să împrumuți o sumă suplimentară de bani pentru a acoperi diferite cheltuieli sau a face noi achiziții;
  • în cazul refinanțării printr-un card de credit, poți beneficia de rate fără dobândă. De exemplu, la ING poți beneficia de 18 rate cu 0% dobândă pentru refinanțarea sumelor deja folosite de pe alte carduri de credit, linii de credit sau descoperire de cont/card;
  • decizi să schimbi tipul dobânzii; prin refinanțare, poți să treci de la dobânda variabilă la una fixă și să te protejezi, în acest fel, de fluctuațiile ratei lunare.  

Orice tip de credit poate fi refinanțat

În primul rând, trebuie să știi că refinanțarea se aplică, în general, oricărui tip de credit, fie că ne referim la linii de credit, overdraft, carduri de credit, credite de nevoi personale, credite de ipotecă sau la credite precum Prima Casă și Noua Casă. Cele mai frecvente astfel de operațiuni în piață sunt refinanțările de credite de nevoi personale, deoarece procesul în sine este mai ușor decât în cazul altor tipuri de credite, iar clienții au acces imediat la suma de bani (în ING, aproape 90% dintre acestea sunt acordate pe loc), iar costurile refinanțării, sunt mai reduse decât în cazul refinanțărilor creditelor ipotecare.

Însă, la fel de important este să înțelegi și cum poți face asta, în funcție de contextul în care te afli. Spre exemplu, dacă vrei să închizi un credit de nevoi personale și, în același timp, să mai obții o sumă de bani în plus, trebuie să ai în vedere că printr-un credit de nevoi personale poți refinanța doar un alt credit de nevoi personale, overdraft-urile/ descoperirile de cont și cardurile de credit.

O modalitate inteligentă de administrare a bugetului o reprezintă refinanțarea descoperitului de card sau a unui card de credit de la altă bancă printr-un nou card de credit. Acest lucru îți poate oferi în continuare posibilitatea de a face cumparaturi în rate fără dobândă și, în acelasi timp, eliminarea oricăror dobânzi de plată pentru sumele vechi și eșalonarea lor (în ING, în 18 rate fără dobândă).

În cazul unui credit ipotecar, poți refinanța inclusiv creditele garantate de stat (programele Prima Casă sau Noua Casă).

Costurile refinanțării

Costurile de contractare pentru un credit cu scop de refinanțare sunt aceleași ca în cazul contractării unui credit nou: analiza veniturilor și/sau a imobilului pe care le aduci în garanție (dacă vorbim de un credit ipotecar). În plus, în funcție de fiecare situație în parte, mai poți avea și costuri asociate părților terțe: cele de reevaluare și costurile atribuite notarului, în cazul creditelor ipotecare.

La acestea s-ar mai putea adăuga comisionul de administrare credit, cel de rambursare anticipată a creditului sau cel asociat scrisorii de refinanțare (un aviz eliberat de banca de la care muți creditul, în cazul în care alegi să faci refinanțare la o altă instituție bancară). Și existența acestor comisioane depinde de caz, de nevoi și de procesele și procedurile fiecărei instituții bancare în parte. Asigură-te că întrebi de existența lor înainte de a lua orice decizie, pentru a le include în calculul pe care ți-l faci privind costul total al refinanțării.

În ceea ce privește documentele de care ai nevoie pentru a obține o refinanțare, dacă ai veniturile raportate la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), atunci vei avea nevoie doar de actul de identitate și de un document care să conțină: codul IBAN în care trebuie transferați banii pentru refinanțare, numele titularului de cont (titularul de cont trebuie să fie cel care aplică pentru refinanțare) și numele băncii.

Pentru mai multe informații despre condiții de acordare și beneficii, poți accesa pagina de refinanțare credite ING.

„Inspirație financiară” este un proiect editorial în colaborare cu ING Bank România, ce oferă idei și informații pentru administrarea bugetului personal, identificarea produselor bancare potrivite, banking online și plăți sigure pe Internet.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză