Gastrita este produsă de un cumul de factori (rareori putem evidenția un singur agent cauzator), printre care menționăm infecția cu Helicobacter Pylori (mai ales în asociere cu dieta necorespunzătoare și fumatul), consumul nejudicios, pe termen lung, de antiinflamatoare nesteroidiene, stresul, vârsta înaintată, alcoolul, chimio- și radioterapia, gastrita autoimună, refluxul biliar, boala celiacă, boala Crohn, HIV/SIDA.

Simptomele raportate sunt de durere epigastrică fie cu caracter de arsură, fie de crampe, ce se poate corela sau nu cu perioadele alimentare și poate apărea pe timpul nopții. În general, durerea nu este singurul simptom, ci se poate însoți de grețuri, vărsături, pierderea poftei de mâncare, senzație de balonare semnificativă, modificări de tranzit intestinal și indigestie și senzația de plenitudine post-alimentară.

Cu toate acestea, de multe ori este nevoie de teste care să ne confirme suspiciunile și să ne orienteze către cauza exactă a gastritei, iar atunci apelăm fie la teste de identificare a bacteriei H.Pylori (test respirator, test ce dozează anticorpi în sânge, teste din materii fecale), fie la endoscopie digestivă superioară, prin care obținem un diagnostic cert bazat pe biopsie și aspectul histopatologic, fie o radiografie abdominală cu substanță de contrast, ce ne poate orienta în anumite cazuri. La adulții peste 40 de ani, poate fi recomandat un test de hemoragii oculte din scaun.

Tratamentul gastritei este medicamentos, bazat pe inhibitori de pompă de protoni de primă intenție (de tipul omeprazol, pantoprazol etc), ce se administrează pe o perioadă mai lungă (depinde și de cauza bolii), obligatoriu dimineața, cu 30 de minute înainte de micul dejun. Pe lângă această clasă de medicamente, uneori se apelează și la blocanți ai receptorilor de histamină ce grăbesc vindecarea prin reducerea producției de acid gastric (cimetidină, famotidină). Antiacidele reprezintă un tratament adjuvant, ele au rolul de a forma un strat protector al mucoasei, la contactul cu acidul gastric. În cazul în care gastrita se dovedește a fi dată de infecția cu H.Pylori, tratamentul se bazează pe o combinație de antibiotice prescrisă pentru o perioadă de 7-14 zile.

Pe tot parcursul tratamentului, dieta trebuie să vină în ajutor, prin alegerea unor alimente simple și nutritive (fructe, legume proaspete sau gătite la abur sau cuptor, cereale, alimente cu conținut bogat în fibre, carne slabă, pește, iaurt simplu, ingrediente cu conținut redus de grăsime și zahăr). Cafeaua, alcoolul, ceaiurile verde și negru, băuturile carbogazoase, dar și fumatul ar trebui întrerupte și se vor evita alimentele prăjite sau condimentate.

Nu orice durere epigastrică este dată de o gastrită. Prin urmare, vizita la medic trebuie programată atunci când durerea este foarte intensă, severă, se însoțește de simptome importante și supărătoare și durează mai mult de câteva zile fără ameliorare. Bineînțeles, medicul trebuie contactat imediat ce apare amețeala, atunci când alimentația nu poate fi tolerată și există vărsături severe, iar scaunul sau vărsăturile au aspect atipic (cu sânge).

Complicațiile gastritei apar atunci când boala este netratată mult timp, și sunt reprezentate de ulcerul gastric și sângerări intense ale mucoasei ce pot da anemie. Gastrita crește riscul de cancer gastric. Recomandăm o investigație medicală atentă și urmarea unui plan de tratament adecvat pentru recuperarea completă a acestei afecțiuni, pentru a elimina orice risc de progresie în timp. 

Te invităm la Clinica Cardio-Praxis din Iași, unde ai parte de toate serviciile necesare unui diagnostic corect și complet. Dacă ai nevoie de un medic gastroenterolog, Doamna Conferențiar Universitar Dr. Alina Pleșa, Medic Primar Gastroenterologie, te poate îndruma în procesul de evaluare și tratamentul necesar. Echipa noastră îți este alături, suntem dedicați pacienților, experienței medicale și îngrijirii de calitate. Programează-te la o consultație.

Articol susținut de Clinica Cardio-Praxis din Iași, unde găsești servicii medicale diverse, printre care cardiologie, chirurgie cardiovasculară, neurochirurgie, gastroenterologie, diabetologie, nutritie & boli metabolice, medicină internă, endocrinologie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.