VIVO PER LEI – singurul concert pop-opera al toamnei îi aduce alături de tenorul ŞTEFAN von KORCH pe ALIN STOICA şi ALEXANDRU BURCĂ pe scena Sălii Dalles pe 16 Octombrie

Comentează

Sentimentalul orizont pop-opera, cu piese de referință ca “Vivo per lei” ori “Con Te Partiro”, dar și canzonete sau arii ce evocă iubirea vor încălzi inimile spectatorilor, în interpretarea tenorilor ŞTEFAN von KORCH şi ALIN STOICA, pe 16 Octombrie la Sala Dalles, în singurul program pop-opera al toamnei.

Tenorul Ştefan von Korch, iniţiatorul şi amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, spune: “Pregătim un spectacol în care, interpretând pagini marcante din istoria muzicii vom arăta în câte feluri s-a mărturisit şi se mărturiseşte iubirea, din cele mai vechi timpuri până în prezent. Va fi mai mult decât un concert, va fi o poveste muzicală ce va duce publicul pe frumosele cărări ale iubirii, de la începuturile artei lirice până în zilele noastre.”

În timp ce tenorul Ştefan von Korch este recunoscut pentru acutele ieşite din comun şi este aclamat pentru apariţii în roluri lirice prin excelnţă, tenorul Alin Stoica este descris ca fiind “un tenor cu o voce colosală cum nu s-a mai auzit de ceva vreme pe scenele românești și nu doar,” şi este apreciat pentru forţa sa dramatică, astfel încât întâlnirea muzicală a celor doi solişti promite să fie cu adevărat memorabilă.

Parcursul seriei Musical Extravagnza continuă cu:

O Sole Mio – 22 Octombrie - Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti

Romantismul canzonetelor și pasiunea din muzica spaniolă într-un concert fermecător ca un apus napoletan, în acordurile pieselor O Sole Mio, Santa Lucia, sau Funiculi Funicula.

Solist şi amfitrion: Ştefan von Korch - tenor

Invitaţi: Adrian Mărcan - bariton, Alexandru Burcă - pianist

Dulce Românie 27 Noiembrie – Sala Dalles

Povești pe portativ, de la frumoasa operetă Valurile Dunării cu nemuritoarea “Muzica” a lui George Grigoriu, la lieduri suave, sau refrene interbelice ca “Zaraza” până la şlagăre precum “Copacul”, şi alte creaţii de marcă semnate de compozitori autohtoni, într-un concert dedicat frumuseţii şi bogăţiei muzicale din Dulcea Românie.

Solist şi amfitrion: Ştefan von Korch - tenor

Invitaţi: Alin Stoica - tenor, Adrian Mărcan - bariton, Alexandru Burcă - pianist

Invitaţie la Vals – 13 Decembrie – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian

Un spectacol-concert unic în Bucureşti, ce evocă atmosfera de neuitat a selectelor serate muzicale, ce îmbogăţeau viaţa culturală din Germania, Austria şi Elveţia la sfârştul secolului trecut.

Cu: Tenorul Ştefan von Korch şi Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, în formula restrânsă, de salon.

Christmas Extravaganza 18 Decembrie – Sala Dalles

Un ocol muzical al pământului cu piese se Crăciun binecunoscute, momente clasice în paşi de vals dar şi colinde, cântece de iarnă şi melodii ce pun în lumina bucuria şi magia sărbătorilor – ca “It’s a Wonderful World.”

Iar pe 23 Decembrie tenorul Ştefan von Korch încheie anul fulminant, cu o apariţie ca invitat special în concertul aniversar Crăciun Vinez 20 de ani, alături de Sisi Chamber Orchestra.

DESPRE PROTAGONIŞTI

Arhiva foto

Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korch va încheia anul la Sala Palatului ca invitat în concertul Aniversar 20 de ani de Craciun Vienez. În perioada verii a debutat în în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concertat alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi de la începutul anului este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, găzduite lunar în capitală.

Tot în decursul lui 2024 a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater de G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

În 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).

Arhiva foto

Alin Stoica este singurul tenor român care, la finalul anului trecut, a performat în cadrul concertului de Crăciun de la Vatican şi a fost invitatul Papei într-o întrevedere privată. Solistul este şi unicul deţinător din România al premiului Luciano Pavarotti. Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti se remarcă în “La Traviata”, ”Carmen” sau ”La Boheme.”

Premiul “Luciano Pavarotti” dobândit în 2017 i-a fost înmânat de însăși soția celebrului tenor, Nicoletta Mantovani alături de premiul al II-lea și premiul publicului “ Vota la voce “ ambele obținute în cadrul festivalului de la Sarzana, Italia. Datorită acestei reușite, tenorul Alin Stoica a primit invitația de a cânta la Concertul omagial cu ocazia împlinirii a zece ani de la dispariţia lui Luciano Pavarotti la Arena di Verona alături de nume sonore din lumea muzicii cum ar fi: Placido Domingo, Jose Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti, soprana Angela Gheorghiu și alții.

În decursul timpului, artistul şi-a desăvârşit pregătirea vocală cu tenorul Ionel Voineag și cu tenorul Marius Budoiu, a participat la Masterclass-urile lui Rockwell Blake și Liora Maurer (Metropolitan Opera, New York), ale Marianei Nicolesco și altor specialişti.

**ALEXANDRU BURCĂ (Pianist) **

Alexandru Burcă dă strălucire partiturilor de pian din numeroase spectacole ale Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian din Bucureşti, este partenerul de scenă al actriţei Oana Pellea în spectacolul “Callas,” prezentat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti şi pianist în multe alte spectacole ale instutuţiei, a încântă publicul cu atingeri magice ale clapelor pianului în musicaluri ca “Mamma Mia” şi “Shrek” şi a semnat muzica pentru producţia “Ileana cea vitează.”

A susținut concerte și recitaluri la Ateneul Român, Festivalul Internațional ‘George Enescu’, Televiziunea Română, Societațea Română de Radiodifuziune, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, Filarmonica ‘George Cavadia’Filarmonica din Bacau,Muzeului Național de Artă , Kazakstan , Rusia, Moldova, Franta, Germania, Portugalia, Norvegia, Italia, Canada.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește