Ce spun SRI, SPP, STS și Ministerul Apărării despre scanerul de mâini pe care l-au premiat și care ar fi trebuit să fie folosit în școlile din Cluj 

 8 comentarii
Arhiva foto

Inventatorul Dumitru Grigore, care a dezvoltat aplicația ce ar fi trebuit să le facă elevilor clujeni profiluri psihologice complexe doar prin scanarea mâinilor, și-a legitimat invenția și prin premiul obținut la Concursul Patriot Fest. Scanerul a trecut printr-o „jurizare de specialitate asigurată de către MApN, SRI, MAI, SPP, STS și New Strategy Center”, spunea autorul ei. Școala 9 a cerut puncte de vedere de la instituțiile menționate care spun că nu au validat „în niciun fel” echipamentele analizate și arată spre Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci care a brevetat-o. Doar că brevetarea nu certifică valoarea sau funcționarea unei invenții. 

Aplicația făcea parte dintr-un proiect de orientare în carieră și o sută de elevi ar fi fost testați în acest mod. După o zi în care mai mulți specialiști au susținut că scanerul nu poate face ceea ce susține inventatorul său, Inspectoratul Școlar al Municipiului Cluj a decis să nu-l mai folosească.

Mai mulți cercetători au explicat, pentru Școala 9, că aplicația este nefundamentată științific și că elevii ar trebui testați pentru orientare în carieră cu mijloace autorizate. „Literatura pe baza căreia s-au făcut aceste aparate nu este revizuită de specialiști în domeniu, ceea ce o face îndoielnică”, a spus Gabriel Balmuș, cercetător principal la Institutul de Cercetare a Demenței din Marea Britanie, Universitatea Cambridge, care a analizat studiile pe care spune că se bazează firma din Cluj.

„Am dubii foarte serioase că ar putea fi vreodată oferită validitate pentru acel sistem. Nici dacă ți-aș pune EEG-ul pe cap nu pot să măsor structura de personalitate”, a explicat și profesorul universitar Dragoș Iliescu de la Universitatea din București, președintele Școlii Doctorale de Psihologie și Științe ale Educației. 

Inventatorul Dumitru Grigore susține că a făcut teste înaintea punerii pe piață de care s-au ocupat „colective de psihologi”. El aduce ca argument în favoarea invenției sale și obținerea unui premiu la Concursul Patriot Fest 2017, organizat de instituțiile din domeniul securității naționale și Asociația New Strategy Center, cu „un dublu scop: atât mai buna pregătire a securității naționale pentru provocările viitoare, cât și oferirea pentru inovatori a unei șanse în România și pentru România”.

SRI: „Validarea/brevetarea invențiilor sunt în competența OSIM”

Școala 9 a cerut tuturor instituțiilor de stat menționate de inventator să ne spună care sunt specialiștii care au participat la acest concurs și au validat aplicația acestuia și poziția instituției legată de validarea unei invenții combătute de specialiști în domeniu. Ne-au răspuns succint, unele deloc la obiect, dar toate arătând cu degetul spre Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), care a brevetat invenția. 

Serviciul Român de Informații (SRI) ne-a spus că „referitor la activitățile privind validarea/brevetarea invențiilor create de persoane fizice pe teritoriul României, precizăm că acestea sunt în competența Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci”.

„Dorim să precizăm că poziția instituției noastre față de oricare dintre proiectele angrenate în cadrul competiției PATRIOTFEST este de a sprijini creșterea competitivității naționale prin stimularea dezvoltării capacității de inovare a resursei umane și dezvoltarea cercetării exploratorii cu elemente de noutate”, au mai completat.

MApN: „Premiile acordate nu validează în niciun fel echipamentele”

Ministerul Apărării Naționale, de asemenea partener în acest concurs, arată tot spre OSIM.

„Această tehnologie a fost certificată anterior înscrierii în concurs de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, care a emis un brevet de invenție și, ulterior, premiată la Salonul internațional de invenții de la Geneva, în anul 2019”, spun oficialii Apărării. 

În ceea ce privește competiția Patriot Fest, „premiile acordate nu validează în niciun fel echipamentele sau soluțiile tehnologice analizate și nu certifică aplicațiile dezvoltate ulterior de către proprietarii acestora, în niciun context”, completează MApN. 

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) spune: „Pe baza expertizei, specialiști IT&C din cadrul structurilor organizatoare iau parte la procesul de jurizare a proiectelor înscrise, evaluarea fiind realizată strict pe baza tematicii anuale a concursului, a tehnologiilor implementate, a caracterului inovativ și a criteriilor de departajare stabilite de către organizatori”.

„În afara concursului PatriotFest, doar cercetătorii stabilesc modul în care urmează să fie utilizate invențiile, proiectele sau echipamentele, membrii juriului neavând astfel de competențe”, mai menționează STS.

Serviciul de Pază și Protecție nu răspunde concret la întrebările redacției. Spune doar că aplicația lui Dumitru Grigore, Sistemul Psihometric MindMi, a fost înscrisă în concurs în 2017 și a fost premiată „la nivelul unui juriu”.

Ce înseamnă un brevet de invenție

Dumitru Grigore are un brevet obținut pentru invenția „Echipament electronic și metodă pentru determinarea rapidă a profilului psihologic”, din 2013. Ulterior, în 2015, a depus cerere de brevetare și pentru „Sistem Psihometric Accesat Online”, despre care și în descriere sa pe site-ul aplicației spune că este „in pending” (în așteptare). Durata validării unei cereri de brevetare este în medie de 5-6 ani, dacă nu este plătită o taxă pentru analiză în regim de urgență. Astfel că termenul de 9 ani fără obținerea unui verdict ar putea ridica semne de întrebare, spun specialiștii.

„Un specialist bine intenționat (deci un om care cunoaște domeniul acesta de cercetare și care este capabil să înțeleagă paradigma electrodermală) poate să constate atât sursele științifice utilizate de noi în argumentarea modelului propus, cât și soluția tehnică brevetată la OSIM cu Brevetul 127615 din 29.11.2013, unde sunt implicate aspecte științifice explicate pe larg. Desigur, un răuvoitor poate pune etichete ab initio, fără măcar să parcurgă modelul matematic pe care l-am propus și descris în lucrările publicate, unele chiar pe website-ul aplicației”, a fost unul dintre argumentele inventatorului Dumitru Grigore, transmise publicației noastre.

Ce înseamnă însă brevetarea? Legislația în vigoare care reglementează organizarea și funcționarea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci spune că acesta „nu are atribuţii privind aplicarea invenţiilor. Contactarea persoanelor fizice sau juridice interesate de aplicarea soluţiilor tehnice protejate prin brevet de invenţie este în sarcina titularului de brevet”.

Școala 9 a vorbit și cu Tudor Iclănzan, profesor universitar inginer, specialist în proprietate industrială. Acesta a explicat că obținerea unui brevet nu înseamnă că invenția funcționează.

„Brevetul în sine nu spune dacă invenția este valoroasă sau nu. Brevetul este un document juridic”, spune acesta și continuă explicațiile: „Invenția este o soluție tehnică, nouă, creativă și aplicabilă, acestea fiind cele trei criterii pe care trebuie să le îndeplinească, plus să aibă o descriere suficient de clară ca un specialist din domeniu să o poată reproduce. Ea poate să fie lansată ca atare în spațiul public și atunci oricine o poate utiliza și valorifica, fără niciun fel de probleme. Sau, dimpotrivă, se protejează, în sensul în care se obțin drepturi de exploatare exclusiv pentru inventator. Protejarea înseamnă brevetare”.

„La ora actuală, este plină lumea de brevete fără valoare”

După cum explică și în cartea sa „Brevetarea invențiilor. Ghid de bune practici”, brevetul de invenție are ca funcție principală „asigurarea drepturilor exclusive de exploatare”. Așadar, nu brevetul spune dacă invenția funcționează sau produce valoare, aceasta se manifestă „prin efecte economice, ştiinţifice sau tehnice şi cele în planul cunoaşterii” iar „OSIM nu certifică valoarea, ci doar îndeplinirea unor condiţii de brevetabilitate”. 

„La ora actuală, este plină lumea de brevete fără valoare”, mai arată profesorul Iclănzan. Însă contestarea lor este o muncă de Sisif. Acesta, împreună cu o echipă de specialiști, a demontat o invenție care fusese brevetată în Statele Unite, în spațiul european de către European Patent Office și în România. „De fapt, nu se putea aplica, nu funcționa. Dar ca să dovedim treaba aceasta, nouă ne-a luat cam o lună, am muncit la niște documente, care s-au extins, finalmente, pe 90 de pagini, și brevetul a fost revocat. Deci tot ceea ce s-a scris acolo, din punct de vedere tehnic, nu a fost valabil”, povestește specialistul. 

În ceea ce privește medalia obținută la Salonul de Inventică de la Geneva, profesorul spune că acest eveniment „este unul compromis”: „Acolo oricine participă primește o medalie, nu pleacă nimeni fără medalie. Eu am fost de două ori la Salonul de invenții de la Geneva, am văzut mecanismele, am văzut procedurile. Saloanele de invenții nu fac evaluarea invenției, sunt pur și simplu două persoane ad-hoc solicitate, declarate specialiști, care trec de la un stand la altul, fac o evaluare de 5-6 minute, dau un verdict. Pentru organizatori e o afacere”.

Școala 9 a făcut o solicitare de presă și către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, dar până la publicarea materialului nu am obținut un răspuns.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    golgol 29.02.2024, 16:01

    E un fel de ghicit in palma fara ghicitoare ???? daca si instituții ale statului au sustinut asta atunci traim vremuri de cascadorii rasului dar si tragice pt ca cu idei de astea ajunse si in scoala, viitorul tarii e mic, negru si nu mai continui. Salarii mari la unii bugetari, rezultate zero, tara care nu produce nimic si traieste din taxe si împrumuturi! România trezește te!

  • Avatar comentarii

    Realist2023 29.02.2024, 16:35

    Foarte corect, poveste asta este o abominatie, o demonstratie a marasmului intelectual in care s-a scufundat administratia romaneasca ! Cei implicati in aceasta afacere sunt de doua categorii: inepti si escroci ! Ma ingrijoreaza mai putin escrocii - astia o sa existe mereu - cat ineptii din administratia statului !!

  • Avatar comentarii

    eugbor61 01.03.2024, 07:41

    De ce nu testeaza detinutii sa le vada viitorul? Ar fi foarte interesant! SRI, SPP, STS si alte clanuri guvernamentale se tin numai de sotii, inloc sa scape tara de interlopi. De fapt e mai usor sa legalizezi "interlopismul" decat sa il combati!

  • Avatar comentarii

    BRANDES 20.03.2024, 19:39

    Schema clasica, de manual ..."Inventatorul", baiat de casa al neosecuristilor trebuia recompensat cumva pt alte servicii aduse sistemului. Si astfel s-a apelat la premierea lui de catre civili din bugetul statului, al invatamantului.

  • Avatar comentarii

    dabaca2020 20.04.2024, 16:28

    Cum ? Adica ,daca treci cu bine acest ,,,test,, NU mai trerbuie sa inveti , sa te documentezi inn domeniul in care activezi ??? Oar ,traim intr-o Lume nebuna ??

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!