Scriitorul care crede că literatura pentru copii e scrisă, de fapt, pentru liniștea părinților: „Mă și bucur când mai aflu că mai interzice cineva o carte de-a mea”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Scriitorul Alex Moldovan povestește în publicația de educație Școala 9 despre atelierele de creativitate cu elevii din școli și despre cărțile „de recomandat” pentru copii. „75% din cărțile pentru copii scrise de români sunt scrise pentru și conțin lucrurile pe care părinții vor să le transmită copiilor”, spune acesta. El și-a luat libertatea de a se încadra în restul de 25% și spune că e mândru când aude că uneori cărțile sale sunt interzise fiindcă un părinte s-a opus.
Cuprins:
de Bianca Ceică
Cea mai recentă carte a sa, „CASA”, face parte dintr-o trilogie dedicată publicului Young Adult, fiind o nișă pentru care Alex scrie pentru prima dată. Am vorbit cu el despre atelierele pe care le susține în școli, despre publicul care citește literatură pentru copii și despre povești, în general.
Școala 9: Este interesant acest trend al autorilor invitați în școli, spune-mi puțin despre atelierele pe care le susții tu.
- Am început să fac asta prin 2018 și cred că am fost printre primii care au acceptat aproape toate solicitările. Am foarte multe solicitări și deja îmi fac programări pe câte o lună – două înainte.
Foarte multe din întâlnirile mele nu sunt neapărat ateliere, ci sesiuni de întrebări și răspunsuri. Că mi se pare că este chestia care se potrivește cel mai bine copiilor, adică să vadă un scriitor în viață și să poată relaționa cu el ca și cu un om adevărat. Este o întrebare care revine frecvent și la alți scriitori, adică cum, există scriitori în viață? Nu sunt morți în tablourile de pe perete, în manuale și așa mai departe?
Și cumva mă concentrez pe întâlnirile în care îi las pe copii să îmi pună întrebări despre scris, despre citit, despre tot, despre orice.
Pentru că atelierele de lectură sunt destul de boring pentru copii. Adică copiii rezistă să le citești, dar nu o oră sau nici măcar jumătate de oră. Și ce caut eu este să îi stimulez să pună întrebări și întrebări cât mai diverse și în afara așteptărilor, întrebările astea sunt cele mai mișto.
„Mulți copii mă întreabă dacă mi-a plăcut școala. Le zic că nu mi-a plăcut deloc școala”
- De ce crezi că (elevii) resping recomandările de lectură venite de la profesori?
- Pentru că e ceva natural ca un copil sau un adolescent să respingă autoritatea adulților. N-are legătură cu literatura sau cu cărțile și așa mai departe. Este o chestie care se întâmplă în mod natural, să intervină opoziția asta între copil – adolescent și lumea adulților.
Și eu sunt adult, dar nu sunt din sistem. Eu sunt freelancer și vin din afara sistemului și nu mă interesează, pot să fiu sincer cu ei la școală. Adulții, profesorii nu-și permit. Mulți copii mă întreabă dacă mi-a plăcut școala. Le zic că nu mi-a plăcut deloc școala pentru că nu mi-a plăcut. Dacă ar veni de la un profesor ar fi un pic ciudat.
Le zic că mi-au plăcut două materii: româna și engleza și de pe urma lor trăiesc și astăzi, traduc din engleză și scriu cărți. Și astea sunt singurele materii care mi-au plăcut și care m-au interesat într-un fel sau altul.
- Ce crezi că se află în spatele lui „nu-mi place să citesc”?
- De multe ori se află chiar chestia asta. Sunt oameni cărora chiar nu le place să citească și e perfect ok. Nu trebuie să citim toți. Există mai mult metode prin care poți apropia un copil de lectură, dar dacă nu-ți iese, las-o așa că nu e absolut nicio rușine dacă nu citești. Sunt alte metode prin care poți afla lucruri despre viață, nu trebuie să fim toți la fel. Mă cam enervează chestia asta, se accentuează foarte mult pe profesori. Trebuie să citim. Nu trebui să citim, nu trebuie nimica.
Văd că foarte multă lume cere, în special pe grupurile de Facebook destinate cărților pentru copii. Dați-mi vă rog o recomandare de carte pentru un băiat de 12 ani sau pentru o fată de 10, ceea ce e greșit. E ca și cum ai spune, dați-mi vă rog o recomandare de restaurant în lume. Trebuie să afli ce-l interesează pe copilul ăla, ce preocupări are, ce hobby-uri are, ce-l enervează, ce-i place. Nu poți să-i dai recomandări d-astea. E o prostie absolută. Că nu sunt toți copiii la fel și un copil de 12 ani poate fi super avansat și citind „Harry Potter” a 7-a oară sau să nu știe să citească bine că n-a avut profesori.
<strong>75% din cărțile pentru copii scrise de români sunt scrise pentru și conțin lucrurile pe care părinții vor să le transmită copiilor. </strong>
Când toți părinții laudă un autor sau o carte e clar că it’s a no no. Probabil că n-o să găsești ceva valoros acolo. D-asta mă și bucur când mai aflu că mai interzice cineva o carte de-a mea. Știu că s-a anulat o întâlnire pentru că o mamă deschisese o „Olguța” pentru că găsise acolo niște chestii care nu erau pentru copii, nu erau educative și s-a anulat pur și simplu întâlnirea. Dar pe mine mă bucură chestia asta, eu și scriu așa pentru a enerva adulții parțial.
- Ce crezi tu că lipsește din orele de limba și literatura română de ajung copiii să nu le placă să citească sau să își dorească să descopere cărțile?
- Lipsește relaxarea; relaxarea asta pe care eu mi-o permit pentru că eu nu am o programă de urmat, pur și simplu vorbesc despre ce-mi place să fac, ceea ce e foarte mișto și rar; și există o diferență foarte, foarte clară între felul în care se raportează la mine și în general cred că și la alți adulți, copiii de la școlile particulare față de cei de la stat.
Cei de la școlile particulare sunt mult mai relaxați, mult mai deschiși, întrebările sunt mult mai directe, nu există atâtea filtre, atâtea probleme d-astea de să ridic mâna, să nu ridic mâna.
„Părinții sunt cumva obligați să-și abandoneze copiii cât sunt la muncă”
- Ce crezi că se întâmplă în școlile private diferit?
- Probabil că un copil care merge și la o școală particulară o duce mai bine acasă, are siguranță financiară, nu aude conversații despre ce-o să pună mâine pe masă, tocmai pentru că e o școală particulară. Deci și bogăția sau bunăstarea aduce o liniște.
Ori la școală ei sunt și foarte obosiți. Stau la școală așa cum stau adulții la job. Apoi cursuri, șah, vioară, pian, atletism.
Au program super încărcat pentru că părintele trebuie să umple cu ceva timpul ăla când copilul nu are ce face, când iese la două de la școală și șase când ajunge părintele acasă. Deci părinții sunt cumva obligați să-și abandoneze copiii, îi obligă societatea să-și abandoneze copiii în intervalul ăla. Până la cinci de obicei, până la șase. Știi că înainte de Revoluție se suprapunea cumva că începeau foarte multe joburi mai devreme. Știu că ai mei mergeau de la șase la job și la două jumate erau acasă.
- Cum te inspiră atelierele pe care le ții pentru cărțile pe care le scrii?
- Așa pot fi aproape de felul în care vorbesc, de felul în care gândesc, de muzica pe care o ascultă, de cărțile pe care le citesc și am o legătură din asta directă și un feedback imediat la ce le zic. Pentru mine e super-super important și chiar și pentru ultima carte (interviul a fost realizat înaintea publicării volumului „Casa”, care este de fapt cel mai recent, n.r.) pe care am publicat-o, „Povestiri de citit pe sub bancă”, m-au inspirat foarte mult. De acolo mi-am luat material pentru carte, pornind de la situații și chestii reale. La ce râd, ce le place să audă, ce le place să vadă, eu de multe ori îi întreb ce le-ar plăcea să citească într-o carte pentru copii și spun și asta mi se pare super mișto. Că literatura pentru copii nu e ca cea pentru adulți, aici chiar trebuie să ai grijă un pic de public.
„E cel mai fain public, clar, nu l-aș da pentru nimic în lume”
- Cum ți se pare publicul?
Pentru mine este cel mai bun public, este cel mai mișto public că sunt foarte acolo, pătrunși, și alături de tine, și e cel mai fain public, clar, nu l-aș da pentru nimic în lume. N-am nicio intenție în momentul ăsta să scriu pentru adulți. Numai din perspectiva asta e foarte foarte ok. Spun chestiile în față, nu se supără, nici eu nu mă supăr.
Chiar acum am primit niște scrisori de la niște copii cu care m-am întâlnit și zicea, nu vă supărați, dar mie nu mi-a plăcut cartea dvs. Cumva încerca s-o zică, da, poate la alții le place, dar să nu vă supărați. Nu mă supăr. E normal să nu-ți placă, ar fi culmea să-ți placă toate cărțile și toate lucrurile, de abia atunci mi-aș pune semne de întrebare, dacă le-ar plăcea la toți. Este foarte drăguță scrisoarea aia, zice, hai că următoarea carte poate încerci și poate o să-mi placă mai mult. Mă consola să nu plec supărat.
Articolul complet, în Școala 9.
ionels 07.10.2023, 20:13
Mare parte a literaturii din scoli conține povesti cu crime.
Frumosul1 07.10.2023, 20:31
Cărți ptr.copii scrise de oameni buni și curați
StanValentin1971 07.10.2023, 22:26
Mai scrie cineva pentru copii in aceasta lume nebuna ?? Poate a venit timpul să ne reinventam...
Simona.T 07.10.2023, 23:39
are perfecta dreptate, felicitari
AlexandraMilu 07.10.2023, 23:57
Încă mai exista speranța! Nu e totul pierdut!