Dacă la meciurile ”feroviarilor” lipsește deseori, magnatul născut la Covasna este nelipsit de la petrecerile mondene, acolo unde spune prezent fie că sunt organizate în Capitală, fie în inima Ardealului. 

Joi seară, Paszkany a fost zărit la party-ul dat de revista ”Viva”. N-a fost singur, ci a venit la braț cu iubita lui, Anne Feher, cu care s-a căsătorit recent. La eveniment, lui ”Arpi” i-au făcut marcaj finii Andra și Cătălin Măruță.

VLAD9945Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Apariția cuplului Paszkany a scos în evidență burtica femeii. Vrând-nevrând, Paszkany se înscrie astfel în trend cu alți oameni din fotbal deveniți tătici tocmai când le-a bătut DNA-ul la ușă.

Așa se explică, măcar parțial, faptul că fostul dinamovist Cristi Borcea, condamnat în ”Dosarul Transferurilor”, s-a pus pe ”turnat” copii.

Avocații sunt cei care l-au învățat pe fostul dealer de butelii să procedeze astfel (l-au sfătuit inclusiv să se opereze pe cord deschis), pentru că, având mai multe persoane în întreținere, va conta la eliberarea condiționată, iar permisiile vor fi analizate în altă cheie.

Apropiații lui Moroșanu sunt în stare de șoc, după ce Sergiu a vândut casa primită. Ce i-ar fi cerut sportivului
PARTENERI - GSP.RO
Apropiații lui Moroșanu sunt în stare de șoc, după ce Sergiu a vândut casa primită. Ce i-ar fi cerut sportivului
ȘOCANT! Florin Ristei, derapaj GRAV la adresa Ramonei Olaru la Neatza. Răzvan Simion a intervenit prompt
Playtech.ro
ȘOCANT! Florin Ristei, derapaj GRAV la adresa Ramonei Olaru la Neatza. Răzvan Simion a intervenit prompt
O mamă a cinci copii, găsită moartă într-un parc din Anglia. Femeia a fost ucisă şi aruncată în lac
Observatornews.ro
O mamă a cinci copii, găsită moartă într-un parc din Anglia. Femeia a fost ucisă şi aruncată în lac
Horoscop 13 aprilie 2021. Berbecii au nevoie de revigorare pentru a-și debloca propriile gânduri
HOROSCOP
Horoscop 13 aprilie 2021. Berbecii au nevoie de revigorare pentru a-și debloca propriile gânduri
Transformare incredibilaă a lui Macaulay Culkin, starul cunoscut de toate generațiile după Singur Acasă. Cum arată acum, după ce a devenit tată
Știrileprotv.ro
Transformare incredibilaă a lui Macaulay Culkin, starul cunoscut de toate generațiile după Singur Acasă. Cum arată acum, după ce a devenit tată
Milionarii care au chemat o actriţă XXX şi au pus-o să plătească pizza. Ce explicaţii i-au dat fetei
Telekomsport
Milionarii care au chemat o actriţă XXX şi au pus-o să plătească pizza. Ce explicaţii i-au dat fetei
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
Urmărește cel mai nou VIDEO