România va disputa, la 4 septembrie, pe Cluj Arena, primul meci din campania de calificare la Cupa Mondială 2018, în compania naţionalei din Muntenegru.
Problema cea mare o reprezintă gazonul, care nu a arătat grozav la ultimul meci disputat de tricolori aici, amicalul cu Spania, 0-0, de pe 26 martie 2016.
Acum însă, organizatorii dau asigurări că terenul va arăta impecabil până pe 4 septembrie, la ora jocului cu Muntenegru.
Conform unui comunicat de presă, se arată: „Cu privire la materialele apărute în presă, referitoare la refacerea gazonului de pe stadionul Cluj Arena, vă informăm că anul trecut situaţia acestuia după eveniment a fost una similară, dar cu toate acestea s-a refăcut în proporţie de sută la sută, în mai bine de două săptămâni. Şi în acest an se vor face lucrări complexe, va fi tratat corespunzător, iar unde situaţia o va cere, va fi înlocuit. Portaflorul care a acoperit suprafața gazonului a fost ridicat luni dimineața, începând cu ora 7.00, la mai puțin de două ore după finalizarea evenimentului. Imediat după, o echipă formată din 20 de specialiști au aspirat gazonul cu aspiratoare speciale pentru a înlătura toate deșeurile, iar mai apoi s-a aplicat un tratament care distruge bacteriile de pe suprafața gazonului, rămase după eveniment”.
În comunicat se mai notează: „Următorul pas este acela de supraînsămânțare. La final se va aplica un îngrășământ special pentru gazon și în următoarele două săptămâni va fi irigat continuu pentru a ajunge la forma inițială.Am primit asigurări din partea tuturor părților implicate în refacerea gazonului, că acesta va arăta foarte bine până la următorul meci. Le transmitem suporterilor echipei naţionale de fotbal a României să fie liniștiți, deoarece gazonul va fi refăcut complet până la meciul cu Muntenegru.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_055fbcb628ef51c59f72a2a9596163ac.jpg)
Viva.ro
Ce face și cum arată acum Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. După valul de controverse care a zguduit România, viața ei s-a schimbat radical peste Ocean! Ce a ieșit la iveală și cum arată acum
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f53378920c5a9cdac2aa523f444da340.jpg)
Unica.ro
Ultima oră / E cutremur în PSD. Ce a decis Liviu Dragnea în urmă cu puțin timp. Nimeni nu se aștepta la așa ceva!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4aa8601bfcee04ed7d043c77224ef664.jpg)
Elle.ro
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj. Imaginile cu vedeta au devenit virale. Știi despre cine este vorba?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_23b7024396d3ddfefe27a9a80116c344.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Dieta verii 2026! Vedeta noastră e de nerecunoscut! “Am plecat de la 94 kg înainte de vacanță și am ajuns la 75,8 kg. Așa am slăbit și așa o să procedez după ce mă întorc acasă”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_522f749f5859477ac3432c1d9ef5418d.jpg)
Avantaje.ro
Mirabela Grădinaru, lecție de stil la dineul soților Macron! Cum s-a îmbrăcat Prima Doamnă a României, niciodată nu am văzut-o așa! Le-a eclipsat pe Maia Sandu și pe Ursula von der Leyen
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
Tvmania.ro
„Palatul din Popești Leordeni”! Cum arată casa de vis a Irinei și a lui Răzvan Fodor: 7 camere, o baie ca-n filme, grădină și o poveste incredibilă în spate
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_384dc5bf20b240062f4bf9e5f86fa418.png)
Adevarul.ro
Mirabela Grădinaru, lăudată pentru eleganța afișată alături de Nicușor Dan la dineul organizat de Emmanuel Macron
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4f857cbed172828ff1224813f2b36590.jpeg)
Fanatik.ro
Despărțire șoc înainte de Franța – Spania de la Cupa Mondială 2026. Cine e starul care s-a separat de iubita celebră
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
Financiarul.ro
Detaliul de pe factura la curent pe care mulți români nu îl verifică. Poate face diferența la final de lună
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4e5d10b42789a9424cb14fd469ee9524.jpg)
Elle.ro
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
Viva.ro
Dragi români, a venit anunțul la care nimeni, dar nimeni nu se mai gândea acum! Ce veste a dat Claudiu Manda
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
TVMania.ro
„De la fetița fără petreceri, la diva din Capri!” Scrisoarea emoționantă scrisă de Ramona Olaru la 37 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_425a1eeec64b51b5a5ca5e4b84b9c969.jpg)
ObservatorNews.ro
Lorena a luat la BAC 8,85 la Română şi 9,35 la Istorie şi a făcut contestaţii la ambele. Care e media finală
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f97d8f1fea4e883dcca703be19a5d71b.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Angela Similea, urări minunate de ziua ei și o imagine cât o mie de cuvinte: "La mulți ani, mami!"
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2f3ad250f510d5d3e808e8a9e65aedd2.jpg)
Mediafax.ro
Final dramatic la San Fermin. Doi spanioli au fost răniți de tauri în ultima zi a festivalului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
StirileKanalD.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f68dfc0db50b0852ed7db2232bf26c4b.jpg)
Wowbiz.ro
Ea este alpinista care și-a pierdut viața în tragedia din Bucegi. Antonia, medic stomatolog din București, a murit după o cădere de aproximativ 10 metri
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2f50f2f98e3fe05cc67e7e779e36de93.jpg)
Wowbiz.ro
„Nu vreau să-i mai pronunț numele”. Cristina Pucean, mesaj cu subînțeles pentru Bogdan de la Ploiești: „Să-i dea Dumnezeu după suflet”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_1b5ff70c7a7c479f3e6cec1b877d3362.jpg)
Redactia.ro
Plecare importantă de la Antena 1. Vedeta colosala care a părăsit postul lui Dan Voiculescu după 21 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_ebe4a8572153fa05bb0018386f2162f3.jpg)
KanalD.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
ZiaruldeIasi.ro
Proiectul imobiliar pregătit lângă Lidl Moara de Foc este scos la vânzare. Dezvoltatorul este asociat în piață cu un alt proiect de anvergură
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_88f33c9fa27265a6358dc0692b9e18a5.jpg)
Fanatik.ro
Dorit insistent de Gigi Becali la FCSB, Kennedy Boateng a semnat! Sumă uriaşă primită la semnătură
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_6825454a0e0d6a05fb6f8dfec99a09b6.webp)
Spotmedia.ro
„Răzbunarea este inevitabilă”: Ucraina a scufundat o navă rusească implicată într-un atac
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_876d9f7f0d01b7d0594434e212dacebb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_38e9f367366cab6839c368e68a6dd954.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-discurs-paris-e1784037758762.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-2-e1784034161171.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/super-neatza-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bianca-dragusanu-8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8cfce6f91e1b53b2327a1a80ad02fa3a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cbb08ddb13d539b3c20911a71a60c3c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/gettyimages-2221346930.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/insula-diaporos-halkidiki-sithonia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-sapunul-de-marsilia-si-la-ce-se-foloseste.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/de-ce-fulgerele-se-vad-inainte-sa-se-auda-tunetul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/faina-de-tapioca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/324a2194-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/de-ce-nu-mai-raceste-aerul-conditionat-greseli-frecvente.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/piersici-nectarine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceai-de-cozi-de-cirese.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-uleiul-de-neem-si-la-ce-foloseste.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/muncitori-asiatici-romania-foto-international-work-finder-9-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/magazin-lidl-belgia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/03/168481219lnormalnone-scaled.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/marian-motocu-eugen-sechila.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gettyimages-2238074428-e1780733796611.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/decizie-iccj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pink-floyd-the-wall-profimedia-0560345991-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/receptie-summit-nato-2026-profimedia-1115102646.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.