Printre cei care i-au adus un ultim omagiu fostului număr 3 de la echipa națională s-a numărat și antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone.

„Este o nenorocire. Ne adunăm aici toți colegii, diferite generații de fotbaliști la meciuri și la nenorocirile astea care nu se mai termină în fotbalul românesc. Parcă prea multe decese, prea multe accidente pe teren și în afara lui ale unor oameni tineri cum e Didi Prodan. Te întrebi dacă nu suferim prea mult în fotbalul ăsta, nu punem prea mult patos? Nu cred că merită”, a declarat Ioan Andone.

Acesta a continuat, făcând referire la conflictul dintre Daniel Prodan și șeful FRF, Răzvan Burleanu: ”Trebuia să treacă peste. Orice club din România îl primea pentru că el își știa bine meseria, a fost și la comisiile de la UEFA, ce mai, un om de fotbal. Dar asta a fost, cred că a pus prea mult la suflet”.

Și Basarab Panduru a vorbit despre decesul lui Daniel Prodan, mărturisind, printre altele, că a avut grijă de el, în momentul în care Didi s-a transferat la Steaua. 

Înmormântarea, sâmbătă, de la ora 14.00

Sicriul va fi depus astăzi, începând cu ora 20,00, la Biserica ‘Sf. Ilie’ din Pipera. Înmormântarea este programată sâmbătă, la ora 14,00, la Cimitirul ‘Sf. Ilie’ din Pipera.

Vom plăti mai mult pentru o vacanță în Thassos, anul acesta. Creșterile de tarife anunțate de hotelierii greci
Recomandări

Daniel Prodan a încetat din viață miercuri seara în urma unui infarct miocardic suferit în locuința sa.

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro

Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro

Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Observatornews.ro
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
FANATIK.RO

Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro

Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
HOROSCOP

Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!