18948705_1659849920709457_123231390_oIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

”Ramo” își va face reverența la 5 august, la Râmnicu-Vâlcea, printr-un meci între Oltchim 2010, finalista Ligii Campionilor, și echipa locală de astăzi, Handbal Club Municipal. Evenimentul va purta denumirea de “Gala Campioanelor Oltchim 2010” și va fi organizat chiar de firma Ramonei Farcău și Andreas Hniatiuc, RFH Sports and Management.

La evenimentul din 5 august, de la Rm. Vâlcea, intitulat ” Gala Campioanelor Oltchim 2010”, au confirmat participarea majoritatea componentelor echipei cu care Oltchim a disputat finala ediției 2009/2010 a Ligii Campionilor (21-28 și 31-32 cu Viborg). Fanii handbalului vor putea să le revadă, fie la fața locului, în Sala Traian, fie în transmisiunea pe care o va efectua TVR, pe Paula Ungureanu, Luminița Huțupan-Dinu, Talida Tolnai, Cristina Neagu, Steluța Luca, Ramona Maier, Vali Ardean Elisei, Valeria Motogna Beșe, Oana Manea, Ada Nechita, Ionela Stanca, Patricia Vizitiu, Iulia Curea, Roxana Gatzel, Gabriella Szucs, Regina Simkute și Anastasia Pidpalova.

Fostul director Unifarm, condamnat pentru mită, acuză „presiunea pusă pe mine și pe companie”: „Premierul şi alţi miniştri mi-au cerut să nu refuz primirea măştilor”
Recomandări
Fostul director Unifarm, condamnat pentru mită, acuză „presiunea pusă pe mine și pe companie”: „Premierul şi alţi miniştri mi-au cerut să nu refuz primirea măştilor”

Lor li se va alătura și Aurelia ”Mica” Brădeanu, care nu evolua la Oltchim în acea perioadă, însă Ramona Farcău a dorit să-i trimită o invitație specială. Printre invitații aflați în sală, în momentul anunțului oficial, s-au aflat, alături de Ramona, și câțiva participanți la campania din urmă cu șapte ani: Ion Gavrilescu, președintele Oltchim, Radu Voina, antrenorul principal al campioanei de atunci a României, precum și fostele jucătoare de handbal Steluța Luca și Narcisa Lecușanu.

Se retrage handbalista Ramona Farcău. Eveniment pe 5 august

Antrenori la evenimentul din 5 august vor fi Radu Voina și Aurelian Roșca. Cu toate că a pregătit îndelung acest moment, Ramona Farcău a mărturisit că este emoționată. Extrema a ales să-și facă retragerea purtând un tricou cu însemnele Oltchimului fiindcă această formație, la care a activat între 2006 și 2013, i-a fost cea mai aproape de suflet.

”La Vâlcea am petrecut cei mai frumoși ani din cariera mea. Oltchim a fost un model de organizare. Exista un respect reciproc între jucătoare, antrenori și conducere”, a declarat cea care, născută fiind în Zalau, a debutat ca senioară la Silcotub (a mai evoluat la HC Dunărea Brăila, între 2013 și 2015, la CSM Ploiești, în 2015 și 2016, și la Dinamo București, în campionatul recent încheiat). Prețul unui bilet la evenimentul Gala Campioanelor Oltchim 2010, din Sala Traian, Râmnicu-Vâlcea, va fi de 15 lei, iar 200 de copii, până în 10 ani, vor intra gratuit, însoțiți de părinți.

Sandra s-a despărțit de el, printr-un SMS, apoi a început o relație cu Adrian Mutu. Întrebat, în glumă, ce ar face dacă Mutu i-ar „ieși în față la vânătoare”, fostul fotbalist a răspuns fără ezitare
GSP.RO
Sandra s-a despărțit de el, printr-un SMS, apoi a început o relație cu Adrian Mutu. Întrebat, în glumă, ce ar face dacă Mutu i-ar „ieși în față la vânătoare”, fostul fotbalist a răspuns fără ezitare
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Gestul neaşteptat făcut de Camilla faţă de Kate la un eveniment! Fotografii au surprins imediat gafa, ce s-a văzut. Foto
Playtech.ro
Gestul neaşteptat făcut de Camilla faţă de Kate la un eveniment! Fotografii au surprins imediat gafa, ce s-a văzut. Foto
Îl mai ții minte pe Pistruiatul? Uite cum arată copilul-minune al anilor '70
Viva.ro
Îl mai ții minte pe Pistruiatul? Uite cum arată copilul-minune al anilor '70
Răsturnare de situație în cazul incendiului din București, în care trei copii au murit după ce patul le-a luat foc
Observatornews.ro
Răsturnare de situație în cazul incendiului din București, în care trei copii au murit după ce patul le-a luat foc
Zeci de medici au făcut scut în jurul șefei de la oncologie care cerea mită de la pacienții cu cancer
Știrileprotv.ro
Zeci de medici au făcut scut în jurul șefei de la oncologie care cerea mită de la pacienții cu cancer
Cele 6 zodii care vor fi pe val toată luna februarie. Vești fabuloase pentru Săgetători
FANATIK.RO
Cele 6 zodii care vor fi pe val toată luna februarie. Vești fabuloase pentru Săgetători
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 2 februarie 2023. Racii ar fi bine să se protejeze de orice fel de exagerare, inclusiv de momentele în care li se pare că povara este mare
HOROSCOP
Horoscop 2 februarie 2023. Racii ar fi bine să se protejeze de orice fel de exagerare, inclusiv de momentele în care li se pare că povara este mare
Noile creații Nespresso în ediție limitată
PUBLICITATE
Noile creații Nespresso în ediție limitată