MENIU CAUTĂ
06 Oct. 2017 18:12

Larisa Iordache este optimistă, după accidentarea la tendon: „Încerc să-mi ţin moralul sus”. Recuperarea, 6-8 luni! / VIDEO

Distribuie

Larisa Iordache este optimistă, după accidentarea la tendon: "Încerc să-mi ţin moralul sus".

VIDEO, AICI

Larisa Iordache a revenit, vineri, în ţară, după accidentarea suferită la tendon, la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Montreal (Canada).

„Nu pot să repet încontinuu că a fost un ghinion. Sper să-mi revin cât mai repede. A fost ceva involuntar. Nu mai e cum ne-am pregătit. Am văzut că şi-a făcut cât de cât treaba. Nu am vrut să se întâmple asta. Până atunci mi-a mers bine”, a declarat Larisa Iordache.

Gimnasta a continuat: „A fost un nou încept şi va urma un nou început. Sper să-i fac un tendon mult, mult mai puternic şi să mă întorc mult mai puternică decât acum. Îmi doresc din tot sufletul că sunt sănătoasă. Doctorii au spus că m-am accidentat din cauza uzurii. Se întâmplă şi la sportivi mai mari, la lucruri banale”.

Larisa Iordache a precizat că are un moral bun şi că de abia aşteaptă să treacă peste acest moment complicat din viaţa ei.

„Am încercat să nu mă focusez pe lovitura asta. Încerc să-mi ţin moralul sus. Normal,  m-aş fi gândit la aur, dacă rămâneam în concurs. Dar concursul e concurs pentru toată lumea. Nu suntem roboţi, suntem oameni. Depinde de zi şi de cât de bine te concentrezi”.

Despre perioada de recuperare, Larisa a precizat:  „Acum îmi doresc din tot sufletul să fiu sănătoasă, să-mi dovedesc că încă pot și pot să ajung la forma care am fost chiar înainte de lovitură și poate chiar mai bine. Recuperarea va dura cam 6-8 luni. O perioadă foarte lungă pentru mine, pentru că mă va ține departe de ceea ce îmi place să fac tehnic în sala de antrenamente, dar sunt sigură că până atunci mă voi ține în formă. Antrenorii mei nu mă vor lăsa să ies din forma în care am fost și sunt sigură că totul va fi bine”.

Larisa Iordache este optimistă. Nadia a încurajat-o

Prezentă în sala de concurs, marea gimnastă Nadia Comăneci n-a reuşit să ajungă lângă Larisa după accidentare, în schimb i-a trimis un mesaj de îmbărbătare.

„Nadia n-a apucat să ajungă la mine, pentru că avea foarte mult de lucru, dar mi-a trimit un mesaj”, a conchis Larisa Iordache.

FOTO: Vlad Chirea (Libertatea)

CITEŞTE ŞI: Preliminariile CM 2018, penultima etapă: Azi, meci decisiv pentru Turcia lui Lucescu. Germania și Anglia, calificate. Șoc în Argentina! Program, rezultate, televizări / VIDEO

Loading...
Comentarii