Victor Piturca: „Vom lupta numai pentru victorie, dar in fotbal se poate intampla orice. Un meci egal ar fi echivalentul unei infrangeri. Pe oricare antrenor il intereseaza rezultatul final, insa eu imi doresc ca Steaua sa castige in urma unui joc bun, deoarece in 90 la suta din cazuri, atunci cand joci bine, invingi. Steaua are cel mai valoros lot la ora actuala si acesta ar trebui sa fie atuul nostru. Daca luam trei puncte, fiecare jucator va incasa cate 2.000 de dolari”.
Prost sfatuit. Antrenorul Stelei a afirmat ieri ca sunt putine sanse ca Iulian Miu si Valeriu Bordeanu sa revina la echipa de seniori, dupa ce au fost trimisi la tineret din cauza faptului ca au refuzat sa semneze prelungirea contractului cu gruparea militara. „Se pare ca Miu nu mai vrea sa joace la Steaua, iar Bordeanu a fost prost sfatuit, pentru ca reusise sa devina titular, i se propusese un salariu foarte bun, iar el a dat cu piciorul acestei oportunitati. Daca vor exista echipe dornice sa-si asigure serviciile lor, suntem dispusi sa le dam drumul”.
Galerie. Liderii galeriei steliste au facut un apel catre suporteri pentru a sustine atat echipa, cat si pe antrenorul Victor Piturca, cel care le-a transmis fanilor sa incurajeze Steaua chiar si in cazul unei infrangeri. In alta ordine de idei, tehnicianul a afirmat ca daca va fi nevoie vor fi aduse cateva elicoptere pentru uscarea gazonului: „Gazonul nu mai este atat de moale si, daca nu va ploua, va fi in stare buna la ora meciului. Daca va fi nevoie, vom aduce si doua sau trei elicoptere pentru zvantarea lui”.
Mircea Rednic: „Noi suntem pe primul loc si vrem sa demonstram ca meritam sa fim acolo. Echipa are un moral bun si important este sa ne ridicam la nivelul ambitiilor suporterilor. Mai sunt 21 de etape si nu cred ca daca Rapid castiga s-a hotarat si soarta campionatului. Piturca a spus ca daca Steaua va evolua ca in partida cu FC Arges nimeni nu o poate invinge, insa nu poti compara Rapidul cu gruparea pitesteana”.
Razvan Lucescu: „Nu ar trebui sa se repete greselile din trecut, atunci cand am avut un mare avantaj fata de echipa clasata pe locul al doilea si am pierdut campionatul. Sper sa fim foarte atenti la parcursul echipei, pentru ca daca nu se va intampla asa va trebui sa ne dam cu totii demisia, sau cel putin eu”, a declarat „vicele” Razvan Lucescu.
Revenire. Godfroid, Sabau si Schumacher sunt apti de joc pentru partida Steaua-Rapid. Dolha are o usoara intindere, Robert Nita resimte dureri la spate, iar Niculae Constantin, o mai veche problema la genunchi.
Transferuri. In ceea ce priveste eventualele transferuri din iarna ale unor jucatori rapidisti, Mircea Rednic a subliniat ca patronul echipei, George Copos, l-a asigurat ca nimeni nu va pleca de la Rapid. Pentru victorie in Ghencea, giulestenii au promisa o prima de 1.200 $