Clubul Vesprem va organiza miercuri o comemorare chiar în fața sălii echipei de handbal din Veszprem.

Iar fanii maghiari au realizat o pagină de Facebook, acolo unde toți cei care l-au iubit pe ”Păsărilă” pot transmite mesaje.

ACTUALIZARE, 8 februarie / Clubul Veszprem nu l-a uitat pe  fostul mare handbalist român.

Vestea uciderii sportivului român în vârstă de 26 de ani a provocat reacții puternice în România, dar și în Ungaria, atunci, dar și multă vreme după acel moment. Au trecut opt ani de la tragedie, iar în România, ”Păsărilă” a fost uitat. Amintirea lui este însă vie în orașul maghiar, unde fostul pivot are o statuie. În București, o sală de sport îi poartă numele.

8-Statuia-cu-sala-1024x665

Ucis în barul ”Patriota”

Marian Cozma și-a găsit sfârșitul în barul ”Patriota” din Veszprem. Handbalistul petrecea în compania unor colegi de echipă, când un grup de interlopi puși pe harță i-a agresat pe sportivi. În altercația care a urmat, ”Păsărilă” a fost înjunghiat, a reușit să iasă din local, dar a murit pe caldarâm. Barul ”Patriota” se afla în subsolul unei clădiri care adăpostește Irish Pub-ul Skorpio. Astăzi, doar acesta din urmă mai este funcțional. Scările care duc spre Patriota, unde ”Păsărilă” a simțit cum lama unui cuțit mânuit de un laș îi pătrunde în carne, sunt baricadate în prezent cu scaune, de parcă cineva a vrut să astupe scena crimei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.