Intrat in ring vlaguit si parca fara nici un fel de dorinta de victorie, Marian a fost condus in permanenta de adversarul sau care, total nescontat, s-a impus fara nici un fel de emotie.
La finalul partidei, evident suparat si parca nevenindu-i sa creada ce i s-a intamplat, Marian a fost zgarcit la vorba. S-a limitat doar la a spune: “Cred ca aceasta a fost ultima mea Olimpiada”. Medaliat cu argint la Sydney si cu bronz la Atlanta, cel mai mare dintre fratii Simion a avut liber in primul tur al categoriei, acesta fiind, de fapt, primul lui meci de la actuala editie a Jo- curilor Olimpice.
Aflat la Atena de la 7 august, el a luptat abia dupa doua saptamani, perioada in care a facut doar antrenamente. Fara a incerca sa-l scuzam, trebuie spus ca tocmai aceasta perioada indelungata, in care n-a facut altceva decat sa se antreneze in conditii oarecum improprii, deoarece nu avea sparring-partneri, l-a putut scoate din forma pe pugilistul noastru.
In alta ordine de idei, surpriza placuta a zilei de ieri a venit din partea lui Iulian Raicea. Medaliat cu bronz in urma cu patru ani, la Sydney si ajuns la Atena gratie unei invitatii acordate de organizatori, Raicea a terminat pe locul al cincilea in proba de pistol viteza 25 m, urmand sa primeasca din partea ANS un premiu de 7.500 de euro. Pe acelasi loc au terminat si componentele echipajului de 2 vasle. La atletism, Stefan Vasilache s-a calificat pentru finala de saritura in inaltime programata azi, iar Ionela Tarlea a ajuns in semifinale la 400 m garduri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.