Conducerea clubului Rapid a anuntat ca fostul antrenor Cristiano Bergodi si colaboratorul acestuia, Renzo Rossi, au incasat impreuna pentru perioada petrecuta in Giulesti peste 200.000 de euro, desi echipa a ratat un obiectiv important, calificarea in grupele Cupei UEFA.


‘Conducerea FC Rapid a luat act de ultimele declaratii ale domnului Bergodi, o persoana de care am dorit sa ne despartim, pe cat posibil, in relatii civilizate (…) Domnul Bergodi s-a riscat sa aduca vorba despre bani si despre „calcularea mancarii”. E bine, deci, ca opinia publica sa cunoasca si faptul, deloc de neglijat, ca Bergodi s-a „hranit” in perioada petrecuta in Giulesti cu nu mai putin de 184.000 de euro (salarii si prime, plus facilitatile reprezentate de apartament, masina, telefon si bilete de avion). Adaugand si „anexa” de contract, extrem de vehementa in prezent, numita Renzo Rossi, suma se duce la peste 200.000 de euro. Rezulta ca pentru fiecare punct obtinut in Liga I si pentru fiecare dintre cele trei remize, doua cu FC N?rnberg (in Cupa UEFA) si Dinamo (in Supercupa), FC Rapid i-a platit domnului Bergodi aproape 10.000 de euro!’, se arata in comunicat.

Fostul tehnician al ‘alb-visiniilor’, Cristiano Bergodi, a declarat, in schimb, ca ‘este o rusine ce se scrie in acel comunicat. Este incredibil! 200.000 de euro? Este o rusine ce scrie acolo’.

Apoi antrenorul peninsular a explicat: ‘Cat am stat la Rapid, cu tot cu salarii, prime de instalare sau prime de joc, am primit in jur de 100.000 de euro. Va trebui sa am o discutie cu cei din conducere pentru ca asa nu se mai poate’.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.