Eduard Irimia, promotorul Local Kombat, lansează o ipoteză-şoc în cazul decesului lui Vitali Mîţu.

Eduard Irimia (33 de ani) a lansat o explicaţie şocantă înaintea necropsiei trupului neînsufleţit al lui Vitali Mîţu (22 de ani), care va avea loc astăzi. Promotorul Local Kombat nu exclude posibilitatea ca, pe fondul unui efort fizic dus la extrem, inima luptătorului basarabean să fi cedat din cauza bucuriei că urma să schimbe câteva lovituri cu idolul său, campionul K1 Semmy Schilt (36 de ani).

Trupul neînsufleţit al lui Vitali Mîţu, luptătorul decedat joi seară, în timpul 4225-202910-pozamare.jpgunui antrenament la Academia de Lupte “Ciprian Sora”, din Bucureşti, va fi supus, astăzi, necropsiei la Institutul de Medicină Legală. Până la aflarea exactă a motivelor care au provocat moartea sportivului basarabean, Eduard Irimia a lansat o ipoteză-şoc în acest caz. “Imaginaţi- vă cât de surescitat trebuie să fie un sportiv începător atunci când îşi întâlneşte idolul. Nu este exclus ca, din cauza bucuriei imense că urma să schimbe câteva lovituri cu marele campion Semmy Schilt, lui Vitali să-i fi cedat inima, pe fondul unui efort dus la extrem în timpul şedinţei de pregătire individuală”, a spus promotorul Local Kombat.

4225-202909-branisteanu.jpgMedicul Brădişteanu confirmă parţial ipoteza

Şerban Brădişteanu, medic la Spitalul Floreasca, este mai rezervat în privinţa explicaţiei oferite de Irimia. “Este adevărat că emoţiile puternice, combinate cu efortul fizic, care presupune o secreţie majoră de adrenalină şi tensiune înaltă, pot favoriza infarctul, mai ales dacă este vorba şi de încasarea unei lovituri. Pe de altă parte, cred că una sau mai multe anomalii ale inimii, care sunt greu de descoperit la controalele medicale de rutină, ar putea explica moartea acestui sportiv”, a spus cunoscutul cardiolog.

4225-202912-targa.jpg

4225-202913-vitali.jpgVariantele martorilor

• “Vitali era în timpul antrenamentului, făcea pregătire tactică şi, la un moment dat, a căzut fără suflare, fără să fie lovit” (Ciprian Sora, patronul Academiei de Lupte, foto).

• “Vitali era în ring cu Semmy Schilt. Acesta din urmă i-a aplicat un genunchi în piept şi, la interval de câteva secunde, Vitali s-a prăbuşit” (anonim care susţine că se afla în sală).

Verdictul ar putea întârzia

Medicii legişti ar putea da verdictul referitor la cauzele decesului abia peste două săptămâni. “Pregătirea pentru analize a ţesuturilor prelevate poate dura între şapte şi zece zile, aşa că mâine (n.r. – astăzi) s-ar putea să nu avem decât un verdict intermediar, de etapă”, a spus cardiologul Crina Sinescu, profesor universitar la Spitalul “Bagdasar Arseni”.

Sergiu Țanţuc, colegul de cămin al luptătorului basarabean Vitali Mîţu, care a murit joi seară, în timpul unui antrenament:
4225-202996-colegu.jpg«Camera este sinistră acum!»

Linişte apăsătoare în căminul de pe strada Biharia al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Capitală, acolo unde Vitali Mîţu, luptătorul basarabean care a murit joi seară, în timpul unui antrenament, a locuit trei ani. Colegii nu se pot obişnui cu faptul că luptătorul de 22 de ani a părăsit această lume.

Căminul din cartierul bucureştean Băneasa al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative pare mai ponosit şi mai trist de când studentul basarabean Vitali Mîţu a părăsit această lume. O tăcere apăsătoare s-a aşternut pe holuri, iar zâmbetele nu mai au loc decât în fotografiile atent aşezate pe o măsuţă, lângă o lumânare şi două flori, la intrare.4225-202995-lumanare.jpg

Locuia alături de cinci prieteni

“Stăteam cu el în cameră de trei ani, împărţeam aceeaşi pâine. Nu a spus niciodată că s-ar simţi rău. Pot spune că avea o viaţă echilibrată, cum are un adevărat sportiv. Mergea la antrenamente, respecta toate mesele, nu bea, nu fuma. Când era de muncit, muncea, când era de învăţat, învăţa şi când era vorba de distracţie, se distra!”, a povestit Sergiu Țanţuc (24 de ani), unul dintre cei cinci colegi de cameră ai luptătorului, care încă nu poate accepta că prietenul lui a murit.

“Nu pot să cred ce s-a întâmplat. Era mereu zâmbitor, pus pe glume. Camera e sinistră acum!”, a mai spus tânărul. Pe patul din camera în care Vitali Mîţu a locuit trei ani, colegii au lăsat, în memoria acestuia, o fotografie şi două garoafe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.