A murit pentru o barmaniţă?

Comentează
Arhiva foto

Misterul morţii violente a lui Marian Cozma (26 de ani), ucis cu trei lovituri de cuţit duminică dimineaţă, într-un club din Veszprem (Ungaria), se adânceşte. Tibor Bordás (47 de ani), impresar FIFA şi bun cunoscător al vieţii sportive din ţara vecină, ne-a dezvăluit ultima variantă în cazul handbalistului român ucis de ţiganii unguri.

Arhiva foto

“Colegul lui Marian Cozma, ungurul Ivancsik Gergö, a vrut să facă un chef pe trei februarie, fericit că i-a născut soţia. Preşedintele clubului Veszprem n-a fost de acord, motivând că au meciuri importante. Aşadar, cheful a fost amânat cu o săptămână”, îşi începe povestea impresarul Tibor Bordás. “S-au strâns sâmbătă seară (n.r. 7 februarie), într-un club din oraş, mulţi handbalişti. Dansau bucuroşi cu toţii, şi sârbi, şi croaţi, şi unguri, şi români.

Arhiva foto

Doi pumni în gură pentru femeie, trei lovituri de cuţit pentru român

Marian era însoţit şi de iubita sa, Claudia. În club, aşezaţi deja la mese, erau vreo douăzeci de ţigani unguri. La un moment dat, aceştia s-au ridicat să plece. Normal, fără să achite nota de plată. Barmaniţa le-a cerut socoteală, solicitându-le să-şi achite consumaţia”, continuă Tibor. La scurt timp, a izbucnit scandalul. “Unul dintre ţigani s-a repezit la femeia de la bar şi i-a dat doi pumni în gură.

Asta s-a petrecut chiar sub ochii lui Marian Cozma care, chiar în acele momente, se apropia de bar pentru a-şi lua o băutură. Nu s-a putut abţine şi le-a reproşat maghiarilor gestul. Incredibil, dar de la asta i s-a tras moartea! Trei dintre ţigani au tăbărât pe Marian, l-au lovit cu pumnii şi l-au înjunghiat. A murit pentru barmaniţă, încercând s-o apere de furia acelor oameni”, susţine Bordás.

Vânaţi de colonelul celebrului Arkan

În încăierarea în care românul şi-a pierdut viaţa, a fost rănit grav şi sârbul Zarko Sesum. Tatăl acestuia, proprietar al unei firme de pază în Serbia şi fost colonel în structurile paramilitare ale celebrului Arkan, a promis răzbunare. Se vorbeşte că va intra în Ungaria cu trei sute de luptători şi-i va hăitui pe ţigani până-i va prinde şi pedepsi. Chiar dacă autorităţile maghiare îi vor judeca şi trimite în închisoare pe vinovaţi, Sesum senior a dat de înţeles că ata

Arhiva foto

catorii handbaliştilor vor fi vânaţi inclusiv la puşcărie.

Zona turistică e controlată de interlopi

Despre localitatea Veszprem, aflată în imediata apropiere a lacului Balaton, cea mai importantă zonă turistică a Ungariei, se spune că este sub controlul mafiei ţigăneşti. “În fiecare sâmbătă seară, ţiganii unguri patrulează barurile şi cluburile. Au totul sub control şi nu-şi plătesc niciodată consumaţia. Sunt interese mari, pentru că e zonă turistică. Vin oameni mulţi, se rulează bani. Probabil, în acel club, nu se mai respecta legea impusă de ei şi de-asta a ieşit nenorocirea aceasta. Handbalistul a picat, probabil, aiurea, la mijloc”, ne-a dezvăluit un român stabilit în zona respectivă.

CITEŞTE ŞI ARTICOLELE:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
17:49
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
17:24
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
MONDEN
Ruxandra Luca | Foto: Facebook
16:47
Ce a pățit Ruxandra Luca în timp ce era în mașină pe o stradă din București: „Cât de singur să fii, ca să ajungi așa?”
Cheloo participă la „Asia Express”
ExclusivInterviu
16:18
Cheloo a mers la „Asia Express” fără să știe regulamentul. „După vreo două săptămâni l-am învățat”
POLITIC
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:33
Nicușor Dan, mesaj pentru alegătorii supărați pe el: „Asta era urgența, nu reformele rapide dorite de noi toți”
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
16:41
Nicușor Dan spune când va fi anunțată noua propunere de premier, dar nu exclude anticipatele. Ce înseamnă „un naționalism sănătos”? De ce este mai apropiat de Biserică acum?
Ultimele știri
18:22
Apple TV s-a lansat oficial în România: cât costă abonamentul lunar, și cât durează perioada gratuită de probă
18:19
Ce l-a supărăt pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
18:10
Cât costă cel mai scump iPhone 18 Pro Max în România: suma uriașă care întrece un laptop de gaming
18:02
Kremlinul justifică atacul asupra trenului de pasageri care se ducea la Varșovia: „Era în teritoriul ucrainean”
TRENDING
13:54
În 1959, SUA au construit un „oraș sub gheață” în Groenlanda. 65 de ani mai târziu, NASA a văzut tunelurile bazei secrete la 30 de metri adâncime
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
17:41
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Salată Tabbouleh cu pătrunjel și bulgur
17:00
Salată Tabbouleh – rețetă și beneficii
Sondă românească de 20000 de euro pentru sturioni, furată de doi bulgari pe Dunăre. Sursă foto: infomreja.bg.
16:10
Doi bulgari au furat, desfăcut și cărat cu căruța o sondă românească de 20.000 de euro care urmărea sturionii pe Dunăre
Rețetă periculoasă în Serbia apă contaminată cu kerosen, vândută pacienților cu cancer pe post de tratament miraculos. Sursă foto: colaj foto Blic.
15:43
Apă cu petrol, vândută ca leac miraculos pentru pacienții cu cancer în Serbia. Oncolog: „Distruge măduva osoasă”
Călător cu valiză sosind la aeroport la răsăritul soarelui
14:08
Românii își planifică city break-uri în orașele europene unde au loc evenimente de modă. Fenomenul „Fashion Month” a crescut numărul rezervărilor cu 18%
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
16:50
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
16:49
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
În septembrie 1988, cu doar 14 luni înainte de prăbușirea regimului comunist, aparatul de represiune al statului român a atins apogeul organizatoric, cu un efectiv de 14.629 de angajați. Sursă foto: Shutterstock
14:18
Câți angajați avea Securitatea la finalul regimului comunist: peste 6.000 de oameni erau trecuți în acte numai în București
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare