A plans ca un copil

Marian Dragulescu a iesit ieri dimineata in zona internationala a Satului Olimpic pentru a schimba niste bani. Se pregatea ca, impreuna cu trei dintre colegii sai din lotul de gimnastica, sa iasa la cumparaturi intr-unul din Mall-urile din Beijing. Ar fi vrut sa mearga la partida de handbal, pentru a le vedea pe fetele noastre in meciul contra Ungariei, dar nu a avut bilet.

In drum spre banca, Marian s-a oprit pentru douazeci de  minute la terasa amplasata in imediata apropiere a magazinelor. Se gandeste doar la ratarea din finala de la sol. Nu-i iese din minte: ‘Am fost atat de aproape… Nu stiu ce s-a intamplat. Parca a fost un blestem. Nu inteleg cu ce am patimit eu de sunt nevoit acum sa sufar atat de mult’.

A plecat in concurs din postura de favorit principal. Concepea doar aurul si nimic altceva. Dupa cea de-a doua saritura, totul era ruinat. Castelul se daramase. ‘Mi s-a rupt inima de necaz cand am vazut ca nu mi-a iesit. Imediat m-am gandit la cat am muncit pentru aceasta Olimpiada, la ce sperante imi pusesem aici. Am fost atat de aproape de un aur. As fi vrut sa-i dedic medalia fetitei mele si sa-mi permit financiar sa o duc in strainatate la operatie’ (n.r. – fetita lui Marian Dragulescu sufera de hipoacuzie bilaterala). Cand rosteste aceste cuvinte, paharul de amaraciune da pe dinafara. Ochii marelui sportiv se umezesc intr-o clipa. Nu vrea sa-l vedem plangand. ?si arunca privirea pierduta spre unul dintre magazinele din apropiere.

A udat perna din cauza lacrimilor

Oricat de tare ai fi, un astfel de esec te marcheaza serios. Te arunca intr-o prapastie din care faci eforturi majore sa iesi la suprafata. Cand a ajuns in camera, Marian recunoaste ca i-au cedat nervii, izbucnind in lacrimi: ‘Plangea si sufletul in mine de durere’. A adormit spre dimineata, nu ininte de a derula de mii de ori filmul acelei sarituri blestemate. ‘M-au sunat foarte multi prieteni din tara. Sotia e si ea terminata. M-am trezit dimineata insa si am vazut mesajele oamenilor postate in toate ziarele. Au fost alaturi de mine si le multumesc din suflet. Nu ma asteptam la astfel de cuvinte de incurajare’.

Nu are regrete

In urma cu trei ani, Marian a renuntat la gimnastica, din dorinta de a deveni antrenor in SUA. Dupa trei saptamani petrecute acolo, Sorin Cepoi, sotul Teodorei Ungureanu, i-a gasit un contract in valoare de 40.000 de dolari. Tot Sorin l-a convins sa revina acasa pentru a merge la Olimpiada. ‘Marian, America nu pleaca nicaieri. Dar tu esti prea talentat ca sa ratezi o astfel de sansa’ , au fost cuvintele fostului gimnast de la Steaua. ‘Marocanu” l-a ascultat, a venit in Romania, a sters cu buretele divergentele aparute atunci intre el si conducerea federatiei si s-a apucat din nou de facut tumbe si salturi uimitoare. Nu regreta nimic. ‘Exact asa cum mi-a spus si Sorin, America ramane la locul ei. E munca mea de patru ani si nu regret ca am ajuns aici. Imi pare rau doar ca nu am luat aurul. ?sta este marele meu of, care ma va urmari toata viata’. Dupa douazeci de minute, ‘Marocanu” se ridica de la masa. Colegii mai glumesc, doar-doar reusesc sa-l scoata din starea in care se afla. ‘Va trece si asta, dar greu. Pentru mine, medalia asta ramane o obsesie’, incearca sa se resemneze, cat de cat. Apoi dispare in multimea de sportivi din Satul Olimpic. Un mare gimnast, poate cel mai mare pe care l-a avut vreodata Romania, se simte infrant. De o saritura.

Anul cel mai negru

Ca niciodata, gimnastica masculina romaneasca a fost de asta data la pamant. Baietilor antrenati de Dan Grecu nu le-a iesit nimic. ‘De zece ani venim mereu cu medalii acasa. Acum plecam cu mana goala de aici. Ca un facut, ne-am clasat mai mereu pe locul sapte, cand se stie ca nu asta este valoarea noastra’, spune Dragulescu. Despre retragere nu vrea sa vorbeasca acum: ‘Voi ajunge acasa, unde am sa-mi iau o vacanta, dupa care voi face un control amanuntit la coloana si abia pe urma voi sti daca mai continuu sau nu’.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE