Semifinalist la Adelaide, ‘‘Voinicul‘ s-a calificat in turul secund al primului turneu de Grand Slam al anului, invingandu-l cu 6-2, 7-6, 6-4 pe brazilianul Andre Sa. Partida a fost dominata de roman, care a reusit sa treaca mai bine decat si-ar fi imaginat cineva de accidentarea la tendonul genunchiului stang care il facuse sa abandoneze saptamana trecuta, in turul intai al intrecerii ce la Sydney.
Urmatorul adversar al focsaneanului, care si-a asigurat deja 7 puncte ATP si un cec in valoare de 26.392 $, va fi al noualea favorit al competitiei, americanul Andy Roddick, invingator cu 6-7, 6-2, 7-6, 6-3 in fata croatului Zeljko Krajan. In varsta de 20 de ani si jumatate, Roddick este considerat unul dintre cei mai talentati jucatori americani ai noului val. In plus, in anul 2001 a fost ales de US Weekly Magazine si de revista ESPN intre cei mai frumosi 20 de sportivi din lume.
Intr-un alt meci de pe tabloul masculin, romano-australianul Andrew Ilie a fost invins cu 6-3, 3-6, 7-6, 6-4 de compatriotul sau Jaymon Crabb. Acesta a fost al patrulea joc oficial al bucuresteanului, din luna iunie a anului trecut.
Voinea nu este singurul roman ramas in cursa la Melbourne. In concursul feminin de dublu a fost acceptata direct pe tabloul principal si Andreea Vanc. Cea mai bine cotata jucatoare din tara va face pereche cu olandeza Anousjka van Exel, cele doua urmand sa intalneasca in primul tur cuplul chinez Tian Tian Sun/ Ting Li, beneficiare ale unui wild-card.