Razvan Lucescu a acuzat la finalul meciului de la Cluj, cu CFR (pierdut cu 3-2), ca nu a primit un penalty clar in prelungiri, cand Fredy a facut un hent in careu.


Arbitrul Cristian Balaj e ferm convins insa ca nu trebuia sa acorde penalty. ‘In primul rand, n-a fost element intentionat, apoi jucatorul clujean era cu bratele in lateral, si nu in sus, ca sa blocheze mingea, pentru a-mi arata ca nu-l tine de tricou pe rapidist. In sfarsit, distanta dintre cei doi era mai mica de un metru. Daca ala era penalty, il mananc’, s-a aparat baimareanul in ProSport.


Seful CCA, Gheorghe Constantin, prezent la meci, a declarat pentru ‘Fanatik’ ca nu se poate pronunta pana nu va primi raportul de arbitraj, dar a precizat ca patronii celor doua echipe au felicitat la final brigada de arbitri: ‘Dupa partida, am avut o discutie cu Copos si Paszkany, ambii felicitand brigada de arbitri’. ‘Si greseala lui Balaj, si cea a lui Tudor de la Urziceni sunt omenesti’, a spus Dumitru Dragomir, seful LPF.


„Le dau eu sape pentru agricultura”

Dupa ce patronul giulestenilor, George Copos, a spus ca ‘dupa esecul de la Cluj ar trebui sa ne ducem cu totii la agricultura. Echipa e obosita, unii au avut crampe din minutul 60!’ si si-a spart ochelarii de nervi, seful Ligii, Mitica Dragomir, i-a raspuns ironic: ‘Ciudat, eu stiam ca are doar hoteluri?! Acum are si pamant? Foarte bine, o sa-i dau eu niste sape!’.

Daca nu reusea sa bata sambata, antrenorul Bergodi ar fi fost demis: ‘Recunosc ca ar fi un dezastru atat pentru mine, cat si pentru club daca am rata cupele europene’.

Acum, pericolul s-a mutat la Razvan Lucescu: ‘Asta este, viata merge inainte! Problema este ca am avut 1-0 si intr-un singur minut am primit doua goluri care demonstreaza fragilitatea psihica de care dam dovada in ultima vreme’.


„Locul doi e pentru noi”


‘Sunt fericit si sper sa ramanem pe locul doi pana la final. Tricoul acesta, pe care am scris „Locul 2 e pentru noi”, era pregatit pentru un gol, dar important este ca am invins’, a spus clujeanul Surdu, finul lui Lucescu jr. El si colegii lui au incasat o prima de cate 20.000 lei pentru victorie. ‘De acum e bun si locul 3, dar ne batem pana la final’, a conchis rapidistul Mazilu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.