Debutul multiplei campioane olimpice, mondiale si europene in noua cariera va avea loc sambata, in cadrul emisiunii „Ora olimpica”, ce va fi difuzata pe postul TV Romania 1, cu incepere de la ora 16.00. Studenta in anul I la Facultatea de Educatie Fizica si Sport din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara, Andreea va fi chiar prezentatoarea respectivei productii, in care telespectatorii vor putea urmari, printre altele, un interviu cu cea mai mare canotoare a secolului trecut, Elisabeta Lipa, ca si un reportaj cu cea care este considerata cea mai mare speranta a scrimei romanesti, Ana Maria Branza.
„Am inteles ca, de fapt, nu e atat de usor precum mi-am imaginat! Este mult mai simplu sa fii interlocutor sau invitat intr-un show. Dar a fost o noua incercare, placuta si emotionanta”, a declarat Andreea, care a fost curtata si de postul TVR 2.
„Ora olimpica” este o emisiune lunara si reprezinta un proiect comun al Comitetului Olimpic Roman, Fundatiei Olimpice Romane si TVR si se doreste a fi o sarbatoare a sportului romanesc, un semn de respect fata de medaliatii nostri la Jocurile Olimpice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.