După 3-1 cu Finlanda, la Craiova, România s-a calificat la Campionatul European de volei masculin din 2019. Va fi prima prezență tricoloră la un turneu final după 24 de ani. E adevărat, Euro e fi extins, prima oară cu 24 de echipe.

Omul meciului a fost tânărul Adrian Aciobanitei (21 de ani), singurul stranier din lotul lui Dănuț Pascu.. Într-o întâlnire foarte strânsă cu Finlanda, jucătorul de 21 de ani a făcut diferența. De altfel, jucătorul din Fălticeni a reușit 17 puncte câștigătoare, fiind urmat de Răzvan Olteanu (13) și de veteranul Laurențiu Lică (12). Ultimul a jucat accidentat în ambele partide cu nordicii!

Tricolorii au bătut cu 3-2 cu Danemarca, tot la Craiova, şi 3-2 cu Finlanda, la Helsinki. În ultima rundă a grupei, România va întâlni, în 9 ianuarie 2019, în deplasare, reprezentativa Danemarcei, dar are deja 7 puncte şi este liderul clasamentului, fiind calificată deja la turneul final al Campionatului European. Prima clasată în fiecare din cele şapte grupe, plus cinci echipe de pe locul 2 cu cea mai bună linie de clasament se vor califica la turneul final al CE2019, la care vor lua startul 24 de echipe naţionale. Sunt deja calificate gazdele competiţiei, plus opt echipe de la CE2017. Campionatul European din 2019 va avea loc între 12-29 septembrie, în Franţa, Slovenia, Belgia şi Olanda.

Romania a fost campioană europeană în 1963, ultima medalie obținută fiind cea de bronz, în 1977. Mai are argint (1955, 1958) și un bronz (1971).

Lotul naţional al României este alcătuit din următorii jucători: Adrian Aciobăniţei (singurul stranier al tricolorilor, United Volleys Rhein-Main), Cristian Bartha, Andrei Spînu, Mihai Gheorghiţă şi Rareş Bălean (toţi la CS Volei Municipal Zalău), Marian Bala, Gabriel Cherbeleaţă, Claudiu Dumitru şi Gabriel Ghionea (toţi la CSM Bucureşti), Laurenţiu Lică, Bogdan Ene şi Răzvan Olteanu (toţi la SCM U Craiova), Liviu Cristudor (CS Arcada Galaţi) şi Vlad Kantor (CS Unirea Dej).

Adrian Aciobăniței, vedeta naționalei masculine de volei a României, calificată după 24 de ani la Campionatul European. I se spune ”contele Attackula”

Adrian Aciobăniței, vedeta naționalei masculine de volei a României, are 1.96 metri și poartă 48 la picior. Născut la Fălticeni, Aciobăniţei a crescut la Botoşani, fiind antrenat de tatăl său, Cezar, fost jucător la echipa din Bacău. O perioadă a făcut în paralel și fotbal, și volei, însă a crescut ca Făt-Frumos într-o vară – 10 centrimetri (!), și a rămas la volei. A fost remarcat de cei de la Tomis Constanța, care l-au adus pe Litoral în 2013. A debutat în prima ligă la aceeaşi vârstă ca marele fotbalist Nicolae Dobrin, 14 ani şi 194 de zile, cel mai precoce debut în voleiul masculin românesc. A apucat să joace într-un meci împotriva idolului său, bulgarul Matej ”Împăratul” Kaziyski.

Adrian are trei frați, toți voleibaliști: Cătălin (19 ani), Tudor (14 ani) şi Davis (13 ani).

În 2015, extrma s-a transferat la VfB Friedrichschafen (echipă antrenată de Stelian Moculescu și la care juca și Adrian Gontariu), apoi, în 2016, a trecut la United Volley Rhein-Main. Grație atacului său ucigător, tânărul moldovean a fost supranumit ”Graf Attackula”, ”contele Attackula”, o poreclă combinație între forța și eficiența lui și celebrul Dracula.

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Cântăreață mexicană de 21 de ani, executată de soțul avocat într-un restaurant. I-a tras 3 gloanţe în piept şi a încercat să scape cu mită
Observatornews.ro
Cântăreață mexicană de 21 de ani, executată de soțul avocat într-un restaurant. I-a tras 3 gloanţe în piept şi a încercat să scape cu mită
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
HOROSCOP
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
Știrileprotv.ro
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Orangesport.ro
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro