0-119133-andreipavel.jpg

El s-a dedicat turneelor de promovare a tenisului în rândul copiilor, meciurilor caritabile, s-a gândit la retragerea din circuitul profesionist şi şi-a anunţat dorinţa de a deveni căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României.

Acum Pavel, nr 1140 ATP, încearcă un „come-back”, dar misiunea sa este aproape imposibilă în faţa lui Andy Murray (21 de ani). Lunganul scoţian (1,90 m) a început anul fulminant, cu un triumf în turneul din Qatar, în cadrul căruia i-a învins, printre alţii, pe Roger Federer, nr. 2 ATP, şi pe Andy Roddick, numărul 8 ATP. Înainte, mai câştigase o dată în faţa lui Federer şi îi invinsese pe James Blake, numărul 10 ATP, şi pe Rafael Nadal, liderul clasamentului ATP, în turneul demonstrativ de la Abu Dhabi.

În două săptămâni, a obţinut opt victorii din opt meciuri, i-a bătut pe primii doi jucători clasaţi în ierarhia ATP, a câştigat aproape 400.000 de euro şi a urcat pe poziţia a patra în clasamentul ATP, cea mai bună din carieră, anunţându-se ca mare favorit în primul turneu de Grand Slam al anului (oficial este cap de serie numărul 4).

Pavel şi Murray s-au mai întâlnit o singură dată, tot la un Mare Şlem, în 2005, la US Open. Scoţianul s-a impus atunci la capătul unui meci senzaţional, în cinci seturi, după ce Pavel a condus cu 2-1, scor: 6-3 3-6 3-6 6-1 6-4.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.