Antrenorul emerit Petre Stroe, cel care îl pregătea pe Tolea Ciumac, a fost deţinut politic pentru că, pe vremea comunismului, a înjurat regimul. Acum, cel mai bun sportiv al său a primit o condamnare de patru ani de închisoare şi, la fel ca în cazul profesorului său, destinul pare să i se fi schimbat pentru totdeauna.

“Nea Petre” s-a apucat de lupte la 13 ani. După numai doi ani, viaţa sa avea să se schimbe din temelii. “Pe vremea comunismului, prin anii 50, am fost deţinut politic. Am fost arestat la 15 ani şi jumătate pentru că am înjurat regimul. Ne luaseră şi vaca din curte, nu am mai rezistat şi cineva m-a turnat la Securitate. Alţii fuseseră închişi pentru că scoseseră ochii la un tablou cu Ana Pauker (n.r. – înalt demnitar al regimului comunist) sau spuseseră că unii comunişti sunt proşti. A fost cea mai grea perioadă din viaţa mea, chiar şi acum visez noaptea, am coşmaruri”, povesteşte cu dificultate antrenorul lui Tolea.
“Stăteam câte 60 de inşi într-o celulă de la Jilava, la 12 metri sub pământ. Din când în când mai murea câte unul şi-l lăsau câte patru sau cinci zile până să-l scoată din celulă. A fost singura dată când am spus că vreau să mor. M-a ajutat doar faptul că sunt puternic de la natură. Acolo de unde sunt eu, din fundul Bărăganului, dacă erai prost, mureai, era care pe care”, îşi aminteşte antrenorul, ajuns astăzi maestru emerit al sportului.

Petre Stroe este de meserie maistru mecanic pentru maşini şi utilaje şi a ajutat, ca şef de şantier şi şef de lucrări, la construcţia a 24 de termocentrale pe întregul teritoriu al României. Acum “Nea Petre” este antrenor la clubul de lupte bucureştean Metrorex, unde antrenează copii ce vor deveni într- o bună zi campioni naţionali şi cu puţin noroc poate vor cuceri şi vreun titlu internaţional. Are un salariu de 330 de lei şi o pensie asemănătoare, din care le cumpără tinerilor sportivi vitamine şi echipament. În fiecare zi îşi lasă soţia acasă în îngrijirea unei femei, deoarece este bolnavă de cancer, şi vine să ajute copiii. “Ca să nu stea pe stradă, să nu se apuce de prostii”, spune bătrânul. Din păcate, Tolea nu a fost protejat de grija antrenorului său.
Reţinut în România
În ciuda numeroaselor campionate naţionale câştigate, Petre Stroe nu a putut ieşi din ţară pentru a participa la Campionate Mondiale şi Europene sau la Olimpiadă din cauza dosarului întocmit de Securitate. Acelaşi lucru l-a păţit şi Tolea, care nu a putut să onoreze oferta unui club de lupte din Germania şi să semneze un contract pentru lupte full-contact în Japonia.
«Am tras ca să nu fiu linşat»
Antrenorul lui Tolea rememorează incidentul petrecut în urmă cu aproape 10 ani: “Tolea era în pregătire cu lotul naţional de lupte la Braşov. Avea nevoie de bani, nu avea ce mânca, şi cum cei de la hotelul Ciucaş erau călcaţi de clanul de vagabonzi din cartierul Noua, care le cerea taxă de protecoeie, l-au angajat ca bodyguard. Au venit 3-4 inşi după taxa de protecţie, Tolea i-a dat afară şi golanii s-au întors cu încă 20 de persoane. Cum i se dăduse puşcă, a tras ca să scape. Eu antrenam în America atunci şi ţin minte că m-a sunat Tolea, care fugise în Ucraina pentru a nu fi omorât. «Maestre, n-am putut să stau să mă omoare, am tras şi-am fugit, ca să nu mă linşeze », aşa mi-a spus”.
Cu Anna Karenina la lupte
Reputatul antrenor Petre Stroe a fost chemat să depună mărturie la Braşov, în procesul în care Tolea a fost condamnat pentru că a agresat câoeiva interlopi braşoveni. Văzând că şiruri de lacrimi îi brăzdau obrazul, judecătoarea l-a întrebat pe bătrân de ce plânge. “Pentru că eu l-am pregătit pe Tolea să câştige titluri mondiale şi olimpice, nu să se bată cu interlopi. Trebuia să-l învingă pe Karelin (n.r. – luptător rus, de 9 ori campion mondial, de 12 ori campion european şi de trei ori medaliat cu aur la Olimpiadă), să fie mai bun ca el”, a spus Stroe. “Cum să o bată, domnule, pe Anna Karenina (n.r.- personajul principal din romanul cu acelaşi nume scris de Lev Tolstoi), ne crezi proşti?”, a replicat judecătoarea.
Tolea va sta la zdup un an şi 11 luni
Condamnat la patru ani de puşcărie pentru o tentativă de omor petrecută la Braşov, în 1999, Tolea Ciumac a fost luat de “mascaţi”, la începutul săptămânii trecute, din studioul Antenei 1, unde dădea un interviu, şi “cazat” într-o celulă a Direcţiei Cercetări Penale din Capitală. Pentru că a mai stat în arest în acest caz pe vremea când dosarul era la început, luptătorul K1 va executa din pedeapsa hotărâtă de instanţa supremă doar un an şi 11 luni de închisoare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_17e2def220e58a66d916c9dc8e01a8b3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_646e8bab743618fa8b06f5fa82ca85f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b9e8038ab590462aad9cccb69f0ebf08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_30715f7070d7d606b53b81089d1869b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_dbc387b46e93d47f6eb0d197c4238dfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_26be3dc786006b2757866aeaca6e425b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b7a51cbca205704e601850328c78a797.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/03/3948-133036-1819toleaantrenamentcv8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-oprea0809-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aprindere-de-lumanari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andreea-banica-si-lucian-mitrea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/codruta-filip-si-delia-desafio.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/bogdan-ivan-scenarii-pret-carburanti-e1772954867337.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-de-tir-fericit-loc-de-munca-strainatate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/laborator-cercetatori-stiinta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/crucea-de-pe-varful-aneto-din-pirinei-scaled-e1776544469939.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tara-europeana-testeaza-semafor-patru-culori.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-19-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/concediu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tren-e1776582975648.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/casatorii-fortate-marsul-impreuna-pentru-siguranta-femeilor-mars-id220104-inquam-photos-malina-norocea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.