Handbalistii de la HCM Constanta s-au calificat in sferturile de finala ale Cupei Cupelor, desi au fost invinsi in partida retur a “optimilor” de Dinamo, cu 27-17, profitand de avantajul din tur, 31-20.
Ambele echipe au reclamat maniera de arbitraj a cuplului Shal-Asgarov (Ucraina-Azerbaidjan), care au facut multe greseli pentru un meci la acest nivel. Au lasat jocul foarte liber, tolerand numeroase faulturi, unele foarte dure, dar si iesiri violente. În minutul 19, sarbul Smigici, de la HCM, a fost faultat dur de dinamovistul Ghionea, care a primit 2 minute de eliminare. Interul Kajganici a sarit sa-l apere pe coechipierul sau lovit, in timp ce Smigici s-a ridicat de la podea, scuipand spre jucatorii de pe banca lui Dinamo, fara a fi penalizat.
Minutul 22 a adus o accidentare grava in tabara lui Dinamo. Dorin Purcarea a fost lovit cu cotul in figura de interul Adzici, de la HCM, care i-a provocat o puternica hemoragie nazala. Si Kazici, de la HCM, a fost accidentat destul de grav, parasind terenul tot in prima repriza. Dupa pauza, Ghionea a vazut direct cartonasul rosu la un fault asupra unui adversar, chiar in primul minut de joc.
Oaspetii au rezistat eroic
Lasand la o parte violentele, Dinamo i-a luat tare pe elevii lui Rasnita. Diferenta a crescut permanent. In minutul 40, Dinamo a reusit sa conduca cu 10 goluri, aproape cat avea nevoie pentru a accede in sferturi, adica 11 goluri, scor 20-10. Dar miracolul nu s-a produs! HCM a revenit in joc, reducand din diferenta (21-14, la mijlocul reprizei). La acel scor, portarul dinamovist Sorin Barza a aparat o aruncare de la 7 metri, demoralizandu-si adversarii printr-o a doua parada de acest fel. Coechipierii sai au dus scorul la 23-14, min. 48, dar apoi au ezitat in ofensiva, pierzand sanse importante. HCM a fortat si s-a apropiat la 24-16, cu nici 10 minute inainte de final.
Dinamo a mai reusit sa atinga diferenta de 9 goluri, 25-16 (min. 57) si 26-17 (min. 58), dar insuficient pentru a obtine calificarea: HCM va reprezenta Romania in sferturile de finala ale Cupei Cupelor.
Sute de fani au ramas afara
Returul euroderby-ului romanesc a suscitat un interes major, sala fiind arhiplina. Tocmai din acest motiv, organizatorii au decis sa inchida portile cu zece minute inainte de startul jocului. Astfel, sute de suporteri au ramas pe dinafara, chiar daca multi dintre acestia aveau bilete de intrare. O secventa interesanta s-a petrecut in momentul in care sarbul Kazici a trebuit sa fie scos din sala cu targa. A fost nevoie de interventia Jandarmeriei pentru a inlatura multimea de la usa, astfel incat jucatorul sa fie transportat catre Salvare.