“Dormea acasa la mine, in Razoare”

“Era un baiat extraordinar de modest. Statea in banca lui si nu deranja pe nimeni”, povesteste Dascalescu. Atacantul Brasovului a fost singurul care i-a castigat increderea lui Ghioane. Cei doi si-au facut un obicei din a merge impreuna sa ia masa la restaurant. Pentru ca Tibi nu avea unde sa stea in afara cantonamentului, Dascalescu il mai primea la el acasa, in apartamentul din zona Razoare.
“Mi-a povestit multe din viata lui zbuciumata. Despre ai sai, despre problemele sale. Insa nu pot sa va dezvalui aspecte din viata sa personala. Nu ar fi corect fata de el”, spune Dascalescu. Acesta accepta totusi sa vorbeasca despre una din problemele de care era afectat Tibi: tatal sau. “Statea si vorbea ore in sir despre parintele lui. Se vedea ca-l macina din interior. Mai povestea si despre mama lui, care isi luase trei slujbe pentru a-i putea creste pe Tibi si pe sora sa”, spune fostul jucator al Astrei si al Petrolului.

Tatal, casatorit in strainatate?

Tatal internationalului roman a disparut fara urma de vreo 12 ani. Era sofer de tir. A plecat in- tr-o cursa si nu s-a mai intors niciodata. Acest moment i-a schimbat viata mijlocasului. A devenit introvertit, nu si-a mai facut prieteni, izolandu-se de lume. Cativa cunoscuti spun ca l-ar fi vazut pe tatal fotbalistului in compania unei femei cu care s-ar fi insurat prin strainatate.
“De cand a plecat in Ucraina, am mai vorbit doar de cateva ori cu el la telefon. M-am mai intalnit de vreo doua ori prin Bucuresti si doar atat pot sa spun: Tibi a ramas acelasi baiat extraordinar pentru mine”, incheie Dascalescu.

Povestea tatalui
disparut

Cea mai mare suparare a lui Tibi Ghioane e ca nu stie nimic de tatal sau din 1991. Dragomir Ghioane, sofer de tir, a plecat in 1989, inainte de Revolutie, cu gandul de a-si face un rost afara si de a-si lua si familia cu el. Doi ani mai tarziu, el a facut o cursa “ciudata”, cu un transport spre Austria, iar de atunci nu a mai fost vazut. Ultima data s-a zvonit ca a fost in Austria, dar o ancheta realizata de niste ziaristi austrieci au dus “firul” pana in Germania, unde i s-a gasit tirul. Cert e ca, din 1991, Ghioane-senior nu a mai dat nici un semn de viata. “Am incercat si eu sa dau de urma lui, cu ajutorul unor prieteni din Bucuresti. Nu l-am gasit”, a spus Paul Enache, fostul antrenor al lui Tibi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.