Lecția de viață și de performanță a lui Bartosz Ostalowski, pilotul de curse fără mâini. De 13 ani, un accident teribil i-a schimbat viața și acum conduce și pictează cu picioarele

De Daniel Conțescu, Marți, 10 septembrie 2019, 12:00

Fostul fotbalist român a rămas paralizat, țintuit în scaunul cu rotile, ca urmare a unei lovituri pe care a primit-o la antrenament. A găsit însă în credință puterea de a merge mai departe.

Polonezul a făcut din raliuri o pasiune după ce a avut, în 2006, un accident de circulație și a rămas fără mâini. Libertatea l-a întâlnit la el acasă, în Varșovia, pe pilotul în vârstă de 33 de ani.

Bartosz Ostalowski nu știe nici acum, după 13 ani, cine este șoferul care a intrat cu mașina în motocicleta pe care o conducea el și apoi a fugit de la locul accidentului.

L-a motivat să meargă mai departe și să-și depășească handicapul povestea unui american care spunea cum poți să îți continui viața fără ambele mâini.

După accident, a învățat cum să se descurce singur. I-a cerut tatălui său o mașină și a învățat să o conducă altfel, folosindu-și picioarele, apoi a ajuns pilot de curse. Acum participă la concursuri, pictează cu picioarele și susține conferințe motivaționale, în care îi învață pe oameni cum să depășească depresiile.

Are și o poveste despre România, deși a văzut-o doar o dată, când era în tranzit, pe drumul spre Bulgaria. A oprit să mănânce la un restaurant și un polițist român aflat în același local i-a plătit consumația.

Recomandări

Ce este ciroza hepatică, boala care l-a ucis pe regizorul Alexandru Darie

Libertatea: Cum ai ajuns în lumea curselor?
Bartosz Ostalowski:  Îmi plăceau raliurile, dar pilot am devenit după accident. Tata a fost un bun conducător auto, iar eu am crescut pe lângă el. La început, am lucrat într-un garaj, ca mecanic.

– Cum s-a petrecut accidentul?
– Eram în Cracovia, la 2-3 kilometri de casă. Eu și un prieten ne-am urcat pe motociclete și am plecat spre centrul orașului. El era primul, conducea motorul mai tare, eu eram în spatele lui. La un moment dat, o mașină mi-a tăiat calea, intercalându-se între mine și prietenul meu. El n-a pățit nimic, n-a fost atins, eu am fost lovit în plin. O oră mai târziu, m-am trezit la spital.

– Ce a urmat?
– Recuperarea și gândurile. După câteva luni, am ieșit din spital, dar medicii au decis să-mi amputeze ambele brațe. Mi le-au tăiat de sus, așa încât nici proteză nu pot folosi. Eram distrus, aveam doar 19 ani. A doua mea pasiune este pictura. Nu știam cum o să mai pictez. Dar cum o să mă îmbrac, cum o să mă bărbieresc? Acestea îmi erau gândurile. Atunci am simțit că am pierdut tot.

Recomandări

Raport FINAL IML: Fragmentele osoase descoperite în locuinţa lui Dincă sunt de origine animală

– Ai mers la psiholog?
– Am reușit, cumva, să-mi mențin singur speranța. Aveam 20 de ani, dar învățam totul de la început, ca un copil.

– Ce anume te-a ajutat cel mai mult?
– Am găsit pe internet filmulețul unui american. Acest om povestea cum este viața fără mâini. M-a inspirat ceea ce făcea și cum se raporta la situație.

Pictează cu piciorul

– Cum reușești să conduci mașina fără mâini?
– Comenzile se mută la nivelul picioarelor. După accident, i-am cerut tatălui meu o mașină cu care să pot fi independent, pe care s-o conduc singur. A doua zi aveam în parcare un Mercedes cu facilitățile necesare. La început am condus foarte încet, dar cu timpul am prins încredere.

Recomandări

Scene desprinse dintr-un film de groază în curtea lui Gheorghe Dincă. Ce a surprins fotoreporterul

– Erai puști când ai avut accidentul. Cum ți-a curs viața?
– Mi-am continuat studiile, mi-am terminat facultatea. La 21 de ani, am ajuns un pilot de curse foarte bun. M-am antrenat, am mers foarte bine. Și am reușit să învăț să pictez cu piciorul. De la situația în care nu credeam în mine, viața a luat un alt drum. Sunt independent, concurez la curse, sunt și artist, dar fac și videoblog.

– Ce sentimente ai pentru cel care te-a accidentat? Cine este?
– Nu-l știu, nu l-am cunoscut niciodată. A fugit de la locul accidentului și n-a fost prins de poliție. N-am vrut să-mi pierd tot timpul din viață căutându-l, ca să-l dau pe mâna judecătorilor.

– Așa ceva, în 2006, în Polonia?
– Da.

– Ce alte activități ai?
– Susțin conferințe motivaționale, îi învăț pe oameni cum să crească, să se dezvolte, nu să stea supărați, în depresie.

– Cunoști piloți români?
– Îl știu pe Călin Ciortan.

– Ai fost vreodată în România?
– O singură dată, în tranzit, în drum spre un concurs în Bulgaria am trecut prin România. Ne-am oprit să mâncăm într-un orășel de graniță, nu-i știu numele, te rog să mă scuzi. Mi-am luat mâncarea, apoi ne-am așezat. Un polițist, aflat la o masă apropiată, m-a văzut și, probabil impresionat, a făcut un gest față de mine. Când m-am dus cu tichetul să plătesc la casă mi s-a spus: “Domnul acela v-a plătit consumația!” Practic, mi-a făcut cinste cu cina. Îi mulțumesc și cu ocazia asta.