Veşti bune pentru iubitorii români ai tenisului după ce ATP a hotărât să scurteze sezonul competiţional începând cu anul 2012. Motivul? Datorită acestei scurtări a calendarului, turneul BCR Open Romania, găzduit la Bucureşti, a fost mutat din luna septembrie, atunci când avea loc de obicei, în luna aprilie, în plin sezon de zgură, atunci când mai mulţi jucători importanţi ar fi dispuşi să se pregătească în România pentru Roland Garros.
 
„E o decizie bună a ATP-ului pentru turneul de la Bucureşti. Aprilie e o perioadă mai bună pentru toată lumea, deoarece disputarea turneului în septembrie mai mult incurca jucătorii români care veneau să joace pe zgură în plin sezon de hard. E clar mult mai bine pentru noi!”, a declarat Victor Hănescu.
Şi organizatorii turneului sunt încântaţi de veştile noi, Bogdan Enoiu susţinând că se dorea de multă vreme realizarea unei astfel de schimbări. „Ne doream de ceva vreme să ne mutăm mai la începutul calendarului, în sezonul de zgură. Comprimarea calendarului de către ATP pentru a prelungi perioada de odihnă a jucătorilor la sfârşit de sezon, ne-a oferit, în sfârşit, această posibilitate. Va fi mult mai bine atât pentru jucătorii români dar şi pentru noi, organizatorii acestui turneu, şi sperăm că şi publicul nostru va primi cu încântare această schimbare”, a declarat Enoiu.
Citeşte şi: 70.000 de euro, donaţi în scopuri caritabile de organizatorii BCR Open Romania Juan Ignacio Chela a câştigat BCR Open România Foto | Iată cum s-a văzut finala BCR Open România 2010!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.