Bianchi (Marussia) a derapat din cauza conditiilor meteo. A plouat intens la Suzuka, acolo unde şi începutul cursei a fost amânat. Maşina lui a derapat în turul 44, iar el a fost scos din monopost în stare de inconştienţă.

Bianchi a fost operat pe creier şi iniţial se spunea că se simte mai bine. Mai mult decât atât, presa din Anglia a anunţat că pilotul respiră fără ajutorul aparatelor.

Totuşi, speculaţiile privind starea francezului sunt în toi, unele voci susţinând că după operaţie, pilotul nu ar fi capabil să respire singur.comunicat

Altfel, Marussia a lansat luni dimineaţă o declaraţie spunând că „va respecta şi se va ghida după dorinţele familiei lui Jules” în privinţa actualizărilor legate de starea de sănătate a pilotului, informează pitstops.ro. Informaţiile privindu-l pe Bianchi sunt neclare.

„Cerem înţelegere şi răbdare în ceea ce priveşte noi informaţii medicale.”

„Mulţumim pentru suportul imens şi afecţiunea arătată pentru Jules şi echipă în acest moment dificil.”

Anunţul mai spune că reprezentanţi ai Marussiei şi Ferrari sunt prezenţi şi vor rămâne la centrul medical Mie General din Yokkaichi, unde Bianchi este internat, pentru a-l susţine pe pilot.

Urmărește-ne pe Google News
Fiul lui Cătălin Zmărăndescu rupe tăcerea după ieșirile tatălui său de la Survivor. „Nu m-a crezut nimeni! Acum știe toată țara”
PARTENERI - GSP.RO
Fiul lui Cătălin Zmărăndescu rupe tăcerea după ieșirile tatălui său de la Survivor. „Nu m-a crezut nimeni! Acum știe toată țara”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
EXCLUSIV. Tatăl Raisei povesteşte clipele după tragedie: "Ţipam la ei că mi-au omorât copilul. Mi-au spus să termin cu circul"
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Tatăl Raisei povesteşte clipele după tragedie: "Ţipam la ei că mi-au omorât copilul. Mi-au spus să termin cu circul"
Horoscop 19 ianuarie 2022. Scorpionii ar fi bine, chiar de la primele ore, să încuie undeva, departe, orice impuls războini
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2022. Scorpionii ar fi bine, chiar de la primele ore, să încuie undeva, departe, orice impuls războini
O femeie acuzată că a împins doi călători spre șinele metroului, în București, a fost prinsă
Știrileprotv.ro
O femeie acuzată că a împins doi călători spre șinele metroului, în București, a fost prinsă
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi
PUBLICITATE
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi