Evenimentul va avea loc la Circul Globus, în gala profesionistă „Bombardament in Arena” programată la 14 octombrie. 

Simion a cucerit titlul IBF Inter-Continental pe 18 martie, tot la Circul Globus, după ce l-a învins la puncte, după 12 reprize, pe belgianul de origine armeană Alexander Miskirtchian.

Adversarul lui Simion în gala de vinerea viitoare va fi spaniolul Andoni Gago Lopez, supranumit „El Macho”, desemnat challenger de IBF. În aprilie, la Bilbao „El Macho”, campion al Spaniei, l-a învins într-o întâlnire pentru titlul IBF International pe ungurul Robert Laki.

Viorel Simion are 20 de victorii

Simion (34 ani) are în palmares 20 de victorii (9 KO) și o înfrângere la profesioniști, în timp ce ibericul are 15 victorii (5 KO), două eșecuri și un meci nul.

În aceeași gală, care va fi transmisă de sport.ro și Pro TV sub genericul „Noaptea Campionilor”, vor putea fi urmăriți alți doi boxeri promițători, ambii campioni mondiali la tineret: greul Bogdan Dinu și semimijlociul Flavius Biea, ambii neînvinși la profesioniști.

Tinerii Cezar Juratoni, Daniel Buciuc și Eronim Arădoaie, care nu vor avea adversari facili, vor completa spectacolul, notează Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul din România pe care vin să-l vadă mii de turiști străini. Bucureștiul nu mai e în topul preferințelor
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Animalul rar care a fost văzut pe teritoriul României. E pe cale de dispariție. Multe exemplare au fost masacrate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Observatornews.ro
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI