Spre finalul meciului din Giulesti, dinamovistii Florin Bratu si Marius Niculae nu mai aveau treaba cu jocul. Dupa ce, la o faza de atac, ‘Sageata’ a refuzat sa-i paseze lui ‘Bratone’, ultimul a luat foc. Cei doi s-au indreptat amenintator unul spre celalalt si s-au injurat.


Urmarea? Cei doi atacanti vor fi amendati cu cate 2.000 de dolari pentru cearta pe care au avut-o chiar pe teren, in timpul partidei. Conducerea a dat vina pe Bratu. ‘Florin a fost prea nervos. El se concentreaza mai mult la meciurile importante, dar acum nu a fost cel cu care ne-am obisnuit, chiar daca a inscris. Dupa cearta cu Niculae, oricum ii amendez pe amandoi!’, a explicat presedintele executiv Cristi Borcea.

Bratu s-a enervat in urma acuzelor care i-au fost aduse de sefi, mai ales ca el considera ca si-a dat sufletul pe teren. Dar s-a simtit oarecum stanjenit de prezenta lui Niculae pe teren, nefiind obisnuit sa joace langa acesta, sosit de putin timp la echipa, si preferandu-l oricand pe Danciulescu. De altfel, ‘Bratone’ s-a izolat in mijlocul familiei, sotia Andreea si micuta Melissa, care a implinit un an si jumatate. ‘Melissa este un dar de la Dumnezeu! Imi insenineaza viata. Fara fetele mele nu as fi reusit!’, marturiseste jucatorul.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.