Libertatea: Multumit de intelegere?
Constantin Aur: Da, mai ales ca nu a fost usor. Am beneficiat de intregul sprijin al celor de la Rafo Onesti, al caror director general este un pasionat de automobilism. Problema unei aliante s-a pus prin primavara acestui an, dar nu mai credeam ca se va realiza. Ambitia directorului si potenta financiara a companiei au dus la finalizarea acestui proiect.
Ce inseamna acest pas?
Un pas mare, o intrare in lumea cea mai buna a automobilismului, o etapa de obisnuire cu programul mondial. Obiectivul este realizarea unei imagini cat mai bune pentru noi, pentru sponsorii nostri, pentru sportul auto din Romania. Stiu ca nu va fi usor, pentru ca experienta noastra este foarte mare pentru Romania, dar este mica in raport cu cei de afara. Trebuie sa mergem curat, fara sa facem greseli, iar orice pozitie castigata ne va bucura enorm. Pentru inceput trebuie sa ne obisnuim cu concurenta, iar apoi sa culegem si cateva puncte.
Care va fi programul?
Campionatul Mondial are 14 etape, jumatate pentru grupa N, jumatate pentru Super 1600. La aceasta din urma categorie s-a impus limita maxima de varsta, asa ca am optat pentru grupa N. Din cele sapte etape nominalizate de Federatia Internationala, sportivul nominalizeaza sase in care va puncta. Neparticiparea la o runda din cele alese duce la pierderea punctelor si la santiuni din partea FIA.
Ce etape parcurgi pana la debut?
Inceputul e la inscriere, care costa 1.150 de euro. Primesc statutul de pilot prioritar FIA 3 (n.r. modelele World Rally Car sunt FIA 1, iar cele din seria Super 1600 sunt FIA 2), iar numarul de start va fi undeva intre 50 si 80 (n.r. intervalul rezervat grupei N).
Care-i bugetul si ce masina vei avea?
Cheltuielile sunt undeva pe la 500.000 de euro, iar pe langa Rafo vor mai fi si alti sponsori. Pe total va depinde si de masina pentru care vom opta. Exista varianta Subaru, luata de la Prodrive (n.r. preparatorul oficial), dar care costa in jur de 1,2 milioane de euro, cu echipa de asistenta si tot arsenalul de rigoare. In discutie mai intra si inchirierea unui Mitsubishi model Lancer Evo 6 sau Evo 7.
Pe plan intern ce vei face?
Nu am sa mai particip la campionat sau, daca o voi face, va fi pentru imaginea sponsorului sau pentru interesul echipei (n.r. compusa din Dan Gartofan si Adrian Dumitru). Daca vom fi printre participantii la anumite etape, nu ne vom bate pentru titlul national.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Calendar Campionatul Mondial grupa N 2003

Raliul Suediei Uddeholm (5-9 februarie); Raliul Noii Zeelande (9-13 aprilie); Raliul Argentinei (7-11 mai); Raliul Ciprului (18-22 iunie; data neconfirmata); Raliul Anatolian – Raliul Turciei (9-13 iulie; data neconfirmata); Raliul Telstra – Raliul Australiei (3-7 septembrie); Turul Corsicii – Raliul Frantei (15-19 octombrie).

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO
Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI