Calificare „Made in Coreea”

Parca niciodata, nicaieri, o echipa mica si o tara intreaga nu si-au dorit mai mult o victorie precum Correa de azi la intalnirea cu o Italie dintotdeauna aceeasi. Cu recursul la memorie deja pregatit in tribune – in 1966, Coreea de Nord elimina Italia si prindea „sferturile” – partida a inceput abrupt pentru Europa si miraculos pentru amfitrioni: minutul 5, penalty clar, vinovat Panucci! Degeaba, de trei ori degeaba, caci Ahn, omul de la Perugia, rateaza ca un copil si mareea rosie se retrage din nou, resemnata, in asteptarea unor timpuri mai bune. Dar ce te faci cu Vieri, care inscrie din sase metri si rade fericit, desi a rupt in doua inima stadionului? Si totusi, reculegerea e scurta, aproape inexistenta, de parca stiletul lui Bobo n-a lovit decisiv, ci a ocolit functiile vitale. Coreea se revarsa mereu, incapatanata, dar Italia rezista, comando de gherila nascut in transee.
Fisura apare tarziu, dar apare. E minutul 88 si Seol Ki-Hyeon, un oarecare pana ieri, gaseste calea si poarta lui Buffon. Prelungiri in teren, delir peste tot. Delireaza si arbitrul Moreno din Ecuador, care-l elimina pe Totti, desi penalty-ul parea rezolvarea necesara, si asistentul Rattalino, argentinian, care pune piedica unei faze in care Tomassi adulmeca golul. Prinsa in „zece” de menghina lui Hiddink, Italia cedeaza si ultima reduta, gandul penalty-urilor. E minutul 117 si Ahn, acelasi Ahn impotent de la 11 metri, se inalta magistral de langa legenda Maldini si lumineaza pentru un 2-1 de aur si de poveste. Povestea lor, a celor mici, dar educati sa devina mari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE