Elisabeth Schumacher a decedat ieri dimineata
Cursa de la Imola va ramane una neplacuta pentru fratii Schumacher. La doar cateva ore dupa ce s-au intors de la Koln, unde-si vizitasera mama aflata in coma artificiala, Michael si Ralf au primit vestea ca Elisabeth (55 de ani) a decedat. Mama celor doi piloti germani a fost internata in Spitalul Universitar din Koln la data de 10 aprilie, din cauza unei hemoragii puternice suferite in urma unui cazaturi in propria locuinta. Operata de urgenta, starea ei nu a evoluat in sensul dorit, astfel ca medicii au fost obligati sa o mentina in coma artificiala.
In ciuda tragicului eveniment, Michael (34 de ani) si Ralf au dorit sa ia startul in cursa de ieri, primind o dispensa din partea Federatiei Internationale de a nu fi obligati sa ia parte la formalitatile dinaintea intrecerii: parada pilotilor si sedinta tehnica. Zvonurile care au circulat prin paddock au lasat sa se inteleaga ca atat Michael, cat si Ralf se vor retrage dupa primele doua tururi ale cursei.
Marele Premiu al statului San Marino
Clasament: 1. Michael Schumacher (Germania – Ferrari) 1h28:12,058; 2. Kimi Raikkonen (Finlanda – McLaren Mercedes) +1,882; 3. Rubens Barrichello (Brazilia – Ferrari) +2,291; 4. Ralf Schumacher (Germania – Williams BMW) +8,803; 5. David Coulthard (Scotia – McLaren Mercedes) +9,411; 6. Fernando Alonso (Spania – Renault) +43,689; 7. Juan Pablo Montoya (Columbia – Williams BMW) +45,271; 8. Jenson Button (Anglia – BAR Honda) la un tur.
Piloti: 1. Kimi Raikkonen 32p; 2. David Coulthard 19p; 3. Michael Schumacher 18p; 4. Fernando Alonso 17p; 5. Rubens Barrichello 14p; 6. Ralf Schumacher 13p; 7. Giancarlo Fisichella 10p; 8. Juan Pablo Montoya 10p; 9. Jarno Trulli 9p; 10. Heinz-Harald Frentzen 7p; 11. Jacques Villeneuve 3p; 12. Jenson Button 3p; 13. Nick Heidfeld 1p.
Constructori: 1. McLaren Mercedes 51p; 2. Ferrari 32p; 3. Renault 26p; 4. Williams BMW 23p; 5. Jordan Ford 10p; 6. Sauber Petronas 8p; 7. BAR Honda 6p.