Agresorul, Cornel Alexandru (34 de ani), zis Titoaşcă, a fost reţinut la Craiova, după ce l-a bătut pe sportiv.
Clienţii şi angajaţii unei frizerii din Piteşti au asistat ieri la o scenă pe care nu o vor uita prea curând. Un bărbat a intrat să se tundă şi, în timp ce aştepta să-i vină rândul, a fost atacat de un individ extrem de nervos, înarmat cu o bâtă şi o rangă.
Victima, un campion naţional la judo, a fost lovită cu bestialitate, sub privirile îngrozite ale martorilor. A fost lăsat lat, la pământ, iar abia apoi agresorul a plecat din frizerie. Oamenii au sunat imediat la 112 şi în timp ce o ambulanţă îl transporta pe rănit la spital, poliţiştii organizau filtre pentru a-l opri pe bătăuş.