Campionul a murit! Trăiască primarul Vitali Klitschko! Şi o dilemă...
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Lui Vitali Klitschko i-a ”ieşit” căştigarea Primăriei din Kiev, capitala Ucrainei, din a treia încercare. Lider al protestelor din Piata Independenţei ce au dus la „debarcarea” fostului preşedinte Viktor Ianukovici, fostul deţinător al centurii mondiale la categoria grea, versiunea WBC, şi-a văzut împlinit unul dintre ţelurile politice. Iar pentru cei care mai sperau la o reîntoarcere a lui în ring, a devenit limpede că anunţul retragerii este chiar definitiv. În urma lui, în box, rămân destule certitudini. Dar şi o întrebare: cine a fost boxerul mai bun, de fapt, Vitali sau marele lui rival, Lennox Lewis?
După ce a anunţat, în decembrie 2013, că renunţă la box şi la centura de campion, pentru a se dedica integral luptei politice din Ucraina, Vitali Klitschko fusese menţinut de organizaţia WBC – o mare ”inovatoare” a ultimilor ani, în materie de titluri şi titulaturi care, pe vremea lui Muhammad Ali, George Foreman sau Mike Tyson, ar fi părut stranii şi chiar ridicole – în postura de ”campion emerit”. Asta i-ar fi permis ca, în orice moment în care şi-ar fi dorit revenirea în box să fie automat challenger la centura mondială, indiferent cine ar fi fost campionul în exerciţiu. De acum, însă, odată cu victoria în alegerile pentru postul de primar al Kievului, lucrurile au devenit clar
e: Vitali nu va mai reveni niciodată în ring. Iar WBC poate renunţa la titlul „inventat” special pentru el. Dar ce lasă Vitali, fratele mai mare al lui Wladimir Klitschko - deţinătorul a trei centuri majore din lumea greilor – în urma lui, în istoria pugilatului?
În opinia mea, lasă cel puţin două ”urme” importante. Prima, o certitudine: a dominat, alături de fratele Wladimir, aproape ca nimeni alţii, vreme de aproape un deceniu categoria „regină”. De fapt, prima centură mondială a lui Vitali a fost cucerită chiar mai în urmă de un deceniu, în iunie 1999, la versiunea WBO. Dar, pe vremea aceea, „distanţa”, ca însemnătate a versiunilor, între aceasta şi cei trei granzi, WBA, WBC şi IBF, era mult mai mare decat în ziua de azi. Cam la fel de mare ca distanţa de acum între WBO şi, de exemplu, IBO, Wladimir deţinând la ora actuală şi centura în această versiune.
Apoi, Vitali s-a concentrat pe centura versiunii WBC pe care a cucerit-o în aprilie 2004, făcându-l KO şi răzbunându-se astfel pe puternicul sud-african Corrie Sanders care, cu doar un an înainte îi administrase fratelui Wladimir probabil cea mai severă bătaie din cariera, tăvălindu-l la podea cam în stilul martelării lui Joe Frazier de către Foreman, de vreo cinci ori, înainte de a-i da lovitura de graţie, foarte devreme în meci, în repriza a doua.Din 2004, Vitali n-a mai lăsat din mîini centura WBC decât din proprie iniţiativă, între 2005 – 2008, când o accidentare, dar şi începutul tatonării cu politica, l-au făcut să renunţe la ring. Dar s-a întors triumfător, în octombrie 2008, tot din postura de ”campion emerit”, recăpătând centura după un KO administrat efemerului campion Samuel Peter. De atunci, şi-a mai apărat titlul de 13 ori, doar în trei dintre lupte oponenţii reuşind să încheie în picioare cele 12 runde.
Stilul de a boxa al lui Vitali a diferit, totuşi, de cel dobândit în timp de fratele Wladimir. Era ceva provocator, riscant, deşi calculat, în garda lejer dezordonată a lui Vitali, care, de regulă, ţinea braţul stâng mult în jos, la nivelul şoldului, rotindu-l prin aer, ca într-o încercare de hipnotizare a adversarului. Sigur, directa şi croşeul de dreapta aveau aceeaşi forţă nimicitoare ca ale fratelui său, dar era, parcă, ceva mai boem, mai romantic în stilul lui Vitali, decât pragmatismul, chiar cinismul, ce încununează, la ora actuală, boxul ermetic, „în linie”, al lui Wladimir. În ciuda acestăr lucruri, palmaresul lui Vitali e chiar mai impresionat decât al fratelui mai mic: 45 de victorii, dintre care 41 prin KO şi doar două înfrângeri, dar niciuna dintre ele nepetrecându-se, de fapt, din cauze strict sportive, ci din cauza unor accidentări sau răniri ale lui Vitali.
Prima, survenită în aprilie 2000, s-a petrecut în faţa americanului Chris Byrd, când o accidentare la umăr l-a obligat pe Vitali să abandoneze lupta în repriza a noua.
Dar cea de-a doua se leagă de a doua ”urmă” esenţială pe care Vitali o lasă în box, cel puţin din punctul meu de vedere. Şi e o întrebare, de fapt: cine a fost, până la urmă mai bun: Vitali sau englezul Lennox Lewis (foto)?
Lupta dintre cei doi a avut loc în iunie 2003, în Staple Center din Los Angeles. Campionul britanic fusese – şi de fapt, încă mai e în statistica sportivă – ultimul deţinător al tuturor centurilor majore, clasice din box, înainte ca WBO să ajungă, după cum spuneam, la importanţa de azi. Lewis era ultimul „unificator”. Iar meciul lor era aşteptat cu un interes uriaş, Vitali, prin statura şi forţa lui, fiind văzut ca un adversar pe măsura celui care îl zdrobise, cu un înainte de l upta cu Vitali, pe însuşi Mike Tyson, printr-un KO în repriza a opta.
Dar în înfruntarea cu Vitali, Lewis părea că şi-a găsit ”naşul”. Ţin minte şi acum lupta, după cum ţin minte uimirea celor prezenţi în faţa loviturilor încasate de Lennox, care a trebuit să-şi pună serios „pielea la bătaie” pentru a nu fi doborât de forţa şi avântul lui Vitali. A rezultat o fantastică ciocnire intre doi titani. Dar la finalul reprizei a şasea, lupta a fost oprită de arbitru, în ciuda protestelor aproape violente ale lui Vitali, din cauza unei răni de la ochiul stâng al acestuia. Ca mulţi dintre boxerii albi - să ne aducem aminte fie şi numai de faţa lui Doroftei în primul meci cu Balbi - ucraineanul era expus unor astfel de răniri. Dar într-o luptă cu miza aceleia ar fi fost nevoie, totuşi, de ceva mai mult decât o tumefiere la un ochi, ca pretext pentru oprirea ei. În acel moment, Vitali conducea pe toate cele trei buletine de arbitraj, 58 – 56. Dar Lewis a fost cel care a ridicat braţele ca învingător. După aceea, s-a retras din box.
Ani după aceea, s-a tot speculat despre o revanşă între ei, Vitali neîmpăcându-se niciodată cu decizia din acel meci. Lewis a surâs mereu misterios, de câteva ori s-a jucat de-a acceptarea, apoi a conchis, lejer arogant: ”Vitali nu are linişte din cauza acelui meci, dar ce era de demonstrat, s-a demonstrat: eu am învins!”. Aşa e, Lennox a învins, pentru că aşa a fost decizia arbitrului, dar tot nu mă pot abţine să nu mă întreb, chiar şi la mai bine de un deceniu de la acel meci teribil: cine a fost, de fapt, boxerul mai bun, mai tare: Lennox Lewis sau Vitali Klitschko?
