Pentru prima dată în ultimii zece ani, judoka Alina Dumitru (27 de ani) are posibilitatea să petreacă o vacanţă în adevăratul sens al cuvântului. În urmă cu câteva zile, Alina a plecat în Canada, la Toronto, pentru a-l vizita pe fratele ei, Gabriel, stabilit de ani buni pe continentul american.

La Toronto, Alina se trezeşte în fiecare dimineaţă mult mai târziu faţă de programul cu care era obişnuită în ţară. “Mai sunt momente în care am senzaţia că trebuie să merg la antrenament. Mă ridic buimacă din pat şi dau să-mi pregătesc echipamentul. În primele zile, m-am dezmeticit mai greu, puterea obişnuinţei, ce să faci…”, ne-a povestit fericită Alina. Plimbările lungi prin Toronto o liniştesc cel mai mult pe judoka: “Sunt fascinată de acest loc. E curat, cu oameni civilizaţi. Am cutreierat ore în şir pe străzile şi nu m-am plictisit”.

Speră să-şi ia revanşa la viitorul Mondial

4181-190229-tranta.jpgLa doar câteva ore după ce s-a instalat în casa fratelui său, au început să sosească şi musafirii. O mulţime de români, toţi dornici să o cunoască personal pe campioana olimpică de la Beijing. Unul dintre ei, mare iubitor de judo, i-a prezentat Alinei o ofertă care a năucit- o pe campioană: “Mi-a spus aşa: «Dacă rămâi în Canada, îţi facem un club de judo numai pentru tine. Suntem acum cetăţeni ai acestei ţări şi avem un cuvânt de spus în acest oraş». Am rămas fără replică, mai ales că persoana respectivă a venit cu o ofertă concretă. Deocamdată însă, vreau să mai fac sport de performanţă. Am de luat o revanşă la viitoarele Campionate Mondiale”, ne-a dezvăluit Alina, care a declinat, momentan, oferta românilor cu cetăţenie canadiană.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.