„Ne dorim să putem intra în bazinul de la Otopeni încă de anul acesta. Facem tot ce e posibil ca lucrările să fie gata la timp. Dacă nu, eu cred că şansele sunt destul de mari ca anul viitor pe vremea asta să se poată înota acolo. Va fi o bază extraordinară pentru toate disciplinele, fie că e vorba despre înot, polo, sărituri în apă şi chiar înot sincron. Va fi o bază publică şi va putea fi folosită de toate disciplinele din nataţie. Va fi una dintre cele mai frumoase baze acvatice din sud-estul Europei şi va putea găzdui 1.000 de sportivi”, a afirmat Potec.

Aceasta a menţionat că federaţia îşi doreşte să organizeze la Otopeni după anul 2022 o ediţie a Campionatelor Europene. „Vom organiza în primul rând, la Otopeni, Campionatele Internaţionale ale României, pentru că avem din ce în ce mai mulţi sportivi participanţi. Apoi ne dorim să găzduim acolo o ediţie a Campionatelor Europene în bazin scurt şi chiar una a Campionatelor Europene mari. Dar asta va fi posibil după 2022, pentru că până atunci sunt stabilite toate competiţiile”, a precizat Camelia Potec.

Complexul Olimpic de nataţie de la Otopeni, a cărui construcţie a început în 2009, va avea o capacitate de 3.500 de locuri pe scaune pentru spectatori şi va include un bazin olimpic de înot 25×51,25 m, un bazin olimpic de sărituri 21×25 m, un bazin de antrenament 15×25 m şi alte trei bazine de iniţiere şi recuperare. Complexul va avea vestiare pentru sportivi, săli de forţă, săli metodice, saune, un cabinet medical, sală de conferinţe şi o sală de antrenament pentru sportivii de la sărituri cu înălţime liberă mare de 6 metri.

Complexul olimpic de nataţie din Otopeni costă în total 119,3 milioane de lei (27 mil. de euro) şi avea termen de finalizare în 2017.

Camelia Potec este însărcinată în șase luni. “ Sunt panicată. Trebuie să mă duc la control să văd despre ce e vorba”.


Citește și: EXCLUSIV/ Sergiu Băhăian, „călăul de boschetari”, primul interviu din penitenciar: „Lăcomia m-a împins să fac asta” – VIDEO

Urmărește-ne pe Google News