Valencia a castigat cu 3-1 la Sevilla, contra lui Betis. Altfel spus, Adi Ilie mult peste Iulian Filipescu. „Cobra” a centrat la golul de 1-0 si a marcat, norocos, punctul pentru 2-0. Cel mai incercat personaj al serii a fost insa portarul oaspetilor, internationalul iberic Santiago Canizares. El a fost protagonistul unui episod incredibil.
Lucrurile au stat cam asa. Dupa golul lui Adrian Ilie, Canizares a plecat in sprint spre centrul terenului pentru a-l felicita pe „tricolor”. Unul dintre suporterii lui Betis a intrat pe teren, prin spatele portii si i-a furat bidonul cu apa minerala, ascuns undeva in plasa. Omul a urinat in alt bidon, aproape identic si l-a pus cuminte in locul celuilalt. „Nu mi-am dat seama de nimic, desi parca lichidul nu mai avea culoarea normala. Era un galben spre rosu”, a povestit goalkeeper-ul levantin. La pauza, chiar in momentul in care isi umezea buzele, Santiago a fost avertizat de un membru al staff-ului Valenciei: „Nu bea, nu vezi ce culoare are?!”.
„M-a salvat de la o mare rusine”, a afirmat portarul, care a facut un anunt: „Trec peste orice, dar aduceti-mi bidonul inapoi. Este ca un talisman pentru mine. Cine il recupereaza, are 30 de euro recompensa!”.
Culmea, nu a fost singurul incident. Dupa ce Betis a inscris (1-2), fanii au navalit in cabina comentatorilor radio si l-au batut pe Juarjo Montaner, cunoscut ziarist local.