Carl Froch, ”rudimentarul” intrat în legenda boxului

Comentează

Un devastator croşeu de dreapta expediat de Carl Froch, în repriza a noua, a tranşat duelul acestuia cu George Groves, în meciul disputat sâmbătă, în faţa a 80.000 de spectatori, pe stadionul Wembley din Londra. Prin această victorie şi maniera prin care a obţinut-o, Froch, considerat adesea doar un ”ciolănos rudimentar, dar cu lovituri puternice”, a intrat în legenda boxului britanic şi, cu siguranţă, va fi într-o zi în ”Hall of Fame” a boxului mondial.

Înfruntarea de pe Wembley, declarată ”cel mai important meci de box din Marea Britanie, de după Cel De-al Doilea Război Mondial” a avut, într-adevăr ceva din grandoarea luptelor din perioada deja clasică a boxului, în care, de exemplu, Gene Tunney îl învingea pe marele Jack Dempsey, la 23 septembrie 1926, în faţa a 120.000 de spectatori adunaţi pe Stadionul Municipal din Philadelphia, SUA. O gală cu 7 meciuri, toate încheiate înainte de limită şi un „main event” exploziv, cu două centuri mondiale puse „pe masă”, cele ale versiunilor IBF şi WBA, la categoria supermijlocie. Cu alte cuvinte, o seară de povestit nepoţilor.

Lupta dintre Froch şi Groves a arătat încă o dată ce poate face ”Cobra” la 37 de ani, vârstă pe care o va împlini pe 2 iulie, când îşi pune în cap să se pregătească serios. Aşa cum s-a întâmplat cu doi ani în urmă, când l-a distrus pe Bute după ce în partida anterioară, cea în faţa lui Andre Ward, păruse lent şi depăşit de un oponent care, oricum, e departe de forţa şi determinarea lui Groves.

Meciul a dat mereu senzaţia unei confruntări pe muchie de cuţit, tensiunea şi concentrarea din fiecare rundă semănând cu sunetul unei corzi de violoncel întinsă la maxim. Groves a dat aceeaşi replică redutabilă, luptându-se pentru mijlocul ringului, ieşind dibace din corzi - când Froch îl ducea în acea zonă periculoasă - şi lovind „parte-n parte” cu acesta. Dar forma lui Froch, mult superioară celei din primul meci, din noiembrie, s-a simţit pe măsură ce reprizele treceau. Groves, care a încercat să fie conectat secundă de secundă la mişcările adversarului, părea că îşi pierde, totuşi, suflul, în timp ce Froch, ca un adevărat „vampir energetic”, părea că se încarcă tot mai mult.

A fost nevoie doar de o clipă de neatenţie din partea lui Groves, pentru ca în repriza a noua, „bătrânul” Carl”să „încarce” un nimicitor croşeu de dreapta care a explodat în maxilarul challengerului. Căzut într-o poziţie din aceea, în care „ţi s-a rupt filmul”, cu un picior prins sub trup, Groves a căutat, totuşi, să se ridice, dar arbitrul a oprit lupta, pe bună dreptate, de această dată.

Stând a suta oară şi rememorând aşa-zisa „tactică” a lui Bute în faţa unui boxer cu forţa şi rezistenţa lui Froch, devine tot mai clară şi imposibilitatea unei revanşe între cei doi, ce va rămâne doar pe hărtie. Spre binele şi sănătatea lui Bute, sper să rămână astfel, fiind deja evident că el însuşi ar fi doborât de spaime, doar la gândul că s-ar mai putea afla în acelaşi ring cu teribilul englez şi loviturile acestuia.

Vacanță, apoi Chavez jr, Ward sau DeGale?

Pentru Froch va urma, în primul rând, o vacanţă, după ce timp de trei luni de zile a trăit şi s-a antrenat „ca un călugăr”, după cum a declarat după meci. Deşi tatonează cu retragerea, campionul englez, care a avut o bursă de 8 milioane de lire sterline pentru meciul cu Groves – care a căştigat „doar” un milion de lire – şi-a manifestat dorinţa de a lupta, măcar o dată în viaţa lui, în Las Vegas, ”capitala mondială a luptelor”. Sigur, pentru preţul corect.

Oponenţi i-ar putea fi campionul mexican Julio Cesar Chavez Jr – acesta urcând de curând în categorie, după ce ani de zile a luptat la „mijlocie” – sau veşnicul „supercampion” al supermijlociilor, Andre Ward. Cel din urmă, însă, din cauza unei accidentări, dar şi a unei dispute juridice cu fostul manager, n-a mai luptat decât o singură dată în ultimii doi ani. În plus, Ward, oricât ar fi vrut să-l transforme unii într-un fel de ”Floyd Mayweather al supermijlociei”, e departe şi de valoarea, dar şi de carisma şi, prin urmare, de popularitatea celui supranumit ”Moneymaker”.

Ar putea fi vorba şi despre conaţionalul lui Froch, James DeGale, care în aceeaşi gală de sâmbătă şi-a cîştigat dreptul de a deveni challengerul ”Cobrei”, cel puţin la versiunea IBF, după victoria, TKO în repriza a patra, repurtată asupra lui Brandon Gonzales. Oricare ar fi – sau dacă va mai fi – prin ce a făcut sâmbătă seară, Carl Froch, cel văzut de atâţia - inclusiv de mine, înainte de lupta cu Bute - doar ca un „ciolănos rudimentar tehnic, dar cu lovituri puternice şi bărbie de fier”, va rămâne definitiv în legenda boxului britanic şi, de ce nu?, va intra într-o zi în selecta „Hall of Fame” a celebrităţilor mondiale ale „nobilei arte”, arta pugilatului. A dovedit cu prisosinţă, chiar şi detractorilor săi de-a lungul timpului, că o merită. Tot respectul, Carl Froch!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Parlamentari care ridică mâna dreaptă
16:18
O senatoare a depus un proiect de lege care dezincriminează deţinerea de droguri pentru consum propriu. Reacția lui Marcel Vela
Păsări pe albia uscată a Dunării, în satul Rasova, 12 august 2026
15:34
Dunărea a secat dramatic, se fac măsurători de urgență pe teren. Debitul fluviului este de trei ori mai mic decât cel normal
MONDEN
Denisa Macovei prezintă rubrica 5 Știri mondene by Libertatea
Exclusiv
16:49
5 Știri by Libertatea- Monden: Lidia Buble și Răzvan Simion continuă „războiul” pentru bani/Ce pățește trapperul Ian după gestul controversat de la Arenele Romane
„Romanian Festival” organizat în California (SUA) | sursa foto: PR
15:40
Mici și sarmale la doi pași de Silicon Valley. Cine e cântăreața româno-americană care a organizat un festival în SUA
POLITIC
Interviu Vlad Voiculescu
Interviu
16:00
„Nu cred că președintele va aștepta la infinit”. Vlad Voiculescu îl vede pe Luca Niculescu ultimul premier desemnat înainte de anticipate
Curtea Constituțională a României
14:35
CCR a amânat decizia în cazul sesizării lui Sorin Grindeanu privind ordonanța pe Programul SAFE
Ultimele știri
17:04
Cei 32 de generali sau amirali din Comitetul Militar al NATO s-au deplasat pentru prima dată împreună la Kiev
16:55
Un prinț de 83 de ani a băut de 38.000 de euro la Oktoberfest și nu-și amintește cum a ajuns în pat
16:54
Ambasada SUA le cere americanilor să părăsească de urgență Rusia din cauza ciumei pneumonice
Exclusiv
16:52
Tânărul care a ajuns într-o emisiune de la PRO TV după ce a fost înscris la casting de prieteni: „Când am intrat, am avut emoții”
TRENDING
15:18
Turiști din Centrul Vechi din București, lăsați fără banii din conturi după ce erau abordați pe stradă
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
09:25
Un șofer și-a parcat dimineața mașina pe loc gratuit, iar după câteva ore a găsit marcaje albastre și amendă în parbriz: „Nu am mai văzut așa ceva”
Interviu
10:00
Bogdan Jitea, istoric: „De-a lungul timpului, ori de câte ori a avut o ușă deschisă la ruși, statul român a fost în mare pericol”
BUDAPESTA, UNGARIA – 13 AUGUST 2014 Vizitatori ai festivalului de muzică Sziget în fața scenei principale
15:58
Cum transformă un festival de muzică turismul din Budapesta și ce caută tinerii când ajung în Ungaria. Mecanismul pe care România îl poate prelua
șoferiță din SPania de 101 ani
15:33
Șoferița de 101 ani, din Spania, care conduce o mașină cumpărată acum trei decenii: „Fără mașină știu deja că nu sunt bună de nimic”
textul „Biohacking” pe fundal galben, înconjurat de diverse obiecte ce fac parte dintr-un stil de viață sănătos
Longevitate
15:30
Biohacking pentru începători: 5 obiceiuri simple susținute de cercetare
Foto: tonerpartner
15:08
Mitul costului de „câțiva bani” la centrele de copiere
Sistem de încălzire cu radiatoare albe în locuință
12:22
Cum să economisești la factura de încălzire fără să schimbi centrala: „Pierderile de căldură pot fi reduse cu până la 70%”
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
O ursoaică cu puii ei în Carpații din România
14:52
Vânătorii au depus deja primele cereri pentru împușcarea urșilor, după ce legea a apărut în Monitorul Oficial
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:24
Călin Georgescu a fost adus, din nou, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. Cristela Georgescu a fost chemată și ea
Bijuterii din metal galben cu aspect de aur, ascuns în două perne, descoperite de polițiștii de frontieră din Giurgiu
13:32
O tânără moldoveancă a rămas fără bijuterii de 660.000 de lei, după ce le-a ascuns în două perne, dar a fost prinsă la frontiera cu România
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
13:32
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu
guvernul-romaniei-sigla
12:37
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește