Carl Froch, ”rudimentarul” intrat în legenda boxului

Înfruntarea de pe Wembley, declarată ”cel mai important meci de box din Marea Britanie, de după Cel De-al Doilea Război Mondial” a avut, într-adevăr ceva din grandoarea luptelor din perioada deja clasică a boxului, în care, de exemplu, Gene Tunney îl învingea pe marele Jack Dempsey, la 23 septembrie 1926, în faţa a 120.000 de spectatori adunaţi pe Stadionul Municipal din Philadelphia, SUA. O gală cu 7 meciuri, toate încheiate înainte de limită şi un „main event” exploziv, cu două centuri mondiale puse „pe masă”, cele ale versiunilor IBF şi WBA, la categoria supermijlocie. Cu alte cuvinte, o seară de povestit nepoţilor.

Lupta dintre Froch şi Groves a arătat încă o dată ce poate face ”Cobra” la 37 de ani, vârstă pe care o va împlini pe 2 iulie, când îşi pune în cap să se pregătească serios. Aşa cum s-a întâmplat cu doi ani în urmă, când l-a distrus pe Bute după ce în partida anterioară, cea în faţa lui Andre Ward, păruse lent şi depăşit de un oponent care, oricum, e departe de forţa şi determinarea lui Groves.

Meciul a dat mereu senzaţia unei confruntări pe muchie de cuţit, tensiunea şi concentrarea din fiecare rundă semănând cu sunetul unei corzi de violoncel întinsă la maxim. Groves a dat aceeaşi replică redutabilă, luptându-se pentru mijlocul ringului, ieşind dibace din corzi – când Froch îl ducea în acea zonă periculoasă – şi lovind „parte-n parte” cu acesta. Dar forma lui Froch, mult superioară celei din primul meci, din noiembrie, s-a simţit pe măsură ce reprizele treceau. Groves, care a încercat să fie conectat secundă de secundă la mişcările adversarului, părea că îşi pierde, totuşi, suflul, în timp ce Froch, ca un adevărat „vampir energetic”, părea că se încarcă tot mai mult.

Recomandări

Discuțiile ruso-americane de la Riad au durat 12 ore. Kremlinul vrea cele patru regiuni ucrainene considerate anexate la Rusia

A fost nevoie doar de o clipă de neatenţie din partea lui Groves, pentru ca în repriza a noua, „bătrânul” Carl”să „încarce” un nimicitor croşeu de dreapta care a explodat în maxilarul challengerului. Căzut într-o poziţie din aceea, în care „ţi s-a rupt filmul”, cu un picior prins sub trup, Groves a căutat, totuşi, să se ridice, dar arbitrul a oprit lupta, pe bună dreptate, de această dată.

Stând a suta oară şi rememorând aşa-zisa „tactică” a lui Bute în faţa unui boxer cu forţa şi rezistenţa lui Froch, devine tot mai clară şi imposibilitatea unei revanşe între cei doi, ce va rămâne doar pe hărtie. Spre binele şi sănătatea lui Bute, sper să rămână astfel, fiind deja evident că el însuşi ar fi doborât de spaime, doar la gândul că s-ar mai putea afla în acelaşi ring cu teribilul englez şi loviturile acestuia.

Vacanță, apoi Chavez jr, Ward sau DeGale?

Pentru Froch va urma, în primul rând, o vacanţă, după ce timp de trei luni de zile a trăit şi s-a antrenat „ca un călugăr”, după cum a declarat după meci. Deşi tatonează cu retragerea, campionul englez, care a avut o bursă de 8 milioane de lire sterline pentru meciul cu Groves – care a căştigat „doar” un milion de lire – şi-a manifestat dorinţa de a lupta, măcar o dată în viaţa lui, în Las Vegas, ”capitala mondială a luptelor”. Sigur, pentru preţul corect.

Recomandări

Zelenski spune adevărul despre ce s-a întâmplat în Biroul Oval cu Donald Trump într-un nou interviu exclusiv cu „TIME”

Oponenţi i-ar putea fi campionul mexican Julio Cesar Chavez Jr – acesta urcând de curând în categorie, după ce ani de zile a luptat la „mijlocie” – sau veşnicul „supercampion” al supermijlociilor, Andre Ward. Cel din urmă, însă, din cauza unei accidentări, dar şi a unei dispute juridice cu fostul manager, n-a mai luptat decât o singură dată în ultimii doi ani. În plus, Ward, oricât ar fi vrut să-l transforme unii într-un fel de ”Floyd Mayweather al supermijlociei”, e departe şi de valoarea, dar şi de carisma şi, prin urmare, de popularitatea celui supranumit ”Moneymaker”.

Ar putea fi vorba şi despre conaţionalul lui Froch, James DeGale, care în aceeaşi gală de sâmbătă şi-a cîştigat dreptul de a deveni challengerul ”Cobrei”, cel puţin la versiunea IBF, după victoria, TKO în repriza a patra, repurtată asupra lui Brandon Gonzales.
Oricare ar fi – sau dacă va mai fi – prin ce a făcut sâmbătă seară, Carl Froch, cel văzut de atâţia – inclusiv de mine, înainte de lupta cu Bute – doar ca un „ciolănos rudimentar tehnic, dar cu lovituri puternice şi bărbie de fier”, va rămâne definitiv în legenda boxului britanic şi, de ce nu?, va intra într-o zi în selecta „Hall of Fame” a celebrităţilor mondiale ale „nobilei arte”, arta pugilatului. A dovedit cu prisosinţă, chiar şi detractorilor săi de-a lungul timpului, că o merită. Tot respectul, Carl Froch!

Urmărește-ne pe Google News