Carl Froch și-a exprimat vehement convingerile. Fostul pugilist a declarat că o să creadă că Pământul este rotund când cineva ca omul de afaceri Richard Branson va ajunge în spațiu și va organiza „zboruri charter”, în care vei putea vedea Pământul şi curbura lui, notează Mirror.co.uk.

„Pământul este plat, sută la sută. Nu există nicio dovadă a curburii Pământului şi această falsă agenţie NASA foloseşte imagini generate de computer şi fiecare este diferită. Mă uit la ele gândindu-mă: Stai un pic, arată ca desenele animate”, a declarat fostul pugilist.

Fostul campion mondial al versiunilor WBC şi IBF la categoria supermijlocie a declarat anterior că el crede că aselenizarea din 1969 este de asemenea falsă.

Carl Froch, cel care l-a deposedat pe Lucian Bute de centura IBF, în 2012, prin KO, a declarat anterior că el crede că aselenizarea din 1969 este de asemenea falsă.

Froch a boxat între 2002 şi 2014 și este în prezent este comentator la Sky Sports.

Citeşte şi:

Simptomele care l-au avertizat pe Gabi Balint că a suferit un atac de cord. ”L-a durut stomacul și puțin în stânga”

Circuitul cu aromă de pastis. Libertatea a vizitat arena de Formula 1 de la Le Castellet, construită cu banii factotumului Paul Ricard

Curajul și păcatele a trei mame care încearcă să-și învețe copiii să nu ajungă ca ele

S-a retras din fotbal la 26 de ani și s-a făcut șofer pe camion: „Nu îmi e rușine. Muncesc bine și ajung la 2000-3000 de euro pe lună”
PARTENERI - GSP.RO
S-a retras din fotbal la 26 de ani și s-a făcut șofer pe camion: „Nu îmi e rușine. Muncesc bine și ajung la 2000-3000 de euro pe lună”
Horoscop 5 iulie 2020. Leii au nevoie de echilibru, care e greu de obținut și greu de menținut
HOROSCOP
Horoscop 5 iulie 2020. Leii au nevoie de echilibru, care e greu de obținut și greu de menținut
RECOMANDĂRI