Carlsen conduce cu 4-3 în meciul pentru titlul mondial!

Comentează

Campionul mondial, norvegianul Magnus Carlsen, conduce cu scorul de 4-3 pe indianul Viswanathan Anand, în meciul pentru titlul suprem la șah, care are loc la Soci (Rusia), informează agerpres.ro.În partida a șaptea, în care Magnus Carlsen a avut tot piesele albe, luni a fost consemnată remiza, după o partidă maraton cu 122 de mutări, în care s-a jucat apărarea berlineză.Până acum, Carlsen a câștigat două partide, Anand una, iar în altele patru a fost consemnată remiza.Următoarele partide au loc în fiecare zi, câte una. Datele de odihnă sunt prevăzute pentru 19, 22, 24 și 26 noiembrie.Conform regulamentului, câștigător va fi șahistul care acumulează primul 6,5 puncte. După 12 runde, dacă sunt necesare, partidele de șah rapid pentru departajare vor avea loc la data de 27 noiembrie.Ceremonia de închidere este prevăzută pentru 28 noiembrie 2014.Meciurile au loc în cadrul Centrului media construit special pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, desfășurate în perioada 7-23 februarie 2014.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
MONDEN
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
08:28
Ce mașină mai poți cumpăra cu 1.000 de euro, în Serbia: trei modele ieftine care se încadrează în buget
08:22
A comandat o trusă de scule de pe Temu, dar a avut o surpriză uriașă când a deschis pachetul
08:15
Anunțul făcut de Andreea Mantea despre emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D: „Publicul simte”
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Susținătorul lui Călin Georgescu. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...